Victorie italiană pentru a rămâne pe urmele echipei italianului Catanzariti, „grănicerii” rămân cu regretele: Unirea Sântana – Frontiera Curtici 1-0

După ce a pierdut derby-ul cu Viitorul, Unirea Sântana joacă weekend de weekend cu presiunea rezultatului, căci doar victoriile o mențin, cât de cât, pe urmele liderului. Iar un meci cu Frontiera Curtici, chiar dacă se disputa pe noul sintetic de acasă, era unul cu grad ridicat de risc. Iar „roș-negrii” și-au făcut treaba, au fost echipa cu ocaziile mai multe și cu un gol ce a decis destinația punctelor. De menționat că ambele formații au avut parte de susținerea unor galerii formate din copii și juniori
Cele două echipe au avut minute bune în care și-au luat măsurile, cu oaspeții fiind preocupați mai de apărare, cu destui fotbaliști care stăpânesc la perfecție arta plasamentului în teren. A fost nevoie de o fază fixă, irosită de Nistor cu un șut alături și o acțiune personală a lui Olteanu, care – însă – a alunecat în momentul șutului. Fiindcă în careul vizitatorilor au intrat greu, cei de la Sântana au încercat și șuturile de la distanță, prin Copil sau Burlă, dar fără succes.
Repriza secundă s-a reluat de la scorul alb și cu Frontiera ce a început să se vadă și în poziții ofensive. Iar Avrămuțiu a ajuns în poziție de finalizare, iar șutul său a lovit transversala. După o oră de joc, „uniriștii” au mărit presiunea și, în minutul 71, Blănaru a fost imprudent la intrarea asupra lui Stanciu. Deac a dat penalty, iar Filimon a trimis cu sete sus, în stânga lui Popescu, care alesese să sară pe colțul opus. De aici încolo, meciul s-a mai deschis, Curticiul s-a descoperit mai mult, iar amfitrionii puteau închide meciul dacă Burlă nu trăgea pe lângă din poziție bună sau Abraham nu relua cu capul peste poartă, din doar 10 metri. Însă, și „Fronti” a avut o șansă mare de egalare. Lolea a scăpat în careu, dar Mureșan a ghicit direcția șutului și și-a ținut echipa în avantaj și mai apoi s-a bucurat alături de colegi de cele trei puncte. Sântana a terminat meciul în zece oameni, fiindcă Stanciu a reacționat deplasat la provocarea subtilă a lui Blănaru și a fost eliminat.
Abrudean: „O victorie muncită dar pe deplin meritată”
Sântana profită și de runda liberă a Păulișului și urcă pe poziția secundă, având încă de recuperat 6 puncte față de Viitorul Arad, echipă patronată de Giovanni Catanzariti.„O victorie muncită dar pe deplin meritată. Am întâlnit o echipă cu calitate individuală, cu jucători cu experiență, care au încercat să ne închidă cu un 4-5-1, să nu ne dea spații și chiar ne-au pus în dificultate în unele momente. Ocaziile cele mai mari le-am avut după 1-0, ar fi trebuit să mai marcăm măcar un gol, ca să nu riscăm să mai pierdem puncte. Până la urmă, importante sunt cele trei puncte obținute împotriva unui adversar bun, îi felicit pe băieți pentru dăruire. Suntem la a treia victorie fără gol primit, ceea ce mă mulțumește. Ne pregătim în continuare, mergem la Sebiș, întâlnim un adversar abordabil, la prima vedere, dar unde Curticiul nu a reușit să câștige. Așa că nu desconsiderăm nici un adverar, important este ca noi să muncim serios, vom face acest lucru și în mod normal ar trebui să câștigăm la Sebiș”, a spus Adrian Abrudean, antrenorul principal al celor din Sântana.
Jozsa: „ Am făcut un joc bun, ne pare rău de penalty, era echitabil un egal”
Din 5 partide din acest an, Curticiul face al treilea pas greșit și cade până pe locul 5. „Un meci tactic destul de reușit, din punctul nostru de vedere. Aam primit un gol dintr-un penalty ușor acordat, a fost o ciupitură a lui Blănaru în careu. La 0-0 am avut o ocazie foarte mare prin Avrămuțiu singur cu portarul, iar după golul lor a ratat Lolea o situație bună de tot. Sunt mulțumit de băieți, au muncit, au avut atitudine, au respectat ce am discutat. Am făcut un joc bun, ne pare rău de penalty, era echitabil un egal. Urmează un meci greu acasă cu Felnac, ne dorim să câștigăm”, a afirmat Norbert Jozsa, antrenorul principal al „grănicerilor”.
Formații:
Sântana: L. Mureșan – Bortiș (51 Stanciu), Calvin, Nistor, Savin (58 Politic) – Copil (25 Ursoi), Simion – Olteanu (85 Pașca), Burlă, Filimon (85 Kozma) – Abraham.
Curtici: Popescu – Huțanu (84 Zsogo), N. Varga, Gurban, Blănaru – Lazea, Al. Pavel – Deta, Avrămuțiu, Bonchiș (78 Lolea) – Sulea (46 Dochița).
Arbitri: Alin Deac – Denis Calnacov, Ionuț Sîrban.
Observatori AJF: Oliver Biro, Marcel Vida