National SebisȘoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Livetext, ora 15: Național Sebiș – Metalurgistul Cugir 2-1 și Șoimii Lipova – Millenium Giarmata 4-1, finale




Începe runda cu numărul 10 a Ligii a 3-a la fotbal, iar două dintre echipele arădene intră în scenă astăzi, de la ora 15, în seria cu numărul 4.

Național Sebiș – Metalurgistul Cugir  2-1

Formații oficiale:

Sebiș: Gakos – Goşa, Pîslaru, Dumitrache, Ruţă – Susan, Pintea, Ankomah, Cl. Vereș – Szekely, Enciu. Pe bancă: Horvat – Rugină, Bi Nene, Stepancev, Mărgărit, Pop, Petculescu.

Cugir: Bănică – Dohotariu, I. Tătaru, Itu, M. Neagu – Șaucă, Vaștag, Dican, Dicu – Necșulescu – Făgărășanu. Pe bancă: Crivăț – Șuteu, Copiluși, M. Radu, K. Tudor, Lemac, Cercel

Arbitri: Sorin Vădana – George Suciu ( ambii din Cluj), Balint Albu ( Tg. Mureș)

Observatori: Vasile Balaj ( Drobeta Turnu-Severin), Dorin Micșa (Timișoara)

Min. 1: A început meciul de la Sebiș, gazdele joacă în albastru, oaspeții în azur

Min. 8: Sebișenii au început mai bine, au și inițiat câteva atacuri, dar două decizii discutabile ale „centralului”, la un presupus fault al lui Ankomah și un henț al lui Szekely, ambii aflându-se în careu, în poziții bune

Mi. 17: Partida e extrem de echilibrată la Sebiș, fără nicio ocazie clară de poartă până acum

Min. 19: Neagu a pasat excelent, dar Făgărșanu s-a grăbit și a finalizat pe lângă poartă din poziție excelentă

Min. 24: Șăucă execută un corner de pe dreapta, Tătaru reia cu capul peste transversală la colțul lung

Min. 27: Pîslaru a intervenit decisiv în 6 metri în fața lui Făgărășanu, acordând corner. Lovtura de colț a rămas fără rezultat

Min. 30: Cartonaș galben pentru Ruță pentru o intrare întârziată la Dohotariu

Min. 35:  Cartonaș galben pentru Enciu după un duel cu Tătaru, ambii jucători au primit îngrijiri medicale

Min. 38: Făgărășanu a tras de la 15 metri ușor lateral dreapta, mingea s-a dus foarte puțin pe lângă colțul scurt

Min. 42: Penalty pentru Cugir! Șăucă a centrat de pe dreapta, mingea a atins brațul lui Dumitrache în careu și „centralul” arată punctul cu var. Făgărașanu trage telefonat la 1 metru în stânga lui Gakos, care respinge cu piciorul, apoi se dictează fault în atac în favoarea lui Goșa. Protestele managerului sebișenilor, Călin Cojocaru, sunt greu de potolit de „centralul” Vădana

Min. 45+1: E pauză la Sebiș, scorul e în continuare alb

Min. 46: S-a reluat meciul de la Sebiș, fără schimbări în cele două echipe

Min. 48: Enciu trage bine din careu, dar Bănică își salvează echipa respingând în corner

Min. 49: După lovitura de colț, mingea ajunge cu ceva noroc la Ankomah, care reia cu dreptul din 8 metri, dar e contrat de un adversar. Arbitrul nu acordă – însă – cornerul cuvenit

Min. 52: Ankomah se întoarce cu Itu în spate, trage cu stângul de la 7 metri lateral stânga, Bănică respinge de la colțul scurt

Min. 53: Vaștag execută cu pământul o lovitură liberă de la 28 de metri, mingea lovește bara din dreapta lui Gakos și iese în aut de poartă

Min. 65: Joc pe contre la Sebiș, cu destule baloane lungi, ce se doresc a fi decisive, dar greșite în cele din urmă

Min. 68: GOL Sebiș! Ruță îl angajează perfect pe Szekely la limita offsideului, fostul utist scapă din marcaj și-ș lobează elegant, cu stângul, pe Bănică ieșit la intercepție la marginea careului său

Min. 71: GOL Sebiș! Susan centrează dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri ușor lateral stânga și Szekely reia cu capul în plasă, Bănică a ieșit din nou târziu dintre buturi

Min. 72: Dublă schimbare la Cugir: Cercel și Lemac intră în locurile lui Dicu și Tătaru

Min. 75: Schimbare la Sebiș: Petculescu intră în locul lui Enciu

Min. 78:  Schimbare la Cugir: Intră Tudor în locul lui Neagu

Min. 80: GOL Cugir! Făgărășanu îi pasează lui Lemac în careu, acesta trimite în cros de la 13 metri  lateral stânga la colțul lung

Min. 82: Șăucă vede cartonașul galben

Min. 83: Schimbare la Sebiș: Mărgărit intră în locul lui Susan

Min. 88: Galben pentru Dohotariu

Min. 89: Schimbare la Cugir: Intră Radu în locul lui Necșulescu

Min. 90: Patru minute de prelungire

Min. 90: Radu a trimis o centrare șutată, Itu reia de puțin reluarea din mijlocul careului, Gakos prinde cu siguranță

Min. 90+3: Vereș trimite un lob de la 27 de metri, mingea trece la câțiva centimetri peste transversală

Min. 90+4: Fluier final la Sebiș, acolo unde Naționalul îi produce prima înfrângere Cugirului și urcă pe podium cel puțin până mâine


Șoimii Lipova – Millenium Giarmata  4-1

Formații oficiale :

Lipova: Jianu – Savin, Calvin, Vasiu, Burlă – Poiană, Dobrean, M. Popa, D. Rusu – Trabalka, Sulea. Pe bancă: D. Filip – Bercu, I. Pașcu, S. Popa, Stoin, Buta, Vasinc.

