Glorii arădeneUTA Arad

Întâlnire sentimentală cu Dumitru Chivu: ”Când intram în teren, uitam de toate, pentru echipă! Eram prieten cu Dobrin, am fost la el acasă”






E 2024 și, în cele mai multe momente, pare că tot ce se întâmplă în jurul nostru, tot ce trăim, se derulează într-un ritm ultrarapid, poate n-a mai fost până acum așa. Viața e ”pe repede-înainte”, iar clipele de respiro adevărat sunt tot mai rare. Mai are timpul răbdare cu oamenii? Surprinzător, cuvintelor scrise odinioară de Marin Preda li se poate răspunde afirmativ! Începutul de iunie ne-a purtat în satul arădean Bulci. Așezarea ce aparține de comuna Bata e știută mai ales pentru Castelul Mocioni – aici își stabilea reședința regele Carol al II-lea când vâna în zonă, avându-l ca maestru de vânătoare pe Anton Mocioni, proprietarul Castelului. Tot aici veneau cândva regina-mamă Elena împreună cu viitorul rege Mihai I. Azi e totul amintire, impozanta clădire e încă în picioare, dar ruina o cuprinde tot mai tare, fiind neclar cui îi aparține. Dar e altă discuție, suntem pentru altceva aici. 

Pașnicul Bulci mai e cunoscut pentru Festivalul de Folk pe care-l găzduiește de câțiva ani. Exact la câțiva metri de scena pe care au urcat Ioan Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și atâția alții, ne primește Silviu Turc, animator autentic al sportului arădean, pentru o întâlnire de suflet. De câțiva ani, Bulciul e casă pentru un om iubit enorm de tribuna utistă: Dumitru Chivu. 

Îi avem alături pe Gyuri Vaczi II și Mircea Axente, al doilea fiind unul din cei mai buni prieteni ai lui Chivu din vremea când amândoi încântau în tricoul Bătrânei Doamne. Ajuns la aproape 85 de ani, Chivu ne primește cu zâmbetul pe buze, însă Axente are pregătită o farsă ca în zilele bune. Camuflat de ochelarii de soare, îl întâmpină bățos și oficial – ”Bună ziua, am venit în inspecție, Mustețea mă numesc!”. Interlocutorul lui devine oarecum precaut: ”Sper că suntem toți în regulă”. Totul se schimbă în clipa în care ochelarii de soare descoperă privirea pe care o știa dintotdeauna și vine o îmbrățișare caldă și sinceră: ”Mirceaaaaaaaaa!. Pe Gyuri l-am recunoscut din prima, că e la fel de înalt, dar tu mi-ai făcut-o!”

Ne așezăm la umbra unui măr, iar Dumitru Chivu e pregătit să ne poarte înapoi în  timp, într-o poveste plină de farmecul unui fotbal adevărat. Cei care au avut bucuria să-l privească și cei crescuți cu acele istorii nu au cum să nu vibreze când se întâlnesc cu parfumul de odinioară. 

„Aventură mare, de dragul fotbalului, eram mai rapid decât caii lor, mâncam corcodușe”

– Unde v-ați născut, domnule Chivu, și când ați descoperit mingea?

– M-am născut în comuna 30 Decembrie, la șapte-opt kilometri de tramvaiul de București, pe calea Giurgiului. Vin dintr-o familie de muzicanți romi. De unde posibilitatea să am o minge? Cei mai înstăriți din localitate mâncau conserve, jucam cu cutiile, nu mai am unghii normale la picioare. Apoi am avansat la gutui! Pe urmă am avansat iar, furam ciorapii din casă, erau destui, că eram unsprezece în familie – nouă frați -, și făceam minge de cârpe. Plecam dimineața de acasă, așa că nu puteau să mă mai bată când descopereau ce făcusem, că ajungeam seara târziu acasă, noaptea. Aveam o prispă și dormeam acolo, iar dimineața mă trezeam primul și o luam la fugă cu mingea din cârpe. Până la urmă, maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, mă alerga, dar nu putea să mă prindă. De mila ei, mă mai așezam jos, mă bătea până o dureau mâinile, apoi mă lăsa în pace. Fotbalul mi-a plăcut mie cel mai mult. 

