Încălzire cu eurogoluri pentru semifinala cu Craiova: UTA Under 17 – LPS Bihor 4-0

Încălzire cu eurogoluri pentru semifinala cu Craiova: UTA Under 17 - LPS Bihor 4-0

Echipa de pe locul 6 al seriei de Vest al Ligii Elitelor nu a putut ține piept unei echipe utiste, ce nu a contat chiar pe toți titularii săi și chiar dacă a făcut-o, i-a trimis pe teren doar parțial. După o primă parte destul de echilibrată, terminată – totuși – cu avantajul minim al gazdelor, a urmat avalanșa, iar după ultimul fluier final, puștii „alb-roșilor” au aflat că, duminică, au drum la Craiova, pentru prima manșă a semifinalei naționale la Under 17.

Scorul pauzei (1-0) a fost stabilit de Luca Bodri, care a prins un voleu frumos din careu, cu stângul, la colțul lung, pentru ca la reluare alți trei arădeni să-și etaleze calitățile tehnice. Mai întâi, a făcut-o Obrad, tot cu un voleu imparabil de la 15 metri, după centrarea lui Covaci, apoi Deliman a trimis un șut centrare de pe dreapta ce s-a dus exact la vinclu la colțul lung și, în fine, Gruiescu a driblat o jumătate de echipă bihoreană, inclusiv portarul și a înscris pentru un elocvent: 4-0.

Boștină, în două rânduri, sau Covaci au avut și ei ocazii destul de mari, însă la fel de adevărat este că și cei de la LPS Bihor au avut ceva situații în special în prima parte. „A fost o repetiție reușită și în același ne-am atins și scopul, acela de a rula întreg lotul și a le da minute bune tuturor jucătorilor din lot. După o prima parte de la egal la egal ca și joc, a urmat o repriză secundă bună a noastră, în care am demonstrat că avem o prospețime bună,  aspect important în acest punct al sezonului. Duminică, jucăm la Craiova, deși – poate – Dinamo era un adversar ceva mai accesibil, dar într-o semifinală națională trebuie să fi pregătir de orice. Jocul de azi, dar și parcursul bun din această primăvară, ne dă încredere pentru duelul cu craiovenii”, a menționat Costel Bogoșel, antrenorul UTA-ei Under 17, alături de Mihai Petcuț și Sandu Țamboi.

Zamfir (41 Creța) – Deliman, Sabău, Frai, P. Stan – Deta (41 T. Bodri) – Țuța, L. Bodri (41 R. Petcuț), Obrad (55 Dihel), Covaci (68 Gruiescu) – Boștină a fost echipa aliniată azi de arădeni. Faur a fost suspendat, iar Onuțan și Toda – menajați.

Se poate spune că pentru semifinala cu CSU Craiova arădenii au un mic ascendent moral, câștigând un amical în iarnă, cu scorul de 2-1.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.