UTA Arad

Corvinul a deschis o dezbatere la Arad: Cine e de vină pentru neomologarea arenei „Francisc Neuman” pentru meciurile internaționale?









Corvinul a făcut istorie prin câștigarea Cupei României din postura divizionarei secunde. „Corbii” sunt foarte încrezători și în legătură cu obținerea licenței UEFA, doar că nu-și vor putea juca meciurile din preliminariile Europa League la Hunedoara, fiindcă bătrâna arenă „Michael Klein” nu oferă condițiile cerute de forul continental.

Conducerea grupării din județul vecin a căutat soluții cât mai aproape de casă și variantele erau „Francisc Neuman”, din Arad și „Municipalul” din Sibiu, adică stadionul pe care au învins, aseară, Oțelul în finala Cupei. Doar că niciunul dintre acestea nu sunt omologate pentru meciuri din calendarul oficial UEFA și vorbim despre două arene noi, inaugurate în 2020 (cea de pe Mureș), respectiv 2022 (cea de pe Cibin).

În cazul stadionului „Francisc Neuman”, lucrurile sunt pe cât de neplăcute, pe atât de simpliste. Gazonul de pe arena din Calea Aurel Vlaicu s-a deteriorat după un an de la montarea sa și din acel moment Aradul risca să se facă râs cu el, dacă naționalele ar fi jucat aici meciuri oficiale. Au fost ceva amicale ale naționalei U20, ultimele dintre ele, în toamna anului 2022, cu Italia și mai ales Polonia disputându-se pe mocirlă. Deputatul Sergiu Bîlcea a insistat la un moment dat asupra acestui aspect, având și discuții de principiu cu conducerea FRF pentru venirea primei reprezentative în orașul nostru, pentru disputele oficiale cu Islanda (în 2021) sau Andorra (în 2023).

Doar că Primăria trebuia să facă niște investiții, cea mai urgentă în schimbarea gazonului, ce venea la parchet cu funcționarea ca la carte a sistemelor de irigație și degivrare. Dar, mai erau de făcut și alte lucrări obligatorii pentru primirea omologării, cum ar fi: lucrări la sistemul de canalizare pentru a rezolva problema infiltrațiilor în zona vestiarelor, îmbunătățirea instalației electrice, aducerea în standarde a instalației de sonorizare și îmbunătățiri la panoul de control pentru transmisiunile televizate sau un sistem de ventilație la tribuna oficială.

Din informațiile noastre, cu mici excepții, lucrările au fost bifate în perioada octombrie-decembrie 2023, când s-a schimbat și gazonul, prilej cu care UTA a fost nevoită să dispute nu mai puțin de 8 meciuri oficiale (6 de campionat și două de Cupă) la Oradea, Sibiu și Cluj. Apoi, la revenirea acasă a trupei lui Mircea Rednic, nimeni nu s-a mai preocupat ca arena „Francisc Neuman” să fie omologată pentru meciuri internaționale. Clubul UTA și așa nu și-a depus dosarul pentru obținerea licenței UEFA, iar dinspre Primărie, proprietarul stadionului, nu a existat niciun interes pentru partidele internaționale. Sigur ar mai fi fost nevoie de ceva investiții și, cum oricum Primăria consideră stadionul o gaură neagră, faptul că acestea sunt deocamdată evitate nu o deranjează prea mult.

Altfel, suporterii UTA-ei se simt privați de satisfacția de a vedea meciuri europene la Arad și asta chiar dacă nu va fi implicată echipa lor de suflet. Și, până la urmă, în Calea Aurel Vlaicu ar fi jucat Corvinul, grupare simpatizată și prin înfrățirea celor două galerii. Așa, hunedorenii vor fi nevoiți să-și joace partidele de acasă, în Europa, tocmai la Sfântu Gheorghe. Dacă – bineînțeles – își vor obține licența UEFA.








