Rednic nu s-a lăsat până nu l-a luat pe Andrei Dumiter, atacant pe care FCSB plătea 350 de mii de euro acum trei ani!
După un fundaș (Cornel Râpă) și un mijlocaș (Benjamin Van Durmen), UTA face o primă achiziție și în atac în vederea sezonului 2024-2025. Gruparea arădeană a anunțat oficial transferul lui Andrei Dumiter (25 de ani), care s-a despărțit cu ceva dificultate cu FC Voluntari, formație retrogradată în Liga a 2-a și a acceptat să joace aproape de casă cel puțin până în 2026.
Timișoreanul Dumiter e crescut de LPS Banatul, debutul la seniori avându-l în culorilor celor de la Mama Mia Becicherecu Mic. Apoi, a semnat cu Ripensia, pentru care a impresionat timp de două sezoane în Liga a II-a. Acum cinci ani, atacantul a făcut pasul în Superligă, la Sepsi, care l-a trimis sub formă de împrumut la Chindia.
Becali a dat 350 de mii de euro pe Dumiter în 2021
După șase luni la Târgoviște, a revenit la formația din Sfântu Gheorghe, unde a jucat timp de un sezon și jumătate. În 2021 a fost achiziționat de FCSB pentru 350.000 de euro, iar în tricoul echipei din capitală a evoluat inclusiv în Conference League. În ianuarie 2023, Dumiter a semnat cu FC Voluntari, iar sezonul precedent a fost cel mai bun din punct de vedere individual la nivelul primei ligi, cu șapte goluri și două pase decisive în 33 de partide. A marcat o dată și în Cupa României, competiție în care ilfovenii au ajuns până în semifinale, fiind eliminați de Corvinul.
Cotat la o jumătate de milion de euro pe transfermarkt
În total, noua achiziție a UTA-ei are 13 goluri și șase pase decisive în cele 96 de meciuri jucate în Superligă. Dumiter a mai fost dorit de Mircea Rednic și în iarnă, dar atunci acesta nu s-a putut despărți de Voluntari. Un rol important în realizarea mutării a avut și impresarul Cătălin Sărmășan, care i-a avut sezonul trecut la UTA „tripleta” rapidistă, Rareș Pop, Claudiu Micovschi și Cătălin Vulturar, dar și pe Albert Stahl, care acum e și el pe finalul aventurii în „alb-roșu”. Dintre juniori, agentul orădean îi mai impresariază pe Stanciu, Ekmekci, A. Nica, Anisorac și Vîlcu.
Andrei Dumiter e cotat la 500 de mii de euro pe transfermarkt, are 1,84 metri și va începe antrenamentele sub comanda lui staffului lui Mircea Rednic începând de miercuri.
Sa speram ca va da randament la UTA ! Mereu, mereu se aduna baietii !
Timișorean ce putea opta mai din vreme pentru UTA La fel Mailat , acesta probabil cu gânduri diferite. Pe coclauri într-un Botoșani interbelic și blocuri ceaușiste.! Pe Dumiter îl știm și din jocuri mai puțin reușite, dar Rednic ii poate ridica cota, e tânăr. Câte unul, câte unul mergem spre o normalitate Eliberat și Pufi la CFR, dar are deja 36 de ani. Temeri nejustificate cu privire la înlocuiri. Ne rămâne ca dorința primordiala, revenirea financiara care are nevoie de timp și răbdare tot ca la transferuri. Bun venit.!!
Un lucru ce poate fi important luam jucători de la 2 retrogradate unde și ei au avut aportul lor cummse spune , și vrem sa fim în play off cu jucători retrogradați pe teren
Fratele meu ce carcotasi , incredibil ! Asta nu e bun ca e de la o echipa retrogradata , astalalt nu e bun ca e batran , altul ca nu are experienta , celalalt nu a jucat , dar de la cine ai vrea sa aducem nene , de la locurile 1-3 doar ? Ce are sula cu prefectura , talentul jucatorului cu faptul ca a jucat intr-o echipa ce a cazut ?
Un transfer bun! Bravo!
Ca tot cautam fundaș central zălăuan la origine Raul Feher 27 ani 190 înălțime de la vicecampioana din Andorra rămâne liber de contract.
https://www.transfermarkt.ro/raul-feher/profil/spieler/517723
Video cu prestațiile sale https://youtu.be/3Rt_8pmJce0?feature=shared
@Marius Tomsa,
In sezonul promovarii l-am adus de Buhacianu, de la Aerostar Bacau, care au cazut cu brio din liga a doua, si nu s-a plans nimeni de randamanetul sau.
