Arhivă articole

martie 2013
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – ultimul episod

 

Ajungem la sfârșitul discuției purtate cu profesorul Dionisie Piros într-o zi de sfârșit de ianuarie. Ne întoarcem la punctul care a declanșat această serie de interviuri, baronul Francisc Neuman. E personalitatea cu cel mai important loc din istoria UTA-ei, creația lui sută la sută. Cît timp a fost în fruntea ei, echipa a făcut legea în România. După ce comunismul i-a luat totul, UTA a continuat să meargă mai departe tot datorită baronului, fabrica pe care a condus-o a fost sprijinul team-ului îmbrăcat în alb și roșu vreme de cinci decenii, până a fost înghițită de tranziția care a schimbat chiar și ce a mers și a definit România. Dar toate eforturile făcute de comuniști să șteargă din memoria colectivă un om de calibrul lui Francisc Neuman au eșuat. Făcuse mult prea mult pentru ca Aradul să-l poată uita, deși ulterior numele său n-a mai avut voie să fie amintit public când a venit vorba de UTA. Și, fără a folosi vorbe prea mari, pentru că nu-i cazul, de partea baronului sunt faptele, Aradul trebuie să știe că nu are voie să-l uite vreodată pe omul care i-a oferit cel mai de preț cadou. Chiar dacă ultimii ani au fost nedrept de grei, de la înființare și până acum UTA a fost pentru arădeni mai mult decât o simplă echipă de fotbal. Iar pentru tot, baronul merită o reverență adâncă. Din partea tuturor. Și tot un gest de mulțumire i se adresează și profesorului Dionisie Piros, martor la începuturile UTA-ei.

 

– Simțea că va trebui să plece?

– El s-a așteptat la ce va fi. Cu ocupația nouă, și-a dat seama că nu poate să reziste sistemul capitalist foarte mult. În 47 erau deja greve în fabrică, muncitorii au ieșit în stradă, un șef al sindicatului a fost și omorît, era un mare scandal. Avea deja neplăceri, a început să scîrțîie, apăruse partidul. Așa a fost și cu naționalizarea din 11 iunie 1948. A intrat în fabrică, a stat în biroul lui. Avea antenele lui la București și știa ce urmează. Mi-a povestit cineva care a fost chiar acolo. A intrat o delegație de trei tovarăși la el, la ora 10,00 dimineața. Domnu’ baron, predați fabrica, predați cheile de la casa de fier. El se uita la colecția lui de timbre, îi aștepta. S-a sculat și a spus: ce fac cu colecția de timbre? I-au răspuns: Puneți frumos înapoi în casa de fier și colecția. Dar el era ironic… Nu știu ce ar zice Gigi Becali astăzi dacă i s-ar spune să meargă înapoi la țară. Apropo, eu am fost invitat de Dr. Petru Groza în casa lui Auschnitt (n.r. Palatul cumpărat azi de Becali), ne chemase acolo pe foștii campioni. Nu știu ce ar zice… Și câți prieteni de ai mei au pățit exact așa…

– Fotbaliștii cum au recționat?

– Asta a fost în 48, iunie. Campionatul tocmai se terminase, o parte din ei erau deja plecați, Lorant a știut, Toth și Meszaros știau că nu mai au ce căuta aici, că nu va mai rezista sistemul. Bonyhadi încă mai era. Dintr-o dată, au devenit șomeri, fără salarii, fără prime. Cine să le dea, statul? Au fost încadrați în fabrică, la țesătorie, la filatură, la finisaj, au devenit simpli funcționari și cu asta basta! Și ei au simțit pe pielea lor că a dispărut sponsorul. Au mai câștigat campionatul în 50, dar, când jocul echipei scârțîia, striga peluza Unde e baronul? Unde e cel mai bun jucător al nostru?

– Încă lipsește! El a mai urmărit ce s-a întâmplat cu UTA? A apărut zvonul că s-ar fi aflat în tribune la meciul cu Feyenoord din Olanda.

– Nu e adevărat. Așa amintiri plăcute a avut aici, în Arad, și a vrut să rămână așa. Eu am mai prins, când am fost în Israel, prieteni care erau în contact cu el. E ca și când faci curte unei fete frumoase, ea ajunge la vârstă înaintată, dar tu vrei s-o vezi așa cum ai știut-o cândva. Era și tânăr atunci. N-a mai vrut. S-a pus problema, l-au contactat, dacă nu vrea să mai ajute cu ceva bani. În sistemul respectiv, cum să vină înapoi? Iar după 1990, avea aproape 80 de ani, era născut în 1910. S-a pus problema să primească înapoi averea, dar el nu s-a grăbit, după moartea lui a recuperat băiatul lui. A mai avut la Budapesta un prieten foarte bun, a mai avut contacte cu zona. Venea în fiecare an în Europa, avea o vilă în Elveția, la Davos, venea cu soția, băiatul și fata. Europa îmi lipsește!, spunea.

– După plecarea lui din România, se știe că a trecut în Ungaria.

– Foarte puțin a stat în Ungaria, apoi puțin la Viena, acolo și-a cunoscut soția, care era născută în Budapesta. Și familia ei plecase din același motiv, n-au vrut socialism. Era fată foarte frumoasă, dintr-o familie burgheză, cunoscută. Dar n-a rămas nici în Austria, era încă sub ocupația sovietică, abia în 55 a primit statut liber. A plecat și de acolo.