Articole de la JOHNNYBET




15 comentarii

  1. 1 fiecare minune tine 3 zile====daca rednic e chemat la Bucuresti
    2. Finantatori mari la Arad== pita 5 colturi=== Blidaru unde so fi dus/FMILIA t tugudeanu/ et
    3. daca nu suntbani Uta merge spre liga 3
    4. presedinti la Arad care vreau sa fie -ce ziceti sunt microbist
    5. e totusi bine daca cade poate fi piata pe uta

    4
    33
  2. Era vorba de cablajele TRIAX pt camerele care transmit meciul și sistemul de sonorizare, nici numărul de turnicheti nu e sigur ca sunt suficienți pt omologare.
    La astea se adaugă închiderile exterioare și laterale să nu mai bată vântul prin tribune și panouri fotovoltaice pe acoperiș pt eficientizarea costurilor cu energia electrică, mai trebuie 2-3 milioane de euro să fie la cheie.
    În ritmul actual cu câte o carpeala la 4 ani nici în 10 ani nu va fi conform cu standardul UEFA 4 atenție ce votați!

    15
    4
  3. Corvinul nu joacă la Arad fiindcă nu a vrut să joace aici. E simplu. Arena Francisc Neuman are categoria 3 și îndeplinește criteriile UEFA pentru meciuri din tururile preliminare (nu are categoria 4 din cauza unor mici detalii, de pildă lipsa celor 150 de locuri de parcare pentru oficiali, neajuns care se poate însă rezolva prin împrumutul pe durata meciurilor al parcării de la Policlinica AS). Repet, nu se pune problema ca Arena Francisc Neuman să nu poată găzdui (cel puțin) meciuri din tururile preliminare. Într-adevăr, la Arad nu s-au jucat pînă acum meciuri internaționale oficiale și (foarte probabil) stadionul nu apare pe portalul UEFA cu privire la stadioane (o bază de date cu caracteristicile și clasificarea fiecărui stadion pe care se joacă meciuri internaționale oficiale). Însă, acest lucru e practic o formalitate, e nevoie ca el să fie înscris acolo de o echipă care dorește să joace meciuri europene la Arad și apoi (cel mult) de o vizită de rutină a celor de la FRF/ UEFA. Oricum, responsabilii de la FRF cunosc bine stadionul, doar aici s-a organizat Supercupa României în 2022. Dacă Corvinul chiar dorea, putea juca la Arad fără nicio problemă. Gîndiți-vă doar că acum doi ani Craiova a jucat în play-off-ul Conference League pe relicva de la Turnu-Severin …

    15
    9
  4. In sfarsit un om care zice bine ce zice . Sa ne amintim unde a jucat farul preliminariile UCL, restul e praf in ochi . Poate in grupe erau probleme, dar cu siguranta nu e cazul . Si mare atentie , daca corvinul are o deplasare in nordul europei, e destul de grav s-ar putea sa nu se stie, sa fie corvinul de acum 5-6 ani

    3
    0
  5. În general, în tururile preliminare UEFA grupează echipele pe baza criteriilor geografice (pentru a evita deplasările lungi). Ca atare, Corvinul nu va juca în nordul Europei, ci cu echipe din sud-estul Europei. Puteți verifica și vedea că în ultimii ani echipele noastre au avut ca adversare echipe din Israel, Georgia, Armenia, Ucraina, Albania etc.

    4
    0
  6. Ca o completare la postarea precedentă, în primul tur preliminar al EL vor fi echipe din Danemarca (Silkeborg, cei care au cîștigat finala jucată împotriva celorlalți ”frați”, cei din Aarhus), Croația (Rijeka), Grecia, Israel, Cipru, Suedia (Elfsborg), Polonia (Wisla Cracovia), Ungaria (Paks), România (Corvinul), Bulgaria (Botev Plovdiv), Slovacia (Ruzomberok), Azerbaijan, Kazahstan (Tobol), Slovenia, Moldova și Kosovo. Dintre acestea, Rijeka și Tobol vor fi sigur capi de serie, iar Corvinul, Elfsborg, Botev Plovdiv și Ruzomberok, sigur nu.

