18 aprilie 1945 data de la care a început povestea. O poveste despre Arad, un nobil baron și moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Francisc Neuman, proprietar al fabricilor ITA și celei de Spirt și Drojdie, susținea activitatea clubului AMEFA, dar fiindcă nu a putut să-l preia și-a creat propria grupare. Creată după modelul lui Arsenal, i-a spus mai întâi ITA, apoi Flamura Roșie, iar din 1958 încoace, a îmbrăcat-o în numele de UTA. Mai mult decât un club de fotbal, UTA e o stare de spirit, cel mai de preț brand al orașului ce s-a făcut cunoscut în țară și pe „bătrânul continent” prin generațiile lui Petschovski sau Brosovszky.

Cum a luat ființă legenda?

 „Baronul s-a ținut de cuvânt, a convocat o mică ședință în clădirea de lângă stadionul UTA, cea cu etaj, din dreapta (n.r. Grădinița). A fost prezent baronul, contabilul-șef Gerold, care pe vremuri fusese portar la AMEFA, directorul comercial Herzog, încă doi-trei angajați și ceva ziariști. Întâmplător, și eu, care aveam 15 ani, eram tânăr elev și jucam tenis la UTA. Baronul a anunțat intenția lui de a avea o echipă. Un cadru foarte simplu, în jurul unei mese de ping-pong, verde, ca și cele de astăzi, dar din lemn. Clădirea era destul de modest mobilată. Acolo s-a semnat procesul verbal, totul a durat maximum jumătate de oră. Toți veniseră din fabrică, apoi s-au întors în fabrică. Nu era o mare ședință, anunțată, cu ordine de zi. S-a ales denumirea ITA, după numele fabricii, Industria Textilă Arădeană, iar ultima problemă rămânea alegerea culorilor. S-a propus verde-alb, dar baronul a răspuns că verdele nu este chiar adecvat, fiind o culoare de tristă amintire, atât în țară cât și în general. El, fiind un mare adept al echipei Arsenal, din Londra, acolo își făcuse studiile, mergea la meciurile echipei Arsenal, a propus roşu-alb. S-a acceptat această variantă și a rămas ITA, cu roșu-alb. Contabilul-șef Gerold a și preluat la început problemele economice, iar finanțarea a fost a fabricii, echipa era a fabricii”– e relatarea lui Dionisie Piroș, martor la scrierea primei pagini a celei mai de preț povești a Aradului. Profesorul avea doar 15 ani atunci, iar în urmă cu un deceniu a vorbit pe larg despre ceea ce a trăit el alături de baronul Francisc Neuman și nu numai în vremurile genezei și pe care sportarad.ro vi le-a relatat prin grija colegului nostru, Radu Romanescu și vi le repropune astăzi: episodul I, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5. 

Aniversare tristă, cu posibilitatea de a scrie istoria în Cupă

A 78-a aniversare nu o găsește pe „Bătrâna Doamnă” într-o stare prea bună. O parte a suporterilor nu mai consideră legitimă conducerea clubului, o contestă puternic din vara anului trecut, iar în „iarbă” lucrurile merg și ele prost. Echipa lui Laszlo Balint tocmai a pierdut al doilea meci din play-outul Superligii, chiar în fața publicului arădean (0-2 cu FC Botoșani) și se află în bătaia puștii după succesul celor de la FC Argeș cu Chindia. Și, totuși, „roș-albii” au șansa să scrie istoria cu o calificare în finala Cupei României. Pe 27 aprilie, toate drumurile duc la Cluj, pentru semifinala cu Universitatea Cluj.