UTA Arad

Căpitanul Iacob, copleșit de mesaje de susținere la despărțirea de mama sa: ”Simt cu adevărat că fac parte dintr-o mare familie” + VIDEO-FOTO






UTA a jucat în condiții speciale pe „Cluj Arena”, cu Universitatea, în cadrul etapei secunde a play-outului SuperLigii. Înainte de a se urca în autocarul pentru orașul de pe Someș, Mircea Rednic a aflat că nu va conta pe două dintre armele sale ofensive. Claudiu Micovschi e bolnav, iar Kevin Luckassen are o problemă la câlcâi ce l-a și împiedicat să se antreneze normal în ultimele două săptămâni.

Apoi, în dimineața jocului cu „șepcile roșii” a venit vestea decesului mamei lui Florin Iacob, iar arădenii rămâneau automat și fără căpitanul lor. De la Arad a sosit de urgență Denis Lungu-Bocean, iar goalkeeperul de 30 de ani a plecat spre Brașov. Nu a văzut deloc meciul terminat fără goluri pe „Cluj Arena”, în care înlocuitorul său Danylo Kucher și-a făcut bine treaba, dar mai târziu avea să fie impresionat de gestul celor aproximativ 400 de suporteri utiști deplasați pe Someș.

La salutul de la finalul meciului, galeria „roș-albă” i-au strigat numele lui Florin Iacob, transmițându-i – astfel – că fanii Aradului îi împrtășesc durerea pierderii părintelui. Portarul arădenilor a postat și el pe contul personal de facebook imaginile video, cu mesajul: ”Mulțumesc din suflet familia UTA Arad”.

Astăzi, într-o scurtă conversație cu sportarad.ro, Florin Iacob a fost puțin mai explicit. „Apreciez enorm acest gest făcut de întreaga suflare utistă, care mă întărește pe mine și familia mea. Nu vreau să exagerez, dar cred că au fost peste o mie de mesaje de condoleanțe venite de la Arad, le mulțumesc din inimă tuturor. Băieții, stafful tehnic și toată lumea din cadrul clubului au fost și alături de mine, simt cu adevărat că fac parte dintr-o mare familie”, ne-a transmis portarul „Bătrânei Doamne”. În urmă cu o lună, căpitanul „roș-albilor” își manifesta și el atașamentul față de galeria arădeană afișând chipurile lui Bogdan Moisi și Bogdan Mihoc, dispăruți în tragicul accident din toamna anului 2018.

Cel mai probabil, Florin Iacob va reveni marți la Arad, după ce-și va conduce pe ultimul drum mama, plecată la cele veșnice după o lungă suferință.

Galerie de la meciul U. Cluj – UTA 0-0, semnată Claudia Carp

10 comentarii

  1. Pierderea unui părinte, tata sau mama, e prima încercare în drumul devenirii. Nu contează vârsta. Deși naturala , nu poate înlocui alta iubire. De asta marii gânditori, postuleaza,, Bucurați-vă de clipa, ea nu se mai întoarce ” Mama te-a dus de mana în clasa a 1, tot ea a avut grije sa nu-ți lipsească nimic. Ca dătătoare de viata nu poate fi echivalat. Necazuri grandioase ocupa în continuare locuri nedorite. Pierdere de copii în accidente sau boli aduse la zi de autorități iresponsabile. Înțeleg durerea lui Iacob. Și eu am pierdut soția, acum doua luni.

    34
    1
  2. condoleante sincere domnule Ionescu! Cu totii ne adunam intr-o zi pe marginea terenului pe care nu vom mai juca si ne uitam cu blandete spre cei care inca joaca! Respecte!

    26
    0
  3. Sincere condoleanțe Florin și domnul Ionescu . Sunteți membrii familiei UTA . Tu Florin vei rămâne alături de marii portari ai echipei noastre care au făcut performanță de-a lungul anilor . Domnul Ionescu sunteți și ve-ti rămâne un suporter devotat al echipei noastre pe care o iubim necondiționat .

    30
    1
  4. Va mulțumesc și nu despre mine as fi vrut sa vorbesc, dar evenimente peste trăirea noastră ne cuprind în clipe de restriște. Colectivități cu dragoste de stindard pot învinge timpul care nu e de partea noastră. Nu e destulă dragostea de UTA ! E și dorința și indiferenta.. De exemplu societăți evoluate cu accent pe retro ar putea vinde un tricou autentic Petschowschi la valoarea unui imobil pe Mureș.!! Atunci altfel am fi priviți noi chibitii de etapa.!!

    12
    1
  5. Îmi pare sincer rău nea Gavriluță, condoleanțe, acum sint plecat în Germania, forza uta oriunde, oricând ????️????

    10
    1
  6. Sincere condoleante domnule Gavrila, Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama lui Iacob ! (Vad ca un dobitoc da negative si pe astfel de comentarii)

    12
    0
  7. Imi pare rau Florine si te asteptam inapoi!
    Nea Gavrila,probabil ca doar eu am inteles mesajul dvs,atunci cand vi s-a intamplat necazul si ati scris…
    Sunteti singurul caruia dau like,inainte sa va citesc comentariul,fara exceptie!
    Sa fiti tari amandoi,viata nu prea ne da de ales uneori..Trecem peste toate!
    Inca odata,maxime condoleante!

    PS:@Lucian,fa ceva cu „reply”-urile,te rugam!

    10
    0
  8. @Lucian…Vad ca la alte site-uri,pur si simplu inchid cateva ore(Bad Gataway),probabil pt asemenea erori,apoi functioneaza perfect.
    Fa reclamatie la furnizorul serverului.

    2
    0
    1. nu are legatura cu serverul … ceva la modul dupa ultimul update wordpress … sa vedem, poate fac ceva cei cu modulul …

      3
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button