    4
    1
  7. …Nu de la actuala stare a stadionului este problema..Ci de la cei care se dadeau cu caramida in piept,adica toti coloratii politicieni care bat din gura….Propaganda si teorie stiu absolut toti…Cand apar oportunitati…se dau disparuti din peisaj…
    Aici nu este un site de propaganda si UTA nu este scutul celor care vor sa isi aroge merite..
    NIMENI..dar NIMENI,pana acum, nu a deschis Cutia Pandorei:cine a girat lucrarile reconstruirii in ritm de car mortuar al stadionului,cine a semnat preluarea cu foarte mari deficiente???Persoana???O comisie tehnica??
    Cine a validat asezarea primului gazon???Cine a semnat acceptarea licitatiei???Cine a semnat preluarea si in ce conditii??
    Cum de,dupa rateul impardonabil al firmei giurgiuvene,aceeasi comenduire,da gir inverzirii zonei din Subcetate,la nici cateva luni?Daca eu angajez o firma,ca sa imi faca verdeata in jurul casei si lucrarea iese execrabil,o mai angajez si mai departe,ca si cum totul a iesit ideal???
    Poate sunt eu mai necunoscator,neinformat…A fost cumva penalizata firma cu rata cea mai mare de intarzieri si neconformitati,pe nume TEHNODOMUS???Exista vreun proces pe rol,de recuperare financiara???NU stiu sa fie.
    Ce rol mai joaca RECONS,care pe tot ce i-a fost administrat,a dud la sucombare???
    Ok…Si acum sa trecem la ale noastre,UTA!!
    Cat i se aloca,cat costa terenurile inchiriate???Raport primire-plata…Ni se da cu o mana dar ni se ia inzecit.
    Aici ma refer la ICRTI,Motorul,Banatul(mort deodata cu distinsul nenea care il intretinea),Sega,uneori chiar si CPL…Totul apartine Primariei…
    Poate ca unii nu prea stiu,suporteri de pretutindeni…UTA se antreneaza pe ICRTI,un fel de imas,cu vestiare tip container,vai de mamica lui,daca totusi ai minim de pretentii….
    Adunarea la stadion,carat echipament la „autocarul Sabin”,catarat pe trotuar,deplasare 2 km+retur si vreme buna-rea,inapoi la FN…
    Nici vorba de ramas dupa antrenamente,la exersare de lovituri libere,scheme,etc…Pentru ca…pleaca autocarul…Ma rog…”muta autocarul”….
    Nu am cum sa nu fac o paralela,daca tot l-am ovationat la scena deschisa cu lacrimi in ochi,pe Feri Bacsi,probabil si dansul cu lacrimi in ochi….La dansul se stiau foarte bine orele inceperii antrenamentelor,dar niciodata cand se termina,de multe ori la farurile masinilor…Din pacate,prea putini recunosc asta si isi aduc aminte,pretul succesului,deopotriva..Sacrificiile nu se contabilizeaza niciodata.
    Si cu asta inchei….In ciuda varstei dansului,atunci cand este bine dispus,le arata copiilor cam cum se face o „‘foarfeca”…Acum cativa ani,nu prea multi in urma,ne era teama ca nu se va mai ridica de pe jos….Da’de unde…
    Uite cum am trecut de la „Ana la Caiafa”…Putina relaxare,imi cer scuze ca v-am retinut…
    Doar de bine tuturor!

