Kaiaciștii arădeni au cules medalii la Bascov
Bascovul au găzduit ultimile două competiții naționale de kaiac-canoe rezervate juniorilor, respectiv Cupa României și Concursul Național de Maraton. Competiții la care au participat și sportivi ai secțiilor de kaiac de la CSM și CSȘ Gloria Arad.
Pregătiți de profesorul Gheorghe Muscă, elevii de la Gloria au urcat pe podium în cadrul Cupei României. În proba de K2 1000 m, echipajul George Ienciu (component al lotului național) / Roland Koromi a luat medalia de argint, în timp ce la „maraton”, Ienciu a cucerit bronzul la juniori I, iar Koromi a urcat pe treapta a treia a podiumului la juniori II.
CSM Arad (antrenori Laslo Gorbe și Alexandru Stoian) a obţinut la Cupa României următoarele rezultate: Carmen Petre – locul I la K1 500m; Natalia Ciocluţ – locul II la K1 500m; Ioan Sabău – locul III la K1 1000m.
La „maraton”, pe podium au urcat: I. Sabău (aur la juniori II), C. Petre (aur – junioare I), ambii reconfirmați în lotul național, N. Ciocluţ (argint – jun. I) și Alexandra Almaşi (argint – jun. II).

