Alte sporturi

Digi Sport va tramsmite meciurile de Cupa Davis de la Arad, prețuri estimative pentru spectatori 30-40 de lei pe zi





Echipa de Cupă Davis a României va juca între 4 și 6 martie la Arad cu Slovenia, în primul tur al grupei I în zona euro-africană, iar disputa va fi transmisă exclusiv de Digi Sport. În cazul unei victorii, în turul doi tricolorii vor întâlni Spania.

Partida cu spaniolii ar fi decisivă pentru calificarea în play-off-ul pentru Grupa Mondială și s-ar disputa tot în România, dar până atunci e nevoie de un succes cu Slovenia. Dacă niciunul dintre jucători nu va fi accidentat, Andrei Pavel îi va convoca cel mai probabil pentru disputa de la Arad pe Horia Tecău și Florin Mergea pentru disputa de dublu, și pe Adrian Ungur și Marius Copil pentru cele de simplu.

Cel mai bine cotat jucător al slovenilor este Blaz Rola, 25 de ani, locul 143 ATP. Blaz Kavcic ocupă locul 169 ATP, în vreme ce la noi Adrian Ungur are cea mai bună poziție, locul 189.

Federația Română de Tenis nu a anunțat încă prețurile biletelor (1000 la număr) pentru evenimentul de peste trei săptămâni, dar vicepreședintele forului național, Răzvan Itu, estimează că tariful va fi de aproximativ 30-40 de lei pe zi. „Am ținut cont că spectatorii pot vedea doi finaliști de dublu la Turneul Campionilor, Horia Tecău și Florin Mergea, și eroul local, Marius Copil, și că este vorba despre o competiție de nivel mondial”, a explicat Răzvan Itu pentru Radio Timișoara.

 









Un comentariu

  1. bv domnule iti asta cu eroul local marius copil este chiar tare .doamne dar ce a facut el pt arad sa il trecem la erou local ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button