Șoimii Lipova

Românu a decis meciul cu Cermeiul și acum pune „tunurile” pe fosta echipă: „Să continuăm seria pozitivă și să urcăm pe locul 2!”





Primul mare duel al returului Ligii a 3-a (seria a 8-a) se dă vineri (ora 14), la Ghiroda, unde ajunge Șoimii Lipova. Ambele echipe sunt pe podium, despărțite de două puncte, cu avantaj pentru timișeni. Echipa lui Adi Abrudean are ascendentul moral al succesului din tur, unul clar, cu 4-1, doar că de atunci „galben-albaștrii” au știut să profite de perioada proastă a adversarului de peste două zile.

„Șoimii” s-au apropiat la două puncte de ghirozeni în urma succesului cu Gloria Lunca Teuz Cermei, conturat cu trei minute înainte de final prin golul lui Sergiu Românu. Acesta fusese aruncat în luptă de „Știli” pe final și a decis meciul cu un șut la vinclul porții lui Bodea. „A fost un meci de luptă, am fost foarte încrezător că dacă intru pot să marchez. Clej a aruncat o minge pe Modan, apoi Bădăuță mi-a servit o minge cu capul și am șutat din voleu la vinclul de la colțul lung. A fost un gol de trei șpuncte, cel mai important gol al meu la Șoimii. Am mai marcat cu Periam în campionat și în Cupă cu Lotus Băile Felix, dar acest gol a fost cu adevărat special. Mă simt bine la Lipova, sunt antrenamente profesioniste, condiții bune, îmi doresc mă pregătesc bine și să joc cât mai mult. Sunt junior până în vară, cred că fac față după trei ani jumate de Liga 2-a și Liga a 3-a cu Poli și Ghiroda”, spune mijlocașul lateral de 20 de ani.

Așadar, acesta se va afla, vineri, față în față cu foștii săi colegi de la Ghiroda, iar ambiția e mare. „Am avut un an foarte bun la Ghiroda, am jucat aproape meci de meci, dar nu am avut decât pase de gol, nu am reușit să înscriu. Între timp s-a schimbat antrenorul și jumătate de echipă, dar sunt condiții bune de performanță și ambiții. Și-au compeltat lotul cu jucători valoroși, iar pe bancă este un antrenor experimentat, domnul Sorin Bălu. Diferența o va face atitudinea și dorința de a câștiga. Cred că noi că suntem mai valoroși în acest moment și putem continua seria de trei victorii cu încă una extrem de importantă pentru a urca pe locul 2. Am venit la Lipova cu gândul de a promova în Liga 2-a, unde mi-aș dori să joc mai departe”, a adăugat Românu, care a venit de la CS Ghiroda și Giarmata Vii la „pachet” cu Bădăuță și D. Pop.

Pentru meciul din județul Timiș, stafful tehnic al Lipovei nu poate conta doar pe Filimon (accidentat), în timp ce A. Popa ar trebui să revină pe gazon. Totodată, Pamfile și-a ispășit etapa de suspendare. Interesant este că pentru trupa lui Bălu este al treilea meci consecutiv pe teren propriu, precedentele două câștigându-le în prelungiri, 1-0 cu ACB Ineu și 2-1 cu Pobeda Star Bîșnov.

Formații probabile:

Ghiroda: Mosoarcă – Vasluian, Hecsko, Stupu, Velcan – Schinteie, Precup – Mancaș, Jichici, Mura – Făgărășanu.

Lipova: R. Buta – Cristiu, Sabău, A. Popa, Pamfile – Clej, Salhi, Gavrilă, O. Bulza – Modan, Bădăuță.

Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – Flavius  Seiche (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj),
Adrian Iancău (Derșida – Sălaj)

Observatori: Florin Marcu (Oradea), Florin Ştiube (Reşiţa)

 

FOTO: Costel Șerban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button