Asa-i romanu! Pune rau inainte! Sa vedem cum se prezinta echipa finala sa zic asa! Important! Sa jucam cu 2 varfuri! Playoff-ul, cred un obiectiv prea-ndepartat! Intai sa ne pornim bine, sa castigam acasa, sa jucam constant bine….. si rezultatele, punctele, vor veni! Altfel, cu jocuri fluctuante, cu forma sportiva fluctuanta….. nu avem ce astepta ceva bun!
Sau Nir Bardea o variantă mai bună termina contractul cu Sabail are și cetățenie română.
https://www.transfermarkt.ro/nir-bardea/profil/spieler/417792
https://youtu.be/prvMapmnO0U?feature=shared
Și un concurent pe post pt Fabry.
Daniel Danu moldovean rămâne liber de contract.
https://www.transfermarkt.ro/daniel-danu/profil/spieler/719240
https://youtu.be/zY-eyp-1eiA?feature=shared
Va fi un marcator, eu zic minim 15 goluri, foarte bun transfer Hai UTA, hai ARADUL
Dumiter este un jucator atacant destul de bun, un transfer reusit.
Una si buna:Dumiter nu este un „elefant”….Clar….Mai degraba a fost o moneda de schimb,ceva pe acolo intre Becali si finu Pandele…La Becali nu exista resentimente,omenia este doar de parada…Azi il taie pe Iftimie,maine pe Mititelu…
Un fotbal bolnav,patronat de personaje dubioase,in noptile care isi joaca la Poker sau Barbut,jucatori,echipe,averi…
Iti da impresia ca te ajuta dar de fapt te ingroapa….Este o ruleta ruseasca….
Interesante echipele care nu intra in acest mizerabil si marsav joc al lor….
De multe ori,jucatorii sunt doar niste simpli pioni de sah,impresarul trebuie sa „manance si gura lui ceva”…
In general comisionul este un salariu…
Nemerniciile impostorilor decid{din pacate)soarta multor fotbalisti…Nu as fi vrut sa ating iar si din nou,cazuri de genul David Popa,Adrian Petre..au fost multe mojicii inainte….
De exemplu,generatia apta,Cheregi,Labu, Bujor Varsandan(poate cel mai bun produs romanesc al acelor ani)Varsandan dadea clasa,impresiona…Pacat de el,poate ar fi fost mai bun ca si Hagi,fara subiectivism,sincer..
Perimetrul zonei ne-a dat pe Domide,pe Petchio,pe Brosi,pe Coras…
Poate va vine sa zambiti,am fost coleg de clasa si cu Olga Nemes,multipla campioana la tenis de masa…
Emilia Eberle,la doi pasi….
Imi cer scuze din nou,ca v-am plictisit…
As putea scrie zile si nopti…
Ești bun dar nu te cauta NIMENI!? –
Arnold Garita e liber de contract dar nu cred ca ni-l permitem.
Și pixie ar o variantă, nu știu pe ce post joacă? Ar veni gratis? HAI UTARAD
E un transfer foarte bun. Nu inteleg ce asteptari avem?! Sa transferam ce iau locurile 1-2-3? Nici aia nu transfera “minuni”.
Dumiter va da minim 10 goluri. Rednic face o treaba infinit mai buna ca antrenorii ce au mai trecut pe la noi. Macar pe Mister il mai baga cineva in seama, ori pe Poenaru, Gyuszi sau Badea, cam putini….
Eu unul am foarte multa incredere in „ochiul” lui Mircea Rednic.
Pur si simplu nu chestionez alegerile sale, eu doar i-mi permit sa propun jucatori pe pozitii pe care eu le cred deficitare in angrenajul echipei.
Dumiter este un jucator pe care eu unul nu-l cunosc si ca atare nu comentez calitatile sale tehnice.
Ii doresc mult succes in tricoul alb – rosu la UTA Arad !
Ma gindesc ca rapididatea acestui transfer este legata probabil si de incertitudinea prelungirii contractelor cu Lukassen sau Omondi sau amindoi, ceea ce poate schimba radical strategia in compartimentul ofensiv !
Foarte greu de anticipat momentan de ce alte transferuri avem nevoie in Lotul A.