Ce spune Adi Mihalcea despre moda antrenorilor portughezi în SuperLiga? Rui Duarte a preluat-o pe Oțelul

Oțelul Galați are începând de ieri un nou antrenor principal. Rui Duarte a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu trupa de pe Dunăre și devine al patrulea tehnician portughez din SuperLigă. Ceilalți trei le antrenează pe U. Craiova (Felipe Coelho), Dinamo (Nuno Campos) și Petrolul (Ricardo Sousa), adică formațiile de pe locurile 1, 2 și 4 după primele 10 runde.
Asta după ce și „principalul” cu care CFR Cluj a început sezonul a fost portughez. Între timp, Antonio Folha a fost demis și Marius Șumudică i-a preluat pe „feroviari”, chiar la intrarea acestora în insolvență. Despre „invazia” antrenorilor lusitani în fotbalul românesc a vorbit și Adrian Mihalcea. „Nu știu de ce avem patru antrenori portughezi în campionat. Suntem europeni, piața muncii este deschisă, fiecare club își alege strategia, antrenorul și stafful. Dacă sunt mai buni decât românii sau esteun lucru pe care îl vom putea analiza de abia la finalul sezonului”, a comentat tehnicianul „Bătrânei Doamne”, care este al treilea cel mai longeviv antrenor pe banca unei echipe de SuperLigă, după Florin Maxim (Corvinul), Bogdan Andone (FC Argeș) și pe același palier cu Ovidiu Burcă (Sepsi).
Cu victoria (3-1) de la Târgoviște, UTA este una dintre formațiile ce au provocat revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca celor de la FCSB, în locul lui Marius Baciu. „Este un antrenor foarte bun, în cele două mandate pe care le-a avut până acum la FCSB a obținut rezultate foarte bune. Prin disciplina pe care o impune și prin calitatea jucătorilor, cred că poate redresa echipa. FCSB are jucători foarte, foarte valoroși”, a mai afirmat Mihalcea.
Dinamovist declarat, antrenorul celor de la UTA crede că teamul lui Nuno Campos și U. Craiova se vor bate pentru titlu în acest sezon deși: „Văd și Rapidul mult mai capabil anul acesta să lupte pentru locurile de Europa. Nu spun neapărat pentru campionat, dar pentru locurile europene, da”.
Revenind la Rui Pedro Viegas e Silva Gomes Duarte, portughezul a început ca antrenor secund la Farense, apoi a preluat formația din Faro, pe care a condus-o inclusiv spre promovarea în al doilea eșalon. Au urmat experiențe la Casa Pia și Trofense, iar apoi o perioadă importantă în cadrul clubului SC Braga, unde a pregătit echipele U23 și U19, înainte de a fi numit interimar la prima echipă, în aprilie 2024. În ultimele sale experiențe din Portugalia a pregătit Marítimo, iar în 2025 a făcut pasul către Brazilia, la Athletic Club.
Rui Duarte nu vine singur la Galați. Alături de noul antrenor principal se află un staff portughez cu experiență, din care fac parte Neca (João Alexandre Duarte Ferreira Fernandes) – antrenor secund, Frederico Hélder de Sousa e Carmo – preparator fizic și Mauro Alexandre Rodrigues de Sousa de Carvalho Bastos – antrenor de faze fixe și analist video.