– Și unde ați început să jucați?

– La juniori la Dinamo București. Erau antrenori nea’ Petrică Steinbach și Ștefan Stănculescu, un fost portar la Dinamo. De la mine de acasă până în Ștefan cel Mare veneam ba cu autobuzul, ba cu tramvaiul, mă băgam pe sub bănci, să nu mă prindă controlul. Mă mai dădeau jos, mă urcam în altul. Aventură mare, de dragul fotbalului. Cei din comună veneau spre București cu căruțele, eu eram pe jos, eram mai rapid decât ei și caii lor, că mâncam numai corcodușe, din floare le luam. Eram mulți acasă, ce să dea la nouă ”bandiți”? Aveam un singur castron, stăteam la o masă rotundă, în genunchi, fiecare cu lingura lui de lemn. Care avea frecvență mai mare, ăla mânca mai mult. Care nu, viteză la fructe! Ne urcam ca dracii prin pomi, oamenilor le era frică să nu le rupem crengile peste garduri, așa că lăsau porțile deschise. 

M-a luat Piți Varga în primire – ”Ce vrei și tu, mă, țigane, aici?” Nea’ Petrică Steinbach l-a pus la punct: ”Tu vezi-ți de treabă, lasă că vezi tu ce e cu el aici”. Au vrut și cei de la Rapid să mă ia, au zis că îmi bagă pe toți ai mei în servici, dar mi-a plăcut mai mult la Dinamo.

„Am făcut armata la Lipova și m-a văzut Vagonul, apoi Coco Dumitrescu, fugeam trei meciuri în continuu”

– Și la Arad cum ați ajuns?

– Am făcut Armata la Lipova, acolo m-a văzut Vagonul, pe atunci se numea AMEFA. Antrenor era nea’ Ghiță Albu, apoi a venit Toma Jurcă. Acolo m-a văzut Coco Dumitrescu și m-a luat la UTA. Aveam o echipă bună, cu Liviu Coman, care concura cu Voinescu, Metskas, Floruț, Pecican, Cazko I, apoi Czako II, Mihăiță Țîrlea, s-a ridicat și Mircea, de la juniori și atâția alții.

– Ați fost aproape de un trofeu în 1966, finala Cupei României. 

– Ne-a bătut Steaua 4-0. Era 0-0 la pauză, apoi s-au aprins luminile nocturnei, noi eram obișnuiți să dormim la ora aia. Aveau trupă bună, cu Constantin, Raksi… 

– Cum era atmosfera pe stadionul arădean în acei ani? Lumea v-a iubit mult. 

– Tribunele erau tot timpul pline. Iar eu alergam mult, oamenilor le-a plăcut. Am muncit pe teren, fugeam trei meciuri în continuu. 

„Începând cu deplasarea de la Paris când m-am ales cu porecla ”Monsieur Șivu”

– Ați debutat cu două goluri la UTA (5-0 cu Știința Cluj), ați marcat decisiv contra unor echipe importante ca Steaua, Rapid, Craiova ori Argeșul lui Dobrin. Un gol sau o victorie mai aproape de suflet care ar fi? Sau regrete?

– Nu special. Totul a fost normal. Când intram în teren, uitam de toate. Pentru echipă! Am fost util echipei. Unde mă punea, făceam ce îmi spunea antrenorul. S-au spus multe despre mine, dar nu e adevărat. Și Caragiale mergea prin cârciumi doar să vadă atmosfera, așa a scris nuvelele și schițele lui. Așa îmi plăcea și mie. Poate că puteam să joc mai mult la UTA. Nu neapărat că nu am ieșit și eu campion sau ceva, că nu mă încălzea eu știu cât. M-au ”păcălit” cei de la Vagonul, aveam drag de motocicletă, mi-au dat una, și acum o am. În plus, mie îmi plăcea să stau în teren să joc. 

– Ați jucat pentru UTA între noiembrie 1962 și – tot – noiembrie 1967. Cinci ani plini, în care ați fost mereu om de bază, cu amintiri de tot felul. Inclusiv zâmbete.

