Baschet

Nolan după succesul suprinzător al „galben-albastrelor” pe Someș: „Am pregătit bine acest joc şi am lovit în momentele potrivite”





ICIM-ul a obținut un succes fenomenal, aseară, la Cluj. Diferenţa de buget dintre formaţii, şi chiar individuală a jucătoarelor a fost zero, iar sufeltul, inteligenţa, puterea de luptă au făcut ca sorţii să fie favorabili Aradului.

Dincolo de cele puse în practică de fete pe parchet, a contat tactica atent aleasă de cuplul de antrenori Nolan – Moraru. „Credit total fetelor pentru ceee ce au realizat la Cluj. Plus o colaborare foarte bună cu profesorul Moraru, ştiiţi foarte bine că patru ochi sunt mai buni decât doi. Am pregătit bine acest joc şi am lovit în momentele potrivite. Am avut şi situaţii când eram în dezavantaj, dar fetele s-au adunat la timp şi am câştigat. Intrăm încet-încet într-un ritm pe care ni-l dorim. Avem 24 de ore în care să ne bucurăm de această victorie, după care ne întoarcem la muncă. Fiecare meci e important într-un sezon atât de echilibrat. Ne dorim să câştigăm fiecare meci, uneori se poate, alteori nu, dar vom face viaţă grea fiecărui adversar”. a spus antreorul Stacey Nolan.

Americanul trece printr-un moment trist, recent el piezându-şi tatăl. Iar victoria de aseară poate fi un pansament moral pentru el. „Dacă cei din jurul meu nu mi-ar fi fost alături, ar fi fost o situaţie greu de trecut. Dar le mulţumesc tuturor şi fetelor şi celor din conducere pentru sprijin”, a mai spus Nolan.

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button