Andreea Mititelu i-a spus ”DA” lui Florin și a avut domnișoare de onoare dintre colegele de la FCC UAV Arad!

Prilej de sărbătoarea în familia FCC UAV Arad. Andreea Mititelu va începe cel de-al patrulea sezon consecutiv în maoiul „galben-albastru” cu verigheta pe mână, căci în weekend și-a unit destinele cu Florin. Nunta a avut loc la Constanța, orașul natal al baschetbalistei de 25 de ani.
Pe lista invitatelor au fost și destule colege, foste sau actuale, de sub panou. Printre domnișoarele de onoare s-au aflat și Alexia Dobă și Daria Toma, două dintre jucătoarele care și-au reînnoit și ele contractele cu formația arădeană în această vară. Alina Podar sau Annemarie Părău, și ele foste jucătoare a FCC UAV Arad în perioade diferite, s-au distrat pe malul mării la nunta lui „Miți”.
În fine, invitația a fost onorată și de antrenoarea Tatiana Gallova, care era pe prezentă pe litoral cu lotul național U20 al Slovaciei în această perioadă.
Andreea Mititelu s-a alăturat FCC UAV Arad în vara anului 2023, după ce câștigase eventul cu Sepsi. În galben și albastru a jucat o finală de campionat în 2024 și cea de cupă din luna februarie a acestui an, pierdută clar (81-52), cu Rapidul. Mititelu a câștigat două medalii de bronz în sezoanele 2024-2025 și 2025-2026 și a avut o contribuție importantă la câștigarea Cupei României 3×3, în 2023 și 2025.
De-a lungul carierei, tânăra baschetbalistă a mai evoluat în Liga Națională cu CSU CSM Oradea, Phoenix Constanța și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Andreea Mititeșu este și componentă a naționalelor de senioare a României atât la 5 la 5, cât și la 3×3. Ca și Bianca Fota, de altfel.
FOTO: Andreea Mititelu (facebook)










