Micovschi își primește prima de la Rednic și va fi ținut cu forța la Arad, alături de Pop și Vulturar: „Mă țin de ei, unde să plece? Dumnezeu aranjează lucrurile”
Claudiu Micovschi va câștiga titlul de golgheter stagional al UTA-ei, după reușita sa cu numărul 9, ce i-a adus UTA-ei un punct la Ploiești, în duelul cu Petrolul, din cadrul rundei a 5-a a play-otului. Fotbalistul orădean a pus latul la faza creată de Omondi și Căpușă și a concretizat și pe tabelă superioritatea din joc a arădenilor.
Cu jumătate de gură, mijlocașul lateral al „roș-albilor” suține că e bună și remiza. „Într-un fel ne mulțumește pentru faptul că am reușit să egalăm și, până la urmă, ducem acasă un punct, nu mergem cu mâna goală. Ne dorim să terminăm pe primul loc, mai sunt patru meciuri importante. Chiar partida următoare, de acasă, este cea mai importantă. Ne dorim cu toții cele trei puncte cu Oțelul”, a spus Micovschi.
Acesta a fost întrebat dacă din vară se va întoarce la Rapid, la echipa de care aparține. „Nu știu, vom vedea ce va fi la finalul acestei sezon. Deocamdată mai am patru meciuri foarte importante la UTA, o să dau tot ce am mai bun”, a spus golgheterul utist. În schimb, Mircea Rednic e aproape sigur că nu se va despărți de niciunul dintre cei trei jucători de-ai săi, Cătălin Vulturar, Rareș Pop și Claudiu Micovschi: „Eu nu cred că cei trei jucători vor pleca la Rapid la finalul sezonului, mă țin de ei, îi prind de picioare, nu pleacă, de ce să plece? Când aici joacă, au condiții… Decât să-i ia acolo și să nu joace, eu zic că mai bine să-i lase la mine. Nu o să fie ușor, nici pentru ei, nici pentru mine, dar mă gândesc că Dumnezeu aranjează lucrurile așa cum trebuie și pentru ei și pentru UTA”.
Și tot „Puriul” a anunțat că îi va da prima promisă lui Claudiu Micovschi, deși acesta ar avea doar 9 goluri marcate, fiindcă cel cu numărul doi din partida cu U. Craiova a fost trecut ca autogol în dreptul lui Raul Silva. „I-am promis o primă lui Micovschi dacă dă și golul zece. Pentru mine are zece goluri și îi dau prima, că merită”, a transmis Rednic.