Volei

Juniorii de la ProVolei Arad încep lupta pentru medalii în Divizia Perspectivă chiar pe propriul parchet!






În această săptămână, CS ProVolei Arad participă la două turnee finale ale Diviziei Perspectivă – grupa valorică B -din cadrul campionatelor de volei U19 (juniori).

Turneul final „B” al băieților va avea loc în perioada 15-19 mai, la Arad și va desemna ocupantele locurilor 13-18 în ierarhia finală. Alături de formația locală, Pro Volei Arad, vor mai participa echipele Ex-4 Volei București, LPS Bihorul Oradea, CSS 2 Baia Mare, CNNT Craiova și CSS-CS Arcada Galați.

Meciurile au loc la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Arad, iar astăzi avem parte de următoarele dueluri: Arad – Oradea (ora 17), Craiova – Ex4 București (ora 15), respectiv Baia Mare – Galați (ora 19). Elevii lui Marius Mascovits își mai joacă meciurile după cum urmează:  Pro Volei Arad – CSȘ 2 Baia Mare (joi, ora 17), Pro Volei Arad – Ex4 București (vineri, ora 17), Pro Volei Arad – CNNT Craiova (sâmbătă, ora 13), Pro Volei Arad – CSS-CS Arcada Galați (duminică, ora 12).

Gazda turneului final al Diviziei Elită din cadrul campionatului masculin de volei U19 (juniori) va avea loc tot în perioada 15-19 mai, la Dej. Alături de formația locală, LAPI Dej, vor mai participa echipele CSS Zalău, CSS Viitorul Cluj-Napoca, CTF Mihai I, LPS Suceava și CSM București.

Junioarele de la Pro Volei joacă pentru medalii în capitală

În cadrul campionatului feminin de volei U19 (junioare), turneul final al Diviziei Perspectivă va avea loc la București, tot în perioada 15-19 mai. Organizatoarea competiției care va decide locurile 19-24 în clasamentul final este CSS2 Can & Power București. Alături de ea, vor mai participa echipele: Top Volei Constanța, CSO Voluntari, CSS 2 Baia Mare, Powervolei Arad și CS Ocna Mureș.

Grupa A valorică va avea loc, în aceeași perioadă, la Timișoara, cu echipe din: Tg. Mureș, București (Dinamo, CSM și CTF Mihai I), Iași și Timișoara.

Nădlăcancele atacă titlul național la U13, la Craiova

Singura echipă arădeană calificată la un turneu final și cu șanse la medalii este Victoria Nădlac, echipa U13, urmând să joace pentru locurile 1-8 din Campionatul Național feminin de minivolei la Craiova, în perioada 22-26 mai, alături de alte șapte formații. Micile sportive pregătite la vamă de profesorul Dorin Vărșăndan au fost repartizate în seria B, alături de CSM București, CSV Craiova și CSS Bega Timișoara, în vreme ce din seria A fac parte echipele ACS Champions 2016 Sibiu, Dinamo București, CSM Lugoj și CSM Focșani 2007.

Vă reamintim că tot din sportul la fileu, recent, CS Westar Arad a ocupat locul III la turneul final B al CN de cadete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button