Giarmata: Narița – Sorin, Cochințu, Covăsală, Gavrilă – Buzdugan –  Rosenblum, Stupu, Ciobotariu, Popan  – Ochea. Pe bancă: Trifon – Găvruță, Beloescu, Ferțu, Gînju, Fl. Călin, Damian.

Arbitri: Cătălin Roșu (Sălaj) – Cristian Mureșan, Gheorghe Tarba (ambii din Maramureș)

Observatori: Alexandru Rojneai ( Alba Iulia), Ioan Rădulescu ( Tg. Jiu)

Min. 1: Meciul a început cu 7 minute mai târziu decât ora stabilită, fiindcă arbitrii au sesizat că jucători din ambele echipe nu au avut apărători regulamentare și i-au pus să le schimbe. Gazdele evoluează în alb-roșu, oaspeții în albastru.

Min. 4: Lovitură liberă de pe dreapta, Poiana trimite la colțul lung, Burlă lovește cu capul, mingea trece pe lângă bara laterală

Min. 15: Meci echilibrat la Pîncota, oaspeții se închid bine deocamdată

Min. 20: Dobrean a șutat pe jos de la 25 de metri ușor lateral stânga, mingea a trecut pe lângă colțul lung

Min. 24: GOL Lipova! Sulea a scăpat pe dreapta și i-a pasat lateral stânga lui Rusu, care din zece metri l-a învins pe portar din două încercări: 1-0

Min. 26:  Denis Rusu este faultat în careu și e penalty pentru gazde. Trabalka a șutat plasat, dar portarul a ghicit unghiul și a respins

Min. 27: Mădălin Popa centrat de pe dreapta, Sulea a reluat din 16 metri peste poartă

Min. 35: Ritm bun la Sebiș, sunt destule contre de-o parte și de cealalată, dar și destule pase greșite în treimea adversă

Min. 43: Cartonaș galben pentru Trabalka

Min. 45+1: E pauză la Pîncota, la scorul de 1-0 pentru Lipova.

Min. 46: S-a reluat partida, cu Trifon în locul lui Narița între buturile timișene, dar și Gînju în locul lui Stupu

Min. 47: GOL Lipova! Trabalka reia din voleu o pasă perfectă a lui Sulea și îl învinge pe Trifon din 15 metri

Min. 53: Galben pentru Rosenblum

Min. 54: GOL Lipova! Mădălin Popa a centrat de pe dreapta, Rusu a făcut stop în 15 metri și apoi a șutat aproape de vinclu la colțul lung :3-0

Min. 63: Schimbare la Giarmata: Intră Fl. Călin în locul lui Ciubotariu

Min. 64: Penalty făcut de Sporin în duelul cu Rusu, galben pentru timișan

Min. 65: GOL Lipova! Poiană execută plasat penalty-ul și e 4-0!

Min.67: Schimbare la Lipova: Vasinc a intrat în locul lui Poiană

Min.70: Schimbare la Giarmata:  Ferțu a intrat în locul lui Rosenblum

Min.75: Dublă schimbare la Lipova: Sergiu Popa și Bercu intră în locurile lui M.  Popa și Calvin

Min. 76: Un doi Burlă cu Vasinc la un corner de pe stânga, primul centrează și Trabalka a reluat cu capul din 9 metri, puțin peste poartă

Min. 79: Schimbare la Lipova: Pascu a intrat în locul lui Savin

Min. 80: Penalty pentru Giarmata, fault Vasiu asupra lui Popan! GOL Giarmata Ochea a transformat un precis

Min. 88: Fertu a șutat de la 25 de metri, mingea a lovit transversală și a ajuns la Ochea, care a marcat cu capul, dar a fost semnalizat în offside

Min. 89: Vasinc șterge transversala cu un șut din careu, din 14 metri lateral stânga

Min. 90+3: Rezultat final la Pîncota, unde lipovanii câștigă clar duelul cu Giarmata și rămân pe primul loc








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Gazde (Sebis si Lipova) dati pe oaspeti sa nu uite pe aradene!Cojocare ai avut meci greu pana la 2-0 cu arbitru naravs din Cluj.Pe timpurile comunismului la Cugir se faceau de unii multe fuserasie,adica cutite de vanatoare,masini de taietei,toporase,bricege,masini de cusut,,,,,,etc si gurile rele zic ca unii arbitrii erau premiati cu astfel de atentii,dar au fost si fluierasi care le-au fost promise,,daruri,,si n-au mai primit,ca lumea fotbalului e plina de ,,curve,, ce promiteau……Va intreb pe unii,voi stiti unde a murit observatorul Alexandru Pascanu ce a venit la Cugir de la Progresul Buc si de ce????Era observator la un meci…..si in seara dinaintea meciului gazdele au facut un chef de chef cu de toate…Haporul….. a mancat si baut bine si i s-a facut rau….,dar nu canta si juca pe mese ca al din Petrosani……Vai bolunda e lumea fotbalului si unii cred doar ce vad……!!!!!!!Bravo Lipov SI Felicitari Sebis !

    0
    0
  2. Lot bun, stadion nou, contracandidate care au pierdut startul, chiar ar fi păcat ca Lipova să nu tragă la promovare! Cu așa culoar bun nu știu când se vor mai întâlni!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button