Nădlăcanii se despart cu trei puncte de proprii susținători până la toamnă! Nădăban: „Am încredere în acest grup tânăr, conducerea va decide”

Victoria Nădlac a produs o mini-surpriză în penultima etapă a sezonului 2023-2025 a Ligii a IV-a, trecând cu 2-1 de CS Beliu, formație ce spera la un moment dat la locul 6. Oaspeții au jucat mai bine în prima repriză, au ratat câteva ocazii importante, dar asta și pentru că tânărul Andrei Cigherean a fost extrem de inspirat între buturi.
În schimb, în partea secundă, și pe fondul schimbărilor inspirate ale lui Cornel Nădăban, „vameșii” au găsit drumul spre succes, doar al doilea din retur. Sinkovicz a deschis scorul cu o „parabolă” perfectă, cu stângul, de la marginea careului (min. 49), Mașniță a egalat din penalty (min. 77), iar Coriteac a păstrat toate punctele la Nădlac, după o lovitură de cap la centrarea perfectă a aceluiași Sinkovicz.
Era minutul 86 și gazdele au scăpat în câștigătoare și vor termina la cota 22 de puncte stagionale, fiindcă e greu de crezut că pe terenul campioanei Viitorul, în ziua de sărbătoare a titului, clasamentul mai poate fi mișcat. „Trebuie să recunoaștem că în prima parte cei de la Beliu ne-au pus destule probleme, au avut și ocazii, ne-a salvat Andrei. Chiar îmi place formația din Beliu, pasează mult și au și câțiva tineri interesanți, iar victoria noastră e cu atât mai prețioasă. Am făcut o repriză secundă bună, cred că diferența s-a făcut pe benzi și după ce am schimbat în zona aceea și luăm trei puncte ce readuc puțin încrederea și moralul în cadrul unui grup frumos, cu foarte mulți jucători tineri, în care eu am mare încredere și cu care mi-aș dori să continui și la anul. Dar, conducerea clubului va avea ultimul cuvânt. Eu zic că am făcut ceea ce puteam în condițiile date, în afară de Sântana, deși am mai pierdut meciuri la scor, ne-am ținut destul de bine cu toți adversarii o repriză, poate o oră de joc. Mai avem o etapă, sper să ieșim onorabil din meciul cu Viitorul, deși va fi greu, căci vom avea destule absențe. Inclusiv eu voi lipsi, am un turneu cu veteranii din Nădlac în Slovacia”, ne-a spus Cornel Nădăban, antrenorul nădlăcanilor.
Contra belenilor, Nădlacul a evoluat în formula: Cigherean – Taloș, Sturz, Beracko, Seciu – Mazuch (62 C. Perța), N. Pană (46 Goldiș) – Chepețan, Coriteac, Bukva – Sinkovicz.