SuperLiga: U. Cluj e echipa din play-out care va juca pentru calificarea în Conference League, Rapidul îi ia 10 puncte (inutile) din 12 campioanei!
Sâmbătă
CFR Cluj – Farul Constanța 5-1
CFR Cluj nu a pierdut ocazia să obțină palida consolare a titlului de vicecampioană a României, ce o trimite direct și în turul doi al preliminariilor Conference League. Trupa de pe Someș și-a luat revanșa cu exact același scor în fața fostei campioane, făcând o primă repriză perfectă, cu patru goluri marcate în 38 de minute. Ceva mai echilibrat a fost actul secund, cu reușită și din partea Farului, însă concluzia a scris-o Otele. Fostul mijlocaș al UTA-ei ajunge, astfel, la cota 18 goluri și-l ajunge pe Coman în vârful ierarhiei celor mai buni marcatori din SuperLigă.
Universitatea Craiova – Sepsi 3-2
Pur și simplu superb meciul de pe „Ion Oblemenco”, dintre U. Craiova și Sepsi. Oltenii nu mai erau la mâna lor pentru locul 2, dar aveau datoria să încheie sezonul cu o victorie în fața propriilor suporteri. Și aveau să reușească până la urmă, după ce Sepsi a condus-o și apoi a egalat-o la 2. Extrem de inspirat a fost Costel Gâlcă, care la pauză a băgat pe teren doi jucători care aveau să marcheze, pe puștiul Bană și pe bosniacul Koljic. A punctat și Ivan, dar oltenii au tremurat până la ultima fază, când Kallaku a lovit din plin transversala. De pe locul 3, ultimul de pe podium, craiovenii își așteaptă adversarul din barajul pentru Europa, ce se alege mâine dintre Oțelul Galați și U. Cluj.
Duminică
Oțelul Galați – Universitatea Cluj 0-2
Ziua în SuperLigă a început cu primul baraj pentru ultimul loc european. Oţelul şi Universitatea Cluj, locul doi, respectiv locul patru în play-out, au jucat semifinala barajului deoarece UTA Arad, câştigătoarea play-out-ului, şi AFC Hermannstadt, formaţia clasată pe locul 3, nu au obţinut licenţa pentru cupele europene. Gălăţenii au primit un penalty în minutul 28, dar Rusevic a executat slab şi goalkeeperul oaspeţilor a apărat. Maciel a ratat şi el în minutul 45+3 o ocazie mare de gol, iar Sabău a mutat extrem de inspirat cu Anselmo, în minutul 57. Argentinianul a deschis scorul în minutul 62, după un contraatac, iar în minutul 72 a înscris din pasa lui Silaghi şi a adus victoria Universităţii, 2-0. Duminică (ora 20), clujenii vor evolua în finala barajului de calificare în preliminariil Conference League împotriva Universităţii Craiova, care a încheiat play-off-ul pe locul trei. Confruntarea va avea loc pe arena „Ion Oblemenco”.
Rapid – FCSB 2-0
La a 10-a încercare, ultima stagională, Rapidul a reușit să obțină și ea un succes în play-offul SuperLigii. Giuleștenii au profitat de relaxarea totală a campioanei, care și-a și trimis o parte dintre jucători în vacanță și se poate lăuda 10 puncte din 12 posibile în fața lui FCSB. Funsho, chiar înainte de a fi schimbat (min. 15) și înlocuitorul său, Caludiu Petrila, cu un șut perfect de la marginea careului. Ex. utistul Miculescu a avut cea mai clară ocazie pentru gruparea lui Becali, dar tânărul Ungureanu și-a închis, în sfârșit, poarta. La final, Dan Șucu a anunța că Neil Lennon ar trebui să semneze luni contractul de antrenor cu Rapidul.
Sâmbătă, 18 mai 2024
CFR Cluj – Farul Constanța 5-1
Deac 8 – penalty, Tachtsidis 16, Muhar 22, Bîrligea 38, Otele 87 / Ganea 66
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Universitatea Craiova – Sepsi 3-2
Bana 46, Koljic 52, Ivan 79 / Ștefănescu 21, Debeljuh 66
Duminică, 19 mai 2024
Rapid – FCSB 2-0
Funsho 12, Petrila 42
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Clasament final Play-off