Șoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Lipova le-a dat motive de sărbătoare celor din Buziaș după al treilea eșec la rând! Todea: „Lipsă de experiență” v.s. Petruescu: „Am gestionat mai bine momentele cheie”




Șoimii Lipova a pierdut și al treilea meci al anului, al doilea pe teren propriu, cu trei goluri încasate. Phoenix Buziaș a câștigat cu 3-1 și la final a sărbătorit calificarea în play-off, căci Pecica a pierdut la Oradea, cu FC Bihor (0-2). Diferența a fost făcută de „dubla” lui Grancea (min. 21 și 74) și reușita spectaculoasă a lui Nicolescu (min. 77), în timp ce pentru gazde punctase Dinu, din penalty.

Todea: „Nu am gestionat cum trebuie momentul egalării, tot din dorința prea mare de victorie”

La final, Cristian Todea a susținut că echipa sa nu a gestionat cum ar fi trebuit momentul egalării, dar a și ratat startul de meci. ,,Am început puțin timorați, după care am intrat în joc. Cât de cât am fost prezenți, din păcate am primit un gol dintr-o lovitură liberă care putea fi evitată. Îmbucurător a fost faptul că am avut reacție și am reușit să egalăm. Probabil am păcătuit la lipsa de experiență și, din dorința prea mare, în momentul ăla după egalare, nu am gestionat bine lucrurile. Ne-am gândit foarte mult la victorie, am vrut să reușim să întoarcem meciul, dar prea puțin ne-am gândit că întâlnim o echipă bună, care ne poate pune probleme. Și am luat repede golul doi, după ce egalsem și acolo puțin ni s-a tăiat elanul. Au fost minutele alea pe care nu am reușit să le gestionăm, eu zi că tot dintr-o dorință prea mare de victorie și nu am vrut să ne liniștim puțin după golul marcat și eventual după aceea să atacăm din nou, timp mai era. Golul trei a fost unul de generic, noi chiar și după golul doi ne-am înmuiat puțin, nu ne-am resemnat, dar ne-a tras un pic înapoi”, au fost explicațiile antrenorului principal al celor de la Lipova.

„Dulăul” și-a schimbat ambii fundași laterali, dar pe Franklin de abia după ce a comis penalty-ul de 1-2. „În prima repriză, Bokse a luat cartonaș galben și avea și un adversar destul de incomod acolo. Fiind și junior, mi-era frică să nu ia și al doilea galben. Pe Frank îți spun sincer că am vrut să-l schimb, să-l bag pe Michel fundaș stânga, că e mai ofensiv. Dar după ce am egalat, m-am răzgândit, nu l-am mai schimbat și, din păcate, a făcut penalty. Până la urmă nici nu știu, unii zic că nu a fost penalty, la mâna lui Frank”, a adăugat Todea.

„Publicul a fost obișnuit altfel, dar în momentul de față ăștia suntem”

Spectatorii lipovani nu au fost prea prietenoși cu favorții după un nou eșec în campionat, chiar înainte de intrarea în play-out. „E normal să se supere publicul, la Lipova a fost obișnuit cu o echipă bună, o echipă care a fost în față tot timpul. Și atunci e clar că, după două înfrângeri acasă, cu câte trei goluri primite, să fie nemulțumiți. În momentul de față ăștia suntem, facem tot posibilul să fim mai buni. Cred că din zece goluri luate, mai mult de jumătate sunt din faze fixe și greșeli personale, dar asta vine pe fond de tinerețe și lipsă de experiență”, mai consideră Cristi Todea.

Petruescu: „Stiam că avem o șansă unică, istorică la play-off, jucătorii mei au fost mai motivați”

