UTA Arad

Mihai îi dă merite lui Rednic pentru explozia sa la UTA: „A avut încredere în mine și are în continuare, cu Farul trebuie să facem un meci perfect”





Cristian Mihai poate fi considerat surpriza plăcută a sezonului la UTA. Mijlocașul de 19 a debutat în SuperLigă în prima etapă a actualului sezon, la Galați și ulterior a devenit un titular cert în echipa pregătită de  Mircea Rednic. Evoluțiile în „alb-roșu” l-au dus pe fotbalistul originar din Zădăreni și la echipele naționale ale României, mai întâi la cea sub 20 de ani și apoi la tineret. Pentru prima a și înscris un gol spectaculos cu Anglia, iar la U21 încă nu a debutat.

Mihai: „Mă așteptam să fiu în lotul primei echipe, dar nu titular meci de meci”

Chiar Mircea Rednic și-a lăudat deseori tânărul elev cu care a început mereu meciurile din campionat ca mijlocaș central. „Sincer, nu mă așteptam să am o asemenea creștere, acum sunt foarte fericit și mândru pentru ce am realizat. Mă așteptam să fiu în lotul primei echipe, dar nu titular meci de meci. Debutul cu acel meci reușit cu Oțelul mi-a dat încredere și o motivație în plus să muncesc în fiecare zi. Țin să-i mulțumesc foarte mult domnului Rednic, pentru că a avut încredere în mine și are în continuare. Pot să spun că undeva la 80% e meritul lui, iar vreo 20% al meu” a declarat juniorul utist, care știe că a mai și comis greșeli în partidele pe care le-a jucat, dar avut mereu credit din partea antrenorului.

„Să fim aproape de cei de la Ferul, să nu le dăm nicio șansă!”

Pentru „roș-albi” urmează o partidă la Sibiu împotriva campioanei. Mihai a fost jucat 78 de minute în remiza 2-2 de la Ovidiu din urmă cu o lună și jumătate și știe la ce să se aștepte din partea echipei lui Gică Hagi. „Întâlnim Farul, campioana ultimei ediții, o echipă cu calitate, experimentată, omogenă. Va trebui să facem un meci perfect din punct de vedere tactic, dar și fizic, să fim 100%, să fim aproape de ei, ca să nu le dăm nicio șansă. Nu avem o serie prea bună la Sibiu, dar sperăm ca acest meci, al treilea pe care îl jucăm acolo în acest sezon, să fie cu noroc pentru noi”, mai afirmă tânărul fotbalist arădean.

Reîntâlnire emoționantă cu Vulturar la naționala de tineret: „Sper să am ocazia să joc alături de el”

În luna noiembrie, Mihai a fost convocat în premieră de Daniel Pancu la naționala U21, însă nu a prins vreun minut. La lotul național, utistul s-a revăzut și cu Cătălin Vulturar, alături de care a evoluat mai mulți ani la CSȘ Gloria și Atletico. „Nu am fost dezamăgit că nu am jucat niciun minut la echipa națională, pentru mine a fost o bucurie enormă că am reușit să ajung acolo, nu mă așteptam, sunt în primul an în Liga 1. Toate la timpul lor, e concurență, sunt jucători cu calitate la națională și îmi voi aștepta rândul. Când o să am șansa să joc, voi da totul. A fost o bucurie enormă revederea cu Cătălin, nu ne-am văzut de doi-trei ani, de când el a plecat de aici. M-am bucurat foarte mult și îmi doream să joc alături de el, pe viitor sper să am ocazia”, mai susține mijlocașul lui Rednic.

Duel Mihai – Grameni în UTA – Farul și pentru un…tricou de titular la naționala U21: „O ambiție în plus!”

Mihai va fi adversar cu unul dintre fotbaliștii concurenți pe post la echipa națională de tineret în UTA-Farul. „E o ambiție în plus pentru mine întâlnirea cu Grameni, îmi doresc să am cât mai multe realizări, ca pe viitor să devin titular la echipa națională. Mă va vedea din nou și domnul Hagi, când joci bine toată lumea te laudă. Sperăm să facem un meci bun ca echipă, în primul rând, iar apoi contează și calitatea individuală”, a mai punctat utistul.

Despre meciul cu UTA a vorbit și Constantin Grameni. „Normal că ne pune în gardă această partidă, UTA e o echipă foarte bună, cu jucători de calitate și un antrenor foarte valoros și experimentat. Noi am analizat meciurile pe care le-am jucat împotriva lor și sperăm la ora jocului să fim mai bine pregătiți decât ei și să luăm punctele, pentru că suntem pe un trend ascendent. Nu ne gândim la un rezultat de egalitate, noi ne-am implementat aici la Farul mentalitatea să luăm cele trei puncte indiferent de adversarul contra căruia jucăm. Nu putem să mergem acolo să ne gândim ar fi bun și un egal. Intrăm cu gândul la victorie și vedem ce vom obține”, a punctat și internaționalul de tineret al lui Gică Hagi.

Ne apasă puțin că suntem pe un loc de baraj, dar pe viitor sperăm să ne uităm în sus în clasament”

Deși au obținut mai multe rezultate bune în ultimele luni, utiștii se află pe poziția a 13-a, de baraj, dar la o aruncătură de băț de salvarea directă. „Ne apasă puțin că suntem pe un loc de baraj, dar pe viitor sperăm să ne uităm în sus în clasament, să nu mai privim în jos. Dacă vom obține rezultate pozitive în aceste două meciuri, pentru noi ar însemna o vacanță liniștită, în primul rând și oarecum o ușurare, pentru că nu vom mai privi partea de jos a clasamentului. Eu zic că vom fi acolo sus, în lupta la play-off. Ne dorim maxim de la fiecare meci, sunt sigur că vom reuși să obținem cele trei puncte și cu Farul, dar și cu Craiova”, e concluzia optimistă a lui Cristian Mihai.

Mihai a jucat în 18 partide dintre cele 19 disputate de UTA în actualul sezon de Superligă, excepția fiind duelul cu Universitatea Craiova, când a rămas pe bancă. Mijlocașul box to box a fost titular de 12 ori și integralist în șase partide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button