Ineul se desparte de Liga a 3-a cu a doua victorie stagională, Periamul rămâne pe 7! Sculici: „Poate a fost ultimul meu meci” v.s. Leuca: „Performanță bună”+ FOTO
Ineul se desparte frumos de Liga a III-a. Tânăra formație a lui Cristian Sculici și Teodor Mihuț a obținut singura victorie din play-outul seriei a 8-a chiar la ultima reprezentație stagională, înainte de a merge din nou în județ după doar doi ani pe scena eșalonului terț. A fost 2-1 cu Avântul Periam, revelația primăverii în seria arădenelor, care mai avea șanse și la locul 6 înainte de deplasarea pe Crișul Alb și chiar l-ar fi obținut dacă ar fi câștigat.
Sculici: „Din păcate, este o victorie care a venit prea târziu, cărțile sunt în altă parte”
Chiar dacă a terminat partida de vineri seara cu zâmbetul pe buze, Cristian Sculici nu poate fi prea fericit că echipa sa a retrogradat în Liga a 4-a și mai ales că nu vede o rezolvare la problemele financiare ale clubului. Așadar, a fost mai degrabă un râs amar la capătul unui sezon în care Ineul a câștigat doar două partide, una în toamnă la Carani, cu Buziașul și cealaltă vineri. „A fost un meci cu de toate, măcar nu au venit spectatorii degeaba. Din păcate, este o victorie care a venit prea târziu. Ce va fi mai departe depinde de conducerea clubului, de conducerea orașului, ce vor să facă, dacă mai vor să facă. Este o situație complicată la noi, nu pot să îi duc pe jucători în incertitudine, iar în momentul de față nu pot să spun nici eu ce voi face, încă nu am decis. Cărțile sunt în altă parte, eu am mai avut o tentativă de plecare în ianuarie, m-am întors, dar nu s-a schimbat nimic. S-ar putea ca pentru mine să fie astăzi ultimul meci la Ineu”, a spus Sculici.
Leuca: „Gazdele s-au autodepășit, au demonstrat o ambiție mult mai mare de a câștiga jocul”
Așadar, Periamul pierde șansa să termine sezonul pe locul 6 și asta pentru Lipova se încurcase și Cermeiul și cu o victorie la Ineu, Avântul era imediat sub Pecica. „La finalul meciului m-am dus la vestiar și i-am felicitat pe jucători, tot lotul merită felicitat pentru această primăvară. Am reușit chiar o performanță destul de bună, avem doar două înfrângeri, trei egaluri și 8 victorii, chiar merită felicitați copiii. Fiind pe final de sezon, la unii dintre ei s-a simțit oboseala. Au jucat foarte mult și au început să nu mai dea un randament așa bun. Astăzi au lipsit câțiva jucători cu experiență, nu intenționat, ci neintenționat. Nu pot să zic că i-am amenajat, pur și simplu nu au fost Oancia, Mager, Barany și Mureșan, dar și așa cred că era mai echitabil rezultatul de egalitate pe fondul jocului de astăzi. Gazdele s-au autodepășit, au demonstrat o ambiție mult mai mare de a câștiga jocul, probabil au vrut să iasă cu capul sus. Noi, până la urmă, ne-am îndeplinit ceea ce am urmărit, salvarea de la retrogradare, am și crescut copiii, am jucat cu ei. Am vrut să vedem care fac față cu brio și în sezonul viitor, pentru că va urma un nou sezon de Liga 3. Nu știu încă dacă putem noi să aspirăm la play-off, dar, până la urmă, vom lua și din toamnă meciurile unul câte unul, cu o pregătire foarte bună la vară. În ultimele patru-cinci etape am jucat tot cu câte nouă-zece jucători juniori titulari, iar cel mai experimentat era un jucător născut în 2001. Deci am avut o echipă foarte tânără, dar cred că așa trebuie să fie la Liga a III-a. Felicit gazdele pentru victorie, păcat că se despart de acest eșalon, vom vedea dacă vor primi din nou loc pentru sezonul viitor. Noi mai facem două săptămâni antrenamente de descărcare, după care urmează o vacanță de vreo cinci săptămâni și vom reveni la muncă”, a punctat Răzvan Leuca, antrenorul timișenilor din Periam.
ACB Ineu – Avântul Periam 2-1
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 3): Șut al lui Florentin Spătaru de la 25 de metri, direct in vinclul din dreapta portarului
1-1 (min. 55): Paul Rancov a șutat de la 20 de metri lateral dreapta, pe jos, la colțul lung
2-1 (min. 64): La o bâlbâială a fundașilor adverși și Ngonzo Banam marchează din 10 metri
Formații:
Ineu: Coman – Ndiaye (63 Mbengue), Zdrențan, Șerban – Călin, Kone, Spătaru (63 Clipotă), Bekono – Miculaiciuc (63 Banam), Thiam (85 Toure), Udrescu (92 Ioniac). Antrenori: Cristian Sculici și Teodor Mihuț
Periam: Antonescu – Baeram, Roșus, Cristea (90 Popescu), Rancov – Stefanciuc (77 Mânecan), R. Jurj (46 Gălățan) – Smalbergher (46 Olteanu), Gașpar, Viașu (46 Budur) – Prața. Antrenor: Răzvan Leuca
Arbitri: Raul Chiorean (Satu Mare) – Ștefan Birjac (Păuşa – Sălaj), Șerban Buie (Baia Mare)
Observatori: Sorin Ciotlăus (Deva), Daniel Băloi (Târgu Jiu)
Galerie foto de la partida dintre ACB Ineu și Avântul Periam, scor 2-1
De multa vreme trebuia sa fie ultimul meci,vina cea mare nu este la conducere….