Așadar, Phoenix Buziaș e a patra echipă ce merge în play-off, dacă sesizarea pecicanilor la FRF cu privire la dreptul de joc al lui Cristian Pădurariu nu va avea câști de cauză. Până una alta, Cosmin Petruescu și elevii săi se bucură de prima accedere în careul de ași al Ligii a III-a. „Am venit optimiști la Lipova, știam că avem o șansă unică, istorică la play-off. Jucătorii mei au fost mai motivați, s-au adaptat mai bine la condițiile de joc. Cu tot respectul, știam că Pecica nu are șanse la Oradea, iar o victorie a noastră la Lipova ar putea fi obținută pe acest stadion superb, dar a cărui suprafață de joc lasă de dorit. Sunt convins că vor găsi soluții de drenaj pentru acestă modernă arenă demnă și de liga a doua. Pe un asemenea teren greu ne-am propus să nu primim gol, ocazii știam că pot apărea, dar să încercăm să le oprim și noi să marcăm. Pe lângă cele trei goluri, am mai avut ocazii și noi, dar trebuie să recunosc că și gazdele au avut. A fost un meci în care noi am intrat mai hotărâți, am avut 1-0, psihologic am făcut pasul înapoi, iar gazdele, neavând nimic de pierdut, au jucat degajat și ne-au egalat. Dar am gestionat mai bine momentele cheie, iar atitudinea și forța grupului a contat foarte mult la acest rezultat. Aș remarca faptul că tot acest parcurs grozav e rezultatul muncii în echipă, de la conducători, staff tehnic și jucători. După o promovarea istorică de acum doi ani,  ne-am salvat fără emoții, iar în acest campionat, play-offul este un bonus. Altele au fost planurile, este meritul băieților”, a punctat cel alintat „Conferențiarul”.

Șoimii Lipova – Phoenix Buziaș 1-3

Cum s-au marcat golurile:

0-1 (min. 21): Cristian Grancea înscrie dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, execuția a fost pe colțul portarului.

1-1 (min. 67): Penalty pentru Lipova! Angheli îl faultează pe Șimăndan în careu. Cătălin Dinu transformă precis și e 1-1. La acest scor, Pecica e din nou în play-off

1-2 (min. 73): Penalty pentru Buziaș, după ce Chistrugă șutează în brațul lui Franklin. Cristian Grancea face dubla de la punctul cu var

1-3 (min. 77): Paul Nicolescu înscrie cu un șut senzațional de la 35 de metri, mingea mușcă și din transversală înainte de a intra în plasă

Formații:

Lipova: Nedelea – Bokse (46 Brad), Fieraru, Bain, Franklin (75 Andrieș) – Vlad, Dinu, Salka (75 Said), Nica (79 Bălașa) – Țurcanu (46 Candreanu), Șimăndan. Antrenor: Cristian Todea

Buziaș: Flonta – Nagy, Nicolescu, Angheli, Ferțu (60 Velcan) – Chistrugă, Sturzu, Mitre, Românu (90 Pefoura) – Grancea, Savu (85 Mada). Antrenor: Cosmin Petruescu

Arbitri: Leopold Herczeg – Cristian Bumb (ambii din Băcia – Hunedoara), Cătălin (Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Dorin Voina (Reşiţa), Ioan Papp (Carei)








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

  1. Daca aveai un portar cu experienta azi in poarta aveai mare sanse azi sa ramai nimic cu un punct. Dar tu marele todea esti oparit si frustrat pe viata pe fotbal pe tot ce te inconjoara. Vesnic suspicios vesnic nemultumit vesnic partinitor pentru unii chiar daca dau cu mucii in fasole cum e vorba. Tu iti bati joci de suporterii Soimilor. Noi suporterii te vrem plecat de la echipa noastra. Singur sau cu cel ce te-a adus dar plecat sa fi . Esti cel mai slab antrenor din istoria soimilor.

    5
    1
  2. Se pare ca ti-ai schimbat discursul cu privire la antrenorul Todea. Ce am spus eu inainte de meciul cu Cermei ? Ca nu il recomanda rezultatele pentru a fi antrenorul Soimiilor . Dupa acel meci ai scris ca Todea 2…..SS 0. EU DECLAR ACUM CA DOMNUL TODEA NU ESTE POTRIVIT PENTRU FUNCTIA DE ANTRENOR AL ECHIPEI SOIMII LIPOVA. II CER DACA ARE DEMNITATE SA NU MAI CEARA SPRIJIN POLITIC LA PSD ARAD SI SA SE RETRAGA. A avut posibilitatea sa isi faca munca in liniste . A refuzat jucatorii gen….Tanase, Pluta, Iuga si alti mult mai buni decat ceea ce au adus ei. Au adus un varf de atac (Doamne atata ii de slab ca nici ultima echipa din liga 6 nu il doreste). Demisia d-le Todea si Stamate dupa el. Am ajuns de la 600-700 spectatori cati erau pe vremea d-lui Pop la 97 de spectatori ieri !!! Jenant ,rusinos …….dar banutul vine zilele trec si noi nu scapam. Poate se trezeste cineva din Primaria Lipova sa ia taurul de coarne ca ne afundam tot mai mult cu cel mai mare buget dintre toate echipele de liga 3 Arad.