    30
    5
    1. giro perfect ce ai scris și mi-a lăsat un gust amar că galeria stadionul nu iau scandat numele lui feri tiza rușine

      16
      0
  8. E o prostie sa gandesti ca FN,in conditiile actuale, nu putea fi gazda pentru Corvinul…Sunt altele,combinate…APOSTU…
    La Corvinul fara straini,la UTA,EXCLUSIVITATE(cu scuzele de rigoare)toate ciurucurile in combinatia Balint-Apostu..
    Alta intrebare retorica???Ce fel de cardasie a existat intre Balint si Apostu??(erau pe mana,peste tot pe unde au fost)
    Cat a castigat UTA de pe urma exclusivitatii lui Apostu,cat a pierdut???Asta ar fi balanta dar suntem Batrana Doamna,demna,fara scandal
    Cat au costat jucatorii de genul Ongaro,Wagner???Ce-or fi cautat la UTA???
    Sa se scrie NEGRU pe ALB,contributia lui Apostu la UTA,ce jucatori si cat a castigat,cat s-a risipit?
    Nu m-ar deranja mult dar Balint ne-a trimis la comisii,PRIMUL si asta nu se uita,nu se iarta!NICIODATA!
    Din perspectiva mea,a doua descalecare a fost cu tenta de razbunare,orgoliu…
    Acasa cu toti imprumutatii si mai vedem…Mana libera lui Rednic dar nu oricum…

    23
    8
  9. @Giro

    Cuplul Balint Apostu a mers ceas si la noi, in liga a doua.

    In prima liga, s-a mers mai departe, in mare pe aceleasi idei, buba e insa de mai sus. Balint avea mana libera sa aduca ce dorea, Apostu venea cu listele, Balint alegea, functie de bugetul pus la dispozitie. Destul de simplu si eficient, pana la un punct unde vina apartine exclusiv conducerii din doua puncte mari si late:

    1 – promitea un buget pe care nu il putea furniza / acoperi. (E inacceptabil ca la venituri estimate de 4 mil., tu sa ai salarii de 4 mil.)
    2 – nu i-a impus antrenorului o politica de transferuri. (de ex.: aduci ce vrei cu conditia ca in lot sa ai maxim 5 jucatori peste 25 de ani; ai buget salarial de 200.000 pe luna, dar niciun jucator sa nu aibe mai mult de 7.000 pe luna.)

    Is greseli care se pot repara, amu sa vedem daca se va face.

    2
    9
  10. STADIONUL TREBUIE ANVELOPAT COMPLECT, SCHIMBATA SONORIZAREA, SCHIMBATE MICILE ECRANE WALL CUNOȘTE ECRANE MULT MAI MARI SI MAI PERFORMANTE!!! ALOOO PRIMARIA, SE AUDE!!!?

    9
    2
  11. Ba da stiti si va place sa dezbateti, sa tastati ….! Nu aveti odihna, plini da sfaturi minune! Oti fi voi baronii Aradului si ne dati si noua din preaplinul imbogatirii voastre! Deci, tot ce scrie mai sus …. cu ce bani!? Ce scoli, ce sanatate, ce drumuri, ce transport public …. UTA sa pape meleoanele de la buget pt ce!? Sa ia campionatu cu bani publici, iar banii din TV, premiu de locu 1 si banii din Europa sa ii ia Soani si pretenii!? Nu mai bine mi-i dati mie!?

    0
    5
  12. Ca urmare a ultimelor rezultate din cupele europene (coroborate cu rezultatele din unele campionate naționale), reprezentantele Croașiei (Rijeka), Danemarcei (Silkeborg), Greciei și Israelului vor intra direct in turul 2 al EL. În turul 1 se vor juca doar 6 meciuri, iar Corvinul are chiar o mică șansă de a fi cap de serie. Însă, la cum se prezintă lucrurile (mai ales țările de proveniență ale echipelor ce vor juca în primul tur), o variantă plauzibilă ar fi ca huneodrenii să nu fie cap de serie și să fie repartizați în subgrupa ”nordic-central europeană” (unde capi de serie ar fi Elfsborg, Wisla Cracovia și Paks). E doar o speculație proprie, în 18 iunie se va ști exact adversarul.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button