Tușierul Cristian Cășuț și-a făcut debutul în Liga a 2-a!
Moment special în cariera unuia dintre arbitrii arădeni. Tușierul Cristian Cășuț a debutat în Liga a 2-a, la meciul disputat în Vinerea Mare, între CSM Slatina și Progresul Spartac. A fost un meci fără miză, în afara aceleia a unei despărțiri frumoase a băieților antrenați de arădenii Dan Oprescu și Vasile Sin de proprii suporteri până sezonul următor. Și asta s-a întâmplat după un rotund 4-0 al oltenilor în fața unei echipe retrogradată demult, după reușitele semnate Matei (min. 25), Năstăsie (60 – penalty), Mitran (88) și C. Toma (90+2).
Cășuț a fost coleg de brigadă la Slatina cu „centralul” băimărean Norbert Kemenes și asistentul sătmărean Krisztian Toth, în timp ce rezerba celor trei s-a deplasat 50 de kilometri, de la Craiova, în persoana lui Marius Daniel Bădoiu (Craiova). Brigada a fost notată de piteșteanul Eduard Dumitrescu (Piteşti), observator din circuitul SuperLigii.
Cristian Cășuț (28 de ani) a promovat în Liga a 3-a în anul 2019 și iată că după 5 ani a făcut pasul și spre eșalonul doi al fotbalului românesc. Meciul de la Slatina e parte a unui program de monitorizare în care a intrat asistentul arădean.