Fotbal judetean

Zăbraniul încheie anul cu o corecție severă, Pința anunță o mini-revoluție: „Ne despărțim de cel puțin 8 copii, a fost o perioadă de chin…” + FOTO




Era de așteptat ca Viitorul să nu aibă probleme în fața celor de la Victoria Zăbrani, dar cele 8 goluri primite nu le fac deloc cinste elevilor lui Leontin Pința. De altfel, antrenorul formație de pe Mureș a bătut monedă pe asta și mai ales pe absența a doi titulari, portarul Andrei Nedelea și mijlocașul Lucian Avram.


Experimentatul tehnician nu înțelege de ce cei doi jucători au declarat forfait chiar în ziua partidei de pe „Motorul”. „În primul rând, nu mă așteptam să se întâmple ce s-a întâmplat astăzi cu unii jucători, care erau titulari. Adică sa vii înainte de joc, să spui că nu poți să intri pe teren, portarul să spună că nu poate să apere, iar el domineață a fost la antrenament la Lipova. Nedelea ne-a spus cu 5 minute înainte de meci că nu poate să apere și a jucat Bîc, care nu a apărat niciodată în viața lui. Poate ne-a mai și scos în două-trei ocazii, au mers mingile spre el, asta este. Una peste alta, repet, am întâlnit o echipă bună, care este pe primul loc și căruia îi urez baftă, iar noi sper să ne reorganizăm pentru retur”, a declarat Pința la finalul eșecului 0-8 cu Viitorul.

Practic, „principalul” Victoriei anunță o mini-revoluție la Zăbrani în pauza competițională. „Una peste alta, trebuie să ne gândim bine la cine rămâne. Vrând nevrând, astăzi ne despărțim de cel puțin 8 copii, a fost o perioadă de chin din punctul de vedere al echipei și vom încerca să ne completăm lotul cu alți jucători. Au fost și jucători care au spus că nu mai vin și nu e corect. Până una alta, jucătorii trebuie să știe că, în condițiile în care conducerea este pe drumul de a se achita de sarcini, din păcate nu același lucru putem spune și despre noi, în frunte cu mine. Din punctul meu vedere, cam la nivelul la care am ajuns acum ar fi trebuit să fim deja în vară, când am pornit la drum. Și, totuși, am făcut ceva puncte, doar că am și avut meciuri în care nu am contat, cum a fost și astăzi, iar mie nu-mi cade deloc bine această situație”, a adăugat Pința.

Update!

Ulterior, antrenorul Zăbraniului a aflat exact care a fost situația portarului Andrei Nedelea. „Am înțeles că se accidentase la antrenamentul de marți al Lipovei, dar nu ne-a spus nimic decât în dimineața meciului cu Viitorul. Asta a fost greșeala lui, altfel Andrei a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri in prima parte a campionatului, ne-a salvat de atâtea ori, a ajutat Zabraniul să facă puncte”, ne-a comunicat în această dimineață Leontin Pința.

După cele 14 partide jucate în stagiunea de toamnă, Zăbraniul a strâns 17 puncte, dintre care trei la „masa verde” cu Victoria Nădlac, după ce pierduse fără drept de apel. Locul în clasament – 8, dar riscă să fie întrecută de Glogovăț și Pîncota, care întâlnesc Sebișul, respectiv Nădlacul.

Galerie foto de la meciul Viitorul Arad – Victoria Zăbrani 8-0

2 comentarii

  1. Cel mai bine ar fi ca dumneata in frunte cu Vizitiu să vă luați catrafusele și să plecați,bine ar mai fi vreo 3-4 babalâci care ar trebui să plece dar asta e alta discuție.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button