UTA Arad

Rednic a redeschis „dosarul” cu deciziile arbitrilor pro-Rapid: „Greșeli în favoarea UTA-ei nu am văzut niciodată!”





Ecourile evenimentelor din finalul meciului UTA – Rapid (scor 1-1), de sâmbăta trecută se sting greu. Arădenii mai marcaseră o dată în minutul 89, prin Omondi, dar reușita a fost anulată după intervenția arbitrilor din camera VAR, dar după ce Sebastian Colțescu validase golul și a reluat meciul de la centru.

La cald, Mircea Rednic a fost mai degrabă împăciutor, spunând că nu ar dori să-i supere încă din startul sezonului pe arbitri, dar azi a revenit și a sesizat că în cazul meciurilor cu giuleștenii există deja un dosar ar greșelilor. Și doar într-o singură direcție. „Ne-am fi dorit să câștigăm, poate meritam. Am văzut că au apărut scuze (n.a. – din partea Comisiei Centrale de Arbitri), dar stau și mă gândesc că greșeli în favoarea UTA-ei nu am văzut niciodată. Dar împotriva noastră, da! La noi a intervenit VAR-ul când nu trebuia, apoi vă aduceți aminte la meciul de la Oradea, chiar cu Rapid, când mingea era în poartă jumate de metru. Sau, hai, 30 de centimetri, dar VAR-ul nu a intervenit. Apoi, la 2-1 am avut penalty la Stolnik, în meciul din Giulești, tot cu Rapid. Și acum, la Arad…. Regulamentul e clar, dacă nici regulamentul nu-l mai respectăm…Ok, spunem că a fost o greșeală firească, omenească, dar tot împotriva noastră”, a spus „Puriul”.

Apoi, acesta a descris într-o notă proprie ceea ce s-a întâmplat imediat după ce Colțescu dăduse drumul la joc, semn că validase reușita lui Omondi. „Mai un pic și Mladinovici îi dădea cu tabla aia în cap lui Colțescu dacă nu oprea jocul, așa decis a intrat în teren. M-am și speriat, nu știam ce se întâmplă. Se spune că nu le-a funcționat casca, dar eu m-am uitat tot timpul la Colțescu, atunci când s-a analizat faza în camera VAR. Mă uitam la el și el vorbea. Deci e clar că nu asta a fost problema. Ok, acum nu o să plângem, și-au cerut scuze. Rapid e fericit că nu a pierdut, noi, nefericiți că nu am luat două puncte, care erau foarte importante. Mai ales pentru primul meci, cu o echipă de talia Rapidului”, a adăugat Rednic, care a revenit puțin și asupra analizei în sine a partidei cu trupa lui Neil Lennon.

Dar și aici, „principalul” arădenilor a strecurat o remarcă legată de golul Rapidului și a făcut o paralelă cu reușita lui Omondi. „Au fost lucruri bune, cu excepția primei reprize. Nu știu de ce unii jucători nu au intrat așa cum se cuvine în meci încă din primul minut. Poate nici încălzirea nu a fost cum trebuie, m-am luat și de colaboratorii mei. Au fost prea multe pase greșite, greșeli, am dat posibilitatea adversarului să aibă o posesie bună, să-și creeze câteva ocazii, nu mari, dar șuturi din afara careului. La gol a fost o greșeală în lanț, după o minge pierdută la mijlocul terenului. Am fost surprinși, am atacat târziu, a fost și un ușor fault al lui Rrahmani, ca și la golul lui Omondi. Tot așa, când Conte a vrut să degajeze, a protejat, l-a blocat și nu a mai putut interveni. În partea a doua a fost bine, jucătorii care au intrat au făcut-o mai bine, mai puține greșeli, am avut posesie și am alergat mai mult”, a adăugat fostul internațional.











Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button