DDB Arad a încheiat hegemonia lui Luciano: „Câinii roșii” sunt noii campioni ai Ligii DeSavoia!

O nouă ediție a Ligii DeSavoia la mini-fotbal, pusă în scenă de Cristi Lăzău și Cristi Barna la baza sportivă de la Bendea, s-a încheiat astăzi cu victoria DDB Arad. „Câinii roșii” îi detronează, astfel, pe cei de la Luciano Arad, care au câștigat precedentele două campionate ale ligii întâi și care au ținut aproape până la final și în acest sezon.
Tocmai de aceea, verdictul s-a dat în ultima etapă. DDB Arad nu scăpat ocazia să o bată pe Pletl, făcând inutil succesul băieților lui Lucian Hrincu (4-3, cu Red Fighters). A fost 2-0 pentru dinamoviști, după „dubla” lui Toma Bodri, care a și câștigat titlul de golgheter al campionatului, cu 32 de reușite. Pe poziția secundă în clasamentul marcatorilor a fost un alt „ddb-ist”, David Florea, cu 28 de goluri, la egalitate cu Alexandru Otiș (Red Fighters).
La această oră, noii campioni sărbătoresc succesul la pensiunea de la Cladova a principalului finanțator al echipei, Cristian Pachița. „Cristi m-a contactat în toamnă și m-a rugat să fac o echipă cât mai competitivă. Eu jucasem la Ergad și am vrut să mă las, dar proiectul DDB m-a întors din drum. Am strâns lângă mine băieți valoroși, de caracter și am câștigat, zic eu, meritat acest campionat. Asta chiar dacă în meciurile directe Luciano ne-a bătut de două ori, plus o remiză, dar – în rest – am fost echipa mai constantă. De la ultima noastră înfrângere, când Luciano s-a apropiat mult de noi, ne-am propus să nu mai pierdem puncte și am încheiat sezonul cu 8 victorii la rând. Nu putem decât să le mulțumim celor care au avut încredere în noi și au finanțat această echipă, în frunte cu Cristi Pachița, sperăm să facem o figură frumoasă și la faza națională, jucăm între 11 și 13 iunie la Galați. O să încercăm să atacăm și Cupa sau Superliga, dar astăzi sărbătorim”, ne-a declarat Mirel Arsene, căpitanul DDB Arad.
Lotul proaspeților campioni ai Ligii DeSavoia îi cuprinde pe: Andrei Dagău, Paul Șoltesz – Radu Șerban, Dacian Zdrențan, Alexandru Nistor, Toma Bodri, Bobu Isac, Denis Ursoi, David, Florea, Luca Bodri, Mirel Arsene. Delegații echipei sunt Răzvan Salantz și Valentin Borlea.
Podiumul în Liga DeSavoia este completat de Demav. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul sezonului 2023-2024, când vom afla și câștigătoarele Cupei și Superligii.