ACB IneuȘoimii Lipova

Cine ajunge mai rău la ora derby-ului Lipova – Ineu? Polgar: „Suntem decimați, dar strângem rândurile” v.s. Sculici: „Mai obișnuiți cu problemele decât ei”





Două etape se mai joacă în Liga a 3-a până la vacanța de iarnă cu tot atâtea derby-uri arădene. În ambele e implicată Șoimii Lipova, echipă ce se agață de ultimele șanse se play-off în disputele cu ACB Ineu (de sâmbătă, de la ora 14), de pe teren propriu și Gloria Lunca Teuz Cermei, în deplasare.

Polgar: „Suntem conștienți că e ultima noastră șansă pentru nu pierde contactul cu primele patru locuri”

La prima vedere, disputa cu formația de pe ultimul loc în seria a 8-a a Ligii a III-a nu ar trebui să le pună probleme „șoimilor”, doar că ea vine într-un moment cât se poate de prost. Echipa are moralul zdruncinat după o serie de rezultate negative, iar remiza de la Periam se încadrează în „tablou”, din moment ce timișenii au revenit pe tabelă de la 0-3. Mai mult, Cristian Todea și Norbert Polgar au pierdut nu mai puțin de trei jucători în urma cartonașelor încasate, pe Petruț, Gavra și Jichici, la care se adaugă Șimăndan, eliminat cu Poli. Totodată, Iliescu și Blickling sunt accidentați. „Suntem decimați, așa că nici nu mai contează cu cine jucăm. Când te uiți pe clasament ai putea spune că plecăm cu prima șansă în fața celor de la Ineu, dar sigur nu va fi așa la cate probleme de lot avem. Nici terenul propriu nu crede că ne va ajuta prea mult, având în vedere că e deja înfundat și se anunță ploi în weekend. Nici moralul nu poate fi bun după un 3-3, când la un moment dat am condus cu 3-0 la Periam, dar nu avem ce face decât să strângem rândurile cum putem. Suntem conștienți că e ultima noastră șansă pentru nu pierde contactul cu primele patru locuri, așa că trebuie să câștigăm cu orice. Întâlnim tot o echipă cu deficit de puncte, dar care, ca și joc, nu este de ultimul loc”, susține Norbi Polgar, „secundul” lui Todea, care a jucat și pentru Ineu în cariera sa, în Liga 3-a.

 

Sculici: „Trebuie să mai scoatem ceva din ultimele meciuri ale acestui an și apoi tragem linia”

ACB Ineu nu cunoaște nici măcar gustul unui punct de la începerea returului și rezultatul nu putea fi decât ultimul loc în clasament, cu 6 puncte. Practic, „alb-albaștrii” rămân cu un singur succes stagional, cel din tur, de la Carani, cu Buziașul, echipă ce și-a luat revanșa pe „Central” weekendul trecut cu un sec 5-2. „Ca și în alte partide din acest sezon nu ne încălzește cu nimic faptul că legăm jocul, ne creăm ocazii, dacă luăm goluri ca începătorii, pe niște greșeli pe care nu le vezi nici la juniori. Și, până la urmă, la fotbal contează rezultatele, premii pentru frumusețea jocului nu se dau. Atmosfera din vestiar nu are cum să fie prea bună la câte înfrângeri am legat, dar și la ce probleme avem în interiorul clubului. E ușor să judeci și să comentezi din spatele unui telefon sau al unui laptop, fără să ajuți cu nimic. Dar, pe undeva, e și vina mea că am ajuns aici, am crezut că lucrurile vor decurge altfel după ce Federația ne-a dat posibilitatea să jucăm din Liga a 3-a în vară. În primul rând, ar fi trebuit să avem 5 jucători noi începând din vară sau cel puțin de prin septembrie, octombrie și ei nu au sosit nici azi la Ineu. Pe asta ne-am bazat și când ne-am dus mai departe cu echipa a doua, sunt fotbaliști care știu că vor juca indiferent de randamentul lor la antrenamente și jocuri pentru că nu există concurență. Asta e, trebuie să mai scoatem ceva din ultimele meciuri ale acestui an și apoi tragem linia. Acum le iau eu pe toate în piept pentru că așa e normal, antrenorul plătește când nu sunt rezultate”, susține Cristian Sculici, care a plecat de la stadion imediat după ultimul al partidei cu Buziașul, extrem de dezamăgit de cum decurg lucrurile la Ineu.

Formația de pe Crișul Alb va încheia anul cu meciul de gală cu Poli, pe teren propriu, dar până atunci va încerca să profite de problemele Lipovei. „Din ceea ce văd, se întâlnesc două echipe cu probleme, iar noi s-ar putea să avem un avantaj, pentru simplul fapt că suntem mai obișnuiți decât ei cu aceste probleme. Probabil, va fi un meci de luptă, de care pe care, pe un teren greu, ce va fi tranșat de echipa mai pragmatică, care va greși mai puțin pe cele două faze ale jocului”, adăugă Sculici, care nu-i va avea la dispoziție pe Spătaru, Goia și Tulcan, toți accidentați, în timp ce Zdrențan e incert.

Formații probabile:

Lipova: Buta – Candreanu, Bain, Puta, Franklin – Vlad, Said, D. Salka, Bulboacă – Ciubăncan, Dinu.