– Iar din America ce se știe despre el?

– Unchiul lui, Carol, care a înființat fabrica textilă, era acolo. O parte din banii lui erau depuși acolo, l-a așteptat o sumă. Și-a deschis o afacere, a fost reprezentantul unei firme. Mai întîi i-a murit soția, deși era mai tânără cu câțiva ani. Iar el a adormit în fotoliu… Așa s-a stins. A avut aproape 90 de ani. În Florida a trăit în ultima parte a vieții. Bine ar fi să apară asemenea oameni în societatea noastră! Și în politică și în economie. Dacă ar fi o sută, două sute, ar fi un mare lucru.

– Cum să fie privit de către arădeni baronul Francisc Neuman?

– Deja așa de mult s-a schimbat lumea… Cine l-a văzut, câți mai trăiesc… Și eu am 83 de ani, generația noastră își mai poate aduce aminte. Se poate povesti, dar nu se poate înțelege. A fost ceva frumos pentru orașul acesta. Mai ales după război, parcă era Raiul pe Pământ la Arad. Erau probleme peste tot în lume, aici magazinele erau pline, carne cît ai vrut, ai avut piață frumoasă, măcelării pline, veneau din Ungaria și din Moldova să mânănce aici. Arad și Timișoara parcă erau niște insule favorizate.

– Francisc Neuman a înființat UTA și a fost în fruntea ei trei ani. O perioadă nu foarte lungă, dar cea mai intensă, căreia avea să i se datoreze și viitorul. Câteva decenii, clubul a trăit datorită fabricii pe care tot el o înființase. 

– Fix trei ani a fost la UTA. Ați văzut ce înseamnă când pui ceva pe masă? Când realizezi ceva în viață? Chiar dacă durează un an, doi, dar se prelungește zeci și zeci de ani. Când faci o clădire frumoasă, rămâne. Toți cei care mai tremură pentru UTA, tremură pentru ce a fost, să nu dispară acest vis frumos.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră UTA?

– Tinerețea mea, în primul rând. Și cariera mea sportivă. Și societatea, oamenii de atunci. Astea îmi lipsesc foarte mult. Închid ochii și visez… Dar, cum se zice, viața merge înainte. E foarte plăcut să ai amintiri și nostalgii. Asta te ajută categoric să rămîi încă tânăr.

Radu Romanescu

Celelalte patru părți ale interviului cu profesorul Dionisie Piros:

Partea I – click AICI!

Partea II – click AICI!

Partea III – click AICI!

Partea IV – click AICI!

0
0

0 comentarii la articolul: “Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – ultimul episod

  1. ” Se poate povesti, dar nu se poate înțelege. A fost ceva frumos pentru orașul acesta. Mai ales după război, parcă era Raiul pe Pământ la Arad.”, asa e, din ce am vazut in pozele vremii, centrul orasului era de o suta de ori mai frumos, era o perioada frumosa, au venit comunistii si au distrus o parte din oras cu arhitectura lor hilara, iar acum a venit domnul ingamfat care intretine ce au facut comunistii, ba mai mult, mai si distruge ce e frumos si pune in loc …proiecte BERD. Moda se repeta, dar „moda”, Neuman nu o sa mai fie niciodata pt UTA. Din pacate istoria incepe sa se uite, sa se deformeze si sa intre intr-un con de umbra. Azi conteaza altceva. Au aparut alte „valori”! La un meci am vazut un banner”:La Arad istoria nu se uita, se repeta”, parca asa suna…, dar din pacate nu e asa! Poate sunt pesimist, bine ar fi sa ma insel, dar pe UTA bunicilor nostri se cam asterne praful…, e bine ca oamenii ca Radu se straduie sa nu se puna si praful uitarii pe aceasta istorie.

    0

    0
  2. Multumin! Foarte bun inerviul. Sa speram ca o sa mai traim macar putin din gloria de alta data.

    0

    0
  3. inainte de a pleca din tara am avut o biblioteca frumusica(1500 carti) intre care erau multe despre fotbal scrise de COLOMAN BRAUN de ce nu s-ar tipari si acum carti despre UTA si sa se vinda la club.am vizitat CAMP NOU in BARCELONA iar la intrare platesti 22 euro numai sa-l vezi(pe gazon nu intri il vezi din tibuna) dar inauntru au un muzeu cu toate trofeele cistigate,poze cu toti jucatorii si antenorii,poti sa-ti faci poza cu jucatorul preferat.de ce nu ar putea fi si la UTA asa?
    HAIDE UTA!!!!

    0

    0
  4. Asa e … se poate povestii dar chiar daca nu intelegem suntem foarte emotionati si eu unul sunt foarte frustrat ca nu am prins adevarata UTA si mie ciuda de mor caci la fiecare parte de interviu am lacrimat dar ma inreb cum era daca chiar traiam acele vremuri ??? Asa este UTA este o legenda si trebuie sa-i multumim celui care a facut sa fie posibile aceste amintiri cu care ne mandrim inca si azi „CAMPIOANA PROVINCIEI’ Sper ca CFR sa nu ne ieie aceasta titulatura :))

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.