Temerarii Arad, a treia forță în Campionatul Național de Baschet în Fotoliu Rulant!

În weekend recent încheiat, s-a desfăşurat, la Braşov, Final Four-ul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant. Meciurile s-au jucat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași, iar Clubul Sportiv Temerarii Arad a participat cu o delegaţie formată din 8 sportivi: Constantin Bracon, Ionuţ Grosu, Ovidiu Albu, David Mihiţ, Marian Trandafir, Adrian Mocanu, Marcel Scutaru, George Zainea, antrenați de Mădălina Nicolai.
Primul meci al arădenilor a avut loc sâmbătă, în compania celor de CS Comunitar Sibiu, scorul fiind de 43-27 în favoarea trupei de pe Cibin. Astfel, Temerarii s-au calificat în finala mică, pe care au câștigat-o destuș de clar.
Temerarii s-a impus cu 51-30 împotriva echipei ACS Salvia 2000 Cluj, cucerind, astfel, medalia de bronz națională.
La finalul turneului, au fost alesi 5 cei mai buni sportivi din Final Four, iar Temerarii i-a dat pe Ionuţ Grosu şi Ovidiu Albu. Vă reamintim că echipa arădeană a avut un parcurs bun în Campionatului National de Baschet în Fotoliu Rulant, reușind să se califice în Final Four de pe locul 3 din 7 echipe, cu 10 puncte (4 victorii şi 2 înfrângeri), cu un cosaveraj de +197, din 322 de coşuri înscrise.
”Conducerea Clubului Sportiv Temerarii-Arad multumește domnului Simion Apreutese şi doamnnei Carmen Rădulescu pentru ajutorul acordat. Mulțumim de asemenea tuturor celor care ne-au fost alături pe tot parcursul acestui Campionat Naţonal de Baschet în Fotoliu Rulant!”, transmite Gabriel-Ovidiu Dronca.