Ineu: Merșca – Voștinar, Clipotă, Șerban, Bekono – Kone – Miculaiciuc, N. Călin, Susan, Udrescu – Toure.

Arbitri: Mircea Salomir (Cluj-Napoca) – Alin Mureșan (Floreşti – Cluj), Tamaș Bazso Magyar (Cluj-Napoca)

Observatori: Dan Miholcea (Bocşa), Petru Boroș (Oradea)

6 comentarii

  1. Un lucru ce oricine citeste articole pe sportarad este ca mai mereu inainte de meciuri e prezent Sculici , hop la final.de meci la declarati apare Mihuț secundul , ce e important ca ambii ne spun ca dupa aceste 2 etape se trage linia , Dar de ce nu sa tras linia cand ia reprimit frf inapoi desi pe teren au retrogradat , atuncea trebuia linia trasa pt a nu ajunge tot ultima in clasament ca anul trecut

    1
    0
    1. Ai tu ceva cu Sculici pentru ca acum multi ani te-a scos de la echipa si nu a vazut la tine un talent de mare portar dar asta nu-ti da dreptul sa scrii neadevaruri despre ce scrie sportarad, pentru ca noi decidem cui luam declaratii, nu se ascunde nimeni de noi cand sunt infrangeri sau nu ne cere nimeni sa ii luam declaratii cand e victorie, este decizia sportarad.ro
      Asa ca mi-am pierdut timpuls a scot toate meciurile Ineului din acest sezon ca sa iti arat cat de urat dezinformezi.

      Cupa României Cermei-Ineu, meci câștigat de Ineu la penalty, declaratie Mihut, Sculici era la Bucuresti
      Cupa României, Cermei-Pecica, meci câștigat de Pecica, declaratie Sculici
      Etapa 1 Ineu-Cermei 0-1 declaratie dupa meci Sculici
      Etapa 2 Pecica-Ineu 1-1 declaratie dupa meci Sculici
      Etapa 3 Ineu-Peciu 0-0, Sculici
      Etapa 4 Buzias – Ineu 0-2, Mihuț
      Etapa 5 Ineu-Lipova 0-2, Sculici
      Etapa 6 Poli-Ineu 6-1, Sculici
      Etapa 7 Ineu-FC Bihor 0-4, Sculici
      Etapa 8 Periam – Ineu 2-0, Sculici
      Etapa 9 Ineu-Socodor 0-0, Sculici
      Etapa 10 Cermei-Ineu 3-0, Sculici
      Etapa 11 Ineu-Pecica 0-4, Mihuț
      Etapa 12 Peciu-Ineu 4-2, Sculici
      Etapa 13 Ineu-Buzias 2-5, Mihuț

      Înainte de meci Mihut si Sculici au fiecare cate o declaratie
      Din 13 etape, Mihut are 2 dclaratii la infrangere si una la singura victorie a Ineului, in rest Sculici … cum poti sa dezinformezi in asa hal Mariuse????

      Daca ai fi citit cu atentie in vara, in luna octombrie trebuia sa ajunga la Ineu un grup de 5 jucatori de culoare cu care se intregea lotul. Nu au mai venit si Ineul s-a bazat pe foarte multi juniori iar rezultatele au fost care au fost.

      0
      0
  2. Buna strategie au avut . Campionatul a inceput in august si cupa la fel. Si lor le vin jucatorii in octombrie. Sa stii ca si 25 octombrie e tot octombrie. Te intreb ce mai faci cu ei dc vin la final de octombrie ? Si sunt convins ca toti erau rachete. Hai sa fim seriosi. Deci din start au plecat gresit. Ok ai incheiat colaborarea cu Bocsigul, ma intreb la ce aveau nevoie de echipa in liga 4 ? Sa nu spui ca pentru tineri. Aia puteau juca linistit in liga 5 sau chiar 6 . Cheltuieli mai mici. Important era sa aibe jocuri. Jocuri pe care sa le si castige ca daca iau 10-12-14 nu cresc si se demoralizeaza si in scurt timp le dispare cheful de fotbal. Mai incantati sunt daca castiga juniori A1 si liga 5 chiar dc nu promoveaza, decat sa ia tot cate 10 . Eu zic ca strategia a fost total gresita.

    2
    0
  3. Luciane nu e vb ca trebuia el sa vada in mine un mare portar , astea le stii ca ti leam spus eu , e vb ca nu se pricepe la meserie si asta spun multi colegi de breasla , dar diferenta e ca nu spun aicea pe site , eu am fost un portar pasionat de acest sport cummeste si el pasionat dar nu ca e mare antrenor , nu pot eu sa ti dau tie nume acum.de cati spun si ce spun despre el pt ca si tu stii asta dar continui sa il susti , eu cand am gresit si tu sti ca mam impacat cu unii cu care mam contrazis tot aicea prin mesaje , problemele mele sunt cu el decand jucam contra lui cu tarnova la ineu si ma jignit spunand dati la poarta nu vedeti ca e frizerul asta fara sa spun nimic

    1
    0
  4. Bv dl Eugen frumos spuneti ei fac strategie pe jucatori ce vin la 2 luni aproape dupa inceperea campionatului , dar dl Lucian unde e vestita academie a celor din Ineu ? Asta nu produce ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button