– Sunt multe, începând cu deplasarea de la Paris când m-am ales cu porecla ”Monsieur Șivu”, după ce m-am plimbat pe jos pe acolo noaptea, până m-a condus Poliția la hotel. (- Nici Al Capone nu a avut așa escortă!, râde Mircea Axente, amintindu-i prietenului său că are în palmares un tur al Istanbulului cu taxiul, tot noaptea, cu ocazia meciului cu Fenerbahce, din Cupa Balcanică). Nu uit nici deplasarea de la Tirana, am adus de acolo două geamantane de portocale, unul s-a rupt, de-am rămas cu trei portocale. Luase și Iancsi-bacsi, Reinhardt, o cutie, dar Coco i-a tăiat fundul, așa că atunci când a ridicat-o, s-au împrăștiat vreo zece kile, era plin aeroportul de portocale! 

„…Sau Dobrin, ce mi-a dat și el! Dar Nicu era mare fotbalist. Ne-am împrietenit, am fost la el acasă la Pitești”

– Ați trecut înapoi la cu Vagonul, în 1968. 

– Și am promovat în Divizia A, în echipă cu Sfîrlogia, Macavei, ”Ghighi” Gherghel în poartă, Florin Halagian, armeanul, Mihai Adam. Apoi am început să joc de plăcere, prin țară. Am ajuns pe la Șuncuiuș, pe la Rodna de Năsăud, apoi m-am întors în Arad, am mai jucat puțin și aici, la Titanus în Aradul Nou, mare șmecher acolo era ”Tase” Tudose, fost junior la UTA, era și Dan Ologeanu… 

– Ați înfruntat fotbaliști mari ai României. 

– Un fotbalist adevărat și corect a fost Gheorghe Constantin. Mi-a spus antrenorul să nu dea în minge, că e bai. Când a văzut că mă țin de el, mi-a spus – Bine, mă puștiule, așa să faci întotdeauna, cum spune antrenorul. Era educat. Necazuri mai mari am avut cu Nicky Dumitriu, de la Rapid, m-a articulat tot timpul. Sau Dobrin, ce mi-a dat și el! Dar Nicu era mare fotbalist. Ne-am împrietenit, am fost la el acasă la Pitești. 

A fost frumos (n.a. pe arena „Francisc Neuman), atmosfera e frumoasă, îmi vine să mai lăcrimez”

– Ați dat, nu cu mult în urmă, lovitura de începere la un meci al UTA-ei pe Arena Francisc Neuman, cu FC Argeș. Lumea nu v-a uitat. 

– A fost frumos. E o realizare, după atâția ani de B, să fie echipa pe prima scenă. Sunt cam izolat aici, dar mă uit la meciuri. Atmosfera e frumoasă, îmi vine să mai lăcrimez. 

– Domnule Chivu, să ne vedem sănătoși peste câteva luni, când împliniți 85 de ani! 

– Eu nu mai țin socoteala, sunt ca Matusalem la 900 de ani. Dacă sunt din 1939, octombrie 26, chiar de sfântul Dumitru, atunci înseamnă că 85 de ani împlinesc. Vă aștept aici, lângă conacul lui Mocioni!

Foto 1: Vaczi, Chivu și Axente. Bulci, iunie 2024

Foto 2: UTA în 1963. Sus: Bakos, Chivu, Leac, Ion Vasile. Mijloc: Selymes, Czako I, Sîrbu, Coco Dumitrescu, Coman, Floruț, Fazekas. Jos: Pecican, Metskas, Farcaș, Comisar

Foto 3: Secondându-l pe căpitanul Țîrlea înaintea amicalului UTA – Bonsucceso (Brazilia)

