UTA Arad

U. Craiova câștigă la ultima fază returul cu Vitebsk, arătând destule slăbiciuni defensive înainte de meciul cu UTA



Adversarul de sâmbătă seara (ora 21,15) al UTA-ei, din runda inaugurală a SuperLigii (ediția 2026-2027) are o încredere de fier după a treia victorie la rând în meciurile oficiale. După 4-1 în Polonia, Universitatea Craiova a bătut-o pe ML Vitebsk, din Belarus, și în manșei secunde a turul secund preliminar al Ligii Campionilor. Partida de pe „Ion Oblemenco” a fost deblocată la ultima fază, după șutul frumos al căpitanului Nicușor Bancu, de la 25 de metri.

Ar fi fost un 0-0 mincinos, căci ambele formații au avut o sumedenie de ocazii. Cele mai multe de partea gazdelor, însă și bielorușii și-au trecut în cont cel puțin 4 ratări mari, ceea ce înseamnă că ar fi o pâine de mâncat și pentru echipa lui Adi Mihalcea în Bănie, peste trei zile. De altfel, portarul Laurențiu Popescu a fost omul partidei.

Felipe Coelho și-a odihnit cel puțin trei dintre titularii obișnuiți, Screciu, Bancu și Mekvabishvili, cu mențiunea că ultimii doi au intrat pe final, pe teren. Romanchuk, Etim și Al-Hamlawi au jucat și ei câte o repriză, iar juniorul Matei, deloc și va fi proaspăt pentru disputa cu arădenii.

Cu scorul general de 5-1 scor general, U. Craiova va juca în turul trei preliminar al Champions League, împotriva celor de la Levski Sofia. Primul meci se va disputa marţi, în capitala Bulgariei.

L. Popescu – Romanchuk (Stevanovic 46), Ad. Rus, Badelj – Mora, Cicâldău, T. Băluţă (Bancu 73), Samuel Teles (Mekvabishvili 86) – Etim (Tavares 46), Al-Hamlawi (Elisor 46), Baiaram a fost echipa utilizată de U. Craiova în returul cu ML Vitebsk, de miercuri seara.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button