UTA Arad

Daria Toma și-a prelungit contractul cu FCC UAV Arad, după cel mai bun sezon din carieră!



În o româncă și-a prelungit contractul cu FCC UAV Arad pentru cel puțin un sezon. Daria Toma face un „5” complet alături de Anamaria Ciotir, Alexia Dobă, Andreea Mititelu și Bianca Fota, jucătoare care și-au dat deja acordul să continue în maioul „galben-albastru”, alături de antrenoarea Tatiana Gallova.

Toma va fi singura baschetbalistă dintre cele cinci care va începe doar al doilea sezon la Arad, restul având o istorie mai bogată pe Mureș. Originară din București, extrema de 21 de ani și 1,75 metri a fost legitimată timp de trei sezoane la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (cu eventuri în 2023 și 2025), înainte de a ajunge la FCC UAV Arad. Iar aici a beneficiat de cele mai multe minute ale sale pe teren în Liga Națională de Baschet Feminin, reușind și cele mai bune cifre ale sale de până acum.

În cele 18 meciuri din campionat, extrema a avut medii de 7,4 puncte pe meci, 3 recuperări, 1,3 pase decisive și 1,1 intercepții, cu 6,8 eficiență, în aproximativ 18 minute. A avut 51,2% reușite la aruncările de două puncte și 39,4% la triple. În plus, Daria Toma este în topul jucătoarelor cu cele mai bune procentaje din această ediție de campionat la aruncările de la distanță.

În Cupa României, tânăra baschetbalistă a jucat două partide, cu medii de 14,5 puncte, 1,5 recuperări, 1,5 pase decisive și o intercepție în 26:19 minute, cu 13,5 eficiență medie. Baschetbalista a ratat câteva meciuri din cauza unei accidentări, în a doua parte a sezonului, revenind pe final.

Toma și-a trecut în palmares un bronz în LNBF și o finală de cupă în galben și albastru.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button