Foto 4: Tabloul de primă scenă al Vagonului

Foto 5: Aplaudat pe Arena Francisc Neuman la sfârșit de octombrie 2022

8 comentarii

  1. În ’66 la finala cu Steaua în Cupa, eram pe Republicii ,. Glumind , Chivu a cam fost primul jucător de culoare.! Jucătorul tehnic, bine făcut, cu o cicatrice la buza de sus, strivit de ani abia aduce cuimaginea acelor ani. Când lua UTA, pe cineva de la Vagonul, parca lua de la Ajax. Asa erau orgoliile de mari și sorti de izbândă. Ce păcat ca în timp s-a renunțat la tricourile albe,, merenghe”, adică albul strălucitor de mătase, cu linia roșie , lata pe piept.!! Astăzi o mai poarta Stuttgart. La UTA, jucătorii aleși de COCO, erau stele și mulți nu părăseau Aradul, doar de dragul fotbalului. Exemplu urmat de Domide și Axente. Pe la digi când dau lovitura de începere veterani, nici măcar nu sunt amintiți acești titani UTA, o lipsa de respect vecina cu ignoranța. Se mai reped, unii, născuți după prima ploaie, sa îl declare fotbalistul tuturor timpurilor pe…. Hagi.!! Am apucat la UTA 20 de Hagi și 4 peste !!

    22
    0
  2. Apropo de sublimul trecut. Am crescut de copil în Teatrul Național, tata lucrând 40 de ani aici. Pai pot sa compar ce actori am văzut în culise cu ce e astăzi, ? Un Calboreanu, Birlic, Beligan, Marcel Angelescu, Carmen Stănescu, Emil Botta, parca era un vis. Tot asa la fotbal. Cei mai vechi suntem blamați pentru lăudatul calității din trecut.. Pai aveam și de ce.!!

    20
    0
  3. Monsieur Șivu, talent nativ, tehnicitate de fachir la mijlocul terenului, nu putea sa-i scape ochiului lui Coco Dumitrescu !

    Un fel de Freitas, dar cu doua clase peste acesta. Cu toate acestea spuse, nu prindea de foarte multe ori echipa de start a UTA-ei in anii 70″. Asta ca sa ne dam seama de calitatile tehnice ale lotului din acele vremuri !

    Este de-a dreptul incredibil citi bani pretind unii jucatori in ziua de astazi fara a avea o fractiune din talentul si executiile lui „Monsieur Șivu.”

    La Multi Ani in deplina sanatate Maestre !

    18
    0
  4. Tot respectul pentru un jucător emblematic și devotat echipei .Nu v-am văzut maestre jucând în perioada UTA , nu aveam cum , dar întotdeauna am auzit numai lucruri frumoase despre dumneata. Multă sănătate și cât mai multe prezente in tribune la Arad .

    10
    0
  5. La asta e nevoie de fise cu note pentru exactitate și împodobite cu trăirile personale. Trăiri comune multora dintre noi. Am preferat trăirile, ca fotbalistul care a câștigat mult, aici numai emoțional, și revine la profesia de baza. Ar fi fost multe fapte comune, văzute însă din unghiul unic al suporterului dedicat echipei în fiecare etapa. Și a vieții și a clubului..

    9
    0
  6. Pentru prieteni pentru nea Giro. Am tresărit la vederea unui Hagi chiar în imaginea grupului UTA ’63. VICTOR COMISAR.!! Venit de la Reșița. Se spunea despre el ca putea tine mingea pe picior de la Reșița la… Arad.!! Sârbu și portarul Ion Vasile, zis Tzae. Amândoi din București. Sârbu, băiatul unui maistru de la o uzina de Uleiuri !, Portarul Coman, sibian, venit de la Rapid la schimb cu Koszka !! Szelymesy contra Parcalab. O, TEMPORA.!!

    9
    0
    1. ….@Nea Gavrila….Eram mai tanar….Mergeam de multe ori pe Malul Muresul,la Baza Constructorul doar sa-l vad pe Chivu jucand Labtenis(tenis cu piciorul)….Juca la bustul gol…si asa ciocolatiu din nastere dar vara i se vedeau doar dintii albi,atat era de negru de fum…Avea deja o varsta dar ridica piciorul peste fileu,fara sa-l atinga si facea stop pe siret,in terenul advers…Era spectacol…
      Il mai vedeam si pe strand,la fel….Cand era soarele mai arzator….Lab tenis….Era de admirat….
      Ii doresc multa,multa sanatate!

      9
      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button