Cermeiul a rămas deasupra liniei după remiza de la Lipova, dar și mulțumită pecicanilor! Popa: „Cu acești jucători am murit, cu ei am înviat și cu ei ne-am salvat”

Gloria Lunca Teuz Cermei a trăit periculos finalul de sezon, iar la ora 19, când încă nu începuse repriza a doua a meciului dintre Pecica și Socodor era retrogradată, fiindcă oaspeții aveau 2-1 pe tabelă, iar ea era la egalitate cu Lipova: 0-0. Rezultatul alb s-a păstrat până la finalul meciului cu „șoimii”, dar avea să fie suficient, căci Progresul avea să facă scorul campionatului cu trupa lui Darazs și Cameniță și o trimită pe aceasta în Liga a 4-a.
„Vreau să le mulțumesc și celor de la Pecica pentru că au dat dovadă și în ultimul meci că sunt o echipă serioasă”
De altfel, Radu Popa nu a uitat să remarce faptul că pecicanii au jucat pe teren până la final, în timp ce echipa sa nu a reușit mai mult pe un teren, de altfel, foarte greu după ploile căzute în ultimele zile și inclusiv înaintea și în timpul partidei de vineri seara. „Am vrut să câștigăm astăzi, am și pregătit jocul de așa natură și cred că s-a și văzut asta și în desfășurarea meciului. Am dominat pe alocuri, am avut și ocazii destul de multe, dar nu am reușit să marcăm. E inimaginabil cum un stadion atât de frumos, cu așa condiții, să aibă un gazon execrabil, de Liga a 5-a, poate. Bineînțeles, vreau să le mulțumesc și celor de la Pecica pentru că au dat dovadă și în ultimul meci că sunt o echipă serioasă, de la antrenori până la conducere. Și-au văzut de treaba lor și nu au intrat în jocuri de culise. Chiar și la pauză când conducea Socodorul, eu aveam încredere că în a doua repriză se va întoarce scorul, mai ales că Pecica a făcut 1-2 chiar înainte de a pleca la vestiare”, a spus Radu Popa la finalul disputei de la Lipova, în care l-a folosit pe „închizătorul” Tănase ca număr 10. „Cu Tase am vrut să avem finalitate mai mare, pentru că e un jucător care vede spațiile, are și execuții bune cu ambele picioare. Și azi a făcut un efort extraordinar, a tras echipa după el, locul lui e la un nivel superior”, a mai explicat tehnicianul „sămădăilor”.
„Am crezut că dacă aducem câțiva jucători cu experiență și de calitate găsim cheia succesului”
Acesta a recunoscut că se aștepta la un parcurs mai bun din partea echipei sale, în special în partea a doua a sezonului, după campania de achiziții din iarnă. „La cum am început în vară, cu echipa pe care am adunat-o pe repede înainte, în două-trei săptămâni, am intrat în iarnă pe un călduț loc 7. Am crezut că dacă aducem câțiva jucători cu experiență și de calitate găsim cheia succesului. Și, cu siguranță, puteam face mai multe în sezonul de primăvară-vară, dar fără să ne abatem de la principiile noastre. Am încercat să jucăm mereu, să construim cu mingea jos, să arătăm fotbal, pe când unii adversari au preferat să facă antijoc. Și noi de prea puține ori am jucat cu adevărat ce mi-aș fi dorit eu, dar lumea poate trebuie să știe că jucăm fără fundaș central sau fără un vârf de atac clasic. Am improvizat cu jucătorii pe care am putut să-i aducem. Cu ei am murit, cu ei am înviat și cu ei ne-am salvat. La cum am calculat eu, de pe locul 8 din seria noastră nu se retrogradează și asta pentru în seria 1 erau deja patru echipe și cea de pe locul 4 s-a și retras. Și oricum la puncte stăm binișor, dar da, la noi nimic sigur. Cu siguranță, însă, e mai frumos să ne salvăm sezonul pe teren”, a adăugat Popa.
„Ca să ridicăm nivelul la Cermei e nevoie de mult mai mult din punct de vedere financiar”
Acesta are șanse bune să continue pe banca celor de la Cermei și la anul și de această dată să-l aibă cu acte în regulă lângă el și pe Adrian Rusu. Totodată, fostul atacant crede că bugetul trebuie suplimentat din vară. „Îi mulțumesc lui Roli Nagy care ne-a ajutat foarte mult cu experiența lui de antrenorat și acum pe final ni s-a alăturat și Adi Rusu pe bancă. Am văzut că Adiță a fost trup și suflet și cu siguranță va rămâne alături de noi dacă lucrurile vor rămâne la fel. Îi mulțumesc și lui Claudiu Ghiță care trăiește la maxim fiecare minut de fotbal atât la antrenamente cât și la partide, fotbal 100% cum spune el. Cu această bancă tehnică, plus nucleul bun pe care îl avem mai ne rămâne să identificăm câțiva jucători pe care să-i aducem în această vară ca să facem un sezon mult mai bun. Vreau să mulțumesc, în primul rând, domnului primar Ioan Vesa pentru faptul că tot timpul a fost la zi cu tot ceea ce ne-a promis dânsul în numele comunității din Cermei, dar și unor sponsori pe care i-am avut lângă noi și în special lui Sandu Leah, care ne-a asigurat mai ales partea de echipament, de prezentare, dar și antrenament, plus unele bonusuri financiare uneori. Dar, ca să ridicăm nivelul la Cermei e nevoie de mult mai mult din punct de vedere financiar. Noi am avut un buget de echipă bună de Liga a 4-a și am făcut cu toții sacrificii, atât eu, cât și nea’ Petre (n.a. Bulza), plus Primăria Cermei și cei unul-doi sponsori, ca să ducem la capăt acest sezon. Și nu avem datorii nici la stat, nici către jucători și ăsta e un lucru bun. Dar, repet, ca să nu mai avem emoțiile astea, trebuie să suplimentăm puțin acest buget.”, a concluzionat Radu Popa.
Şoimii Lipova – Gloria Lunca-Teuz Cermei 0-0
Formații:
Lipova: Iliescu – Bokse, Petruț, Fieraru, Franklin – Vlad, Said, D. Salka (83 Bălașa), A. Nica – Șimăndan (76 Brad), Dinu. Antrenor: Norbert Polgar
Cermei: R. Rusu – Balasz (6 Novac, 81 Stamorean), D. Lazăr, Siminic, Iosu – Hațegan, Piț – Ghighilicea, I. Tănase, Sevici – Vasinc. Antrenor: Radu Popa
Arbitri: Marius Chioran (Floreşti – Cluj) – George Suciu (Câmpia Turzii), Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca)
Observatori: Ciprian Tranca (Timişoara), Petru Boros (Oradea)
FOTO: Costel Șerban