    1
    0
  3. Nu stiu ce asteptari ai avut tu cand sunt declaratii din vara incoace in care se afirma clar ca obiectivul clubului in acest sezon este evitarea retrogradarii. Deci obiectivul este indeplinit, nu mai au cum sa cada.

    0
    2
    1. Daca tu la 1.800.000 lei buget ai obiectiv salvarea de la retrogradare atunci nu mai am nimic de adaugat. Sa plece linistit pentru ca echipa nu joaca nimic. Transferurile sunt facute de el si de ” il prezidente de Zabrani” deci trebuie asumate ! Lumea a obosit sa vada un joc care nu are nici un orizont . Horea tu esti cumva P.O ??? Oricum este antrenor licentiat PRO si are dreptate Eugen……”cel mai slab antrenor de cand sa reinfintat Soimii din 2012″

      1
      0
  4. Alta data erau 97 pe dig . Nu neaparat ca il sustineam pe Todea dar nu mi-a placut ce am auzit din povesti cum sa dorit inlaturarea lui . Daca marele presedinte avea coloana scapa de usor de el nu era necesar sa minta ca primarul nu-l mai vrea . Exista n căi de a intrerupe o colaborare. Cat despre faptul ca are sustinatori in nu stiu ce partid de prin Arad este o minciuna . Au scos vorbele astea unii care il sustineau. Dar e slab , slab de tot . Personal nu am nimic cu Nedelea. Dar nu il poti compara cu Buta care are din ce m-am informat 4 ani de liga 3din care 3 ca titular. Daca era vorba de Iliescu intelegeam dar sa insisti sa joci cu copilul ala mi se pare ca persisita in prostie. Sa isi dea demisia ca oricum rezultate nu va avea la Lipova .

    1
    0
  5. Nu poti fi asa frustrat . Parca a jucat doar la nivel de judet. Nimeni sa nu iti poata spune nimic . Sa nu te sfatuiesti cu nimeni. Sa dai vina doar pe un jucator pentru toate golurile incasate in tur cand apararea era varza. Acelasi portar anul trecut a fost al doilea din serie ca goluri incasate . Si vi tu marele antrenor care ai retrogradat anul trecut sa judeci un copil bun. Ca ai ru fite si incapatanari.pleaca Todea sa nu te mai vada lipovani. Pleaca

    1
    0
  6. Anul trecut au cheltuit efectiv vreo 1,2 milioane de lei pentru sport iar anul asta nu vor sa cheltuiasca mai mult de 1,2 milion de lei cu tot cu plata unei parti din datorii. Au trecut din noul an 3 luni, deci un sfert din an si nu au virat la club decat vreo 250 mii de lei, au platit maruntisuri din datorii si platesc la finante doar cand primesc popriri pe conturi. Ce jucatori sa duca in iarna daca au oferit la un fotbalist de liga a doua 3 mii de lei? Se fac economii mari si nu exista nici un obiectiv si nu va fi nici din vara incolo cand Todea va avea si mai multi neexperimentati tineri in lot. Macar daca ar face ceva cu drenarea la gazon.

    0
    0
  7. Te referi inclusiv la Radu S, care pozeaza in cel mai mare sustinator al „soimilor”? A mai facut un scandal monstruos, pe vremuri, la Sebis, cand l-au fugarit cu firma de paza prin tribuna, tot circul pentru 5 lei…Daaaa, de aceea stau pe dig, dar vin in tribuna la repriza a 2 a, cand intra gratis, umplu tribuna de gunoaie si fac pe importantii!

    0
    0
  8. Dragi mei nu va bateti capul cu ‘fugarit’ firma de paza . Nu sti nici macar 10 % din ceea ce a fost dar ma musti de partea dorsala . 10 lei ???😅🤣😅…..mda . Oare cine sa fie ??? Cat despre tine viteazule da-ti numele asa cum l-am scris si eu . Scandal ??? Pentru ca spun ceea ce este ??? Antrenor 0 , presedinte -0 !!! Poate ai mancat si tu o ceapa pe vremuri la echipa asta ? Inca o data ….nu dezinforma. NU MA SCOS NIMENI AFARA LA MECIUL CARE L-AM CASTIGAT CU 5–1

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button