Șoimii Lipova

Sabău: „Știm ce ne așteaptă în campionat și am încercat să facem pressing pentru a recupera cât mai multe mingi, am dori să jucăm pe sintetic din retur”





Nu doar utiștii au făcut o repetiție pentru meciurile pe puncte în eșalonul secund, ci și partenerii lor de întrecere au avut ținte precise în această dimineață, pe „Motorul”. Șoimii Lipova a jucat deschis cu UTA, a utilizat în permanență doi atacanți, însă în careul advers a avut prea puțin succes în fața puternicilor El Hasni și Șeroni.

În ciuda eșecului cu 2-0, Flavius Sabău nu s-a arătat displăcut de cele văzute pe teren. „Am făcut o partidă destul de bună. Cel puțin în prima repriză am fost mulțumit, căci am făcut un pressing foarte bun. Am încercat să jucăm fotbal și nu să ne apărăm, pentru că știu ce ne așteaptă în campionat și anume echipe ce se vor apăra aglomerat. Va trebui să facem pressing foarte sus pentru a recupera cât mai multe mingi și asta am încercat să facem și astăzi. Eram conștient oarecum că vom fi surprinși pe contraatac, dar am vrut să văd și ce probleme avem la acest capitol. UTA și-a creat câteva situații bune pe contră. Așadar, în mare sunt mulțumit, cu excepția unor momente în repriza a doua în care mă așteptam să ținem presiunea precum am făcut-o în prima parte. E posibil ca și factorul fizic să fi intervenit în partea a doua, dar cred că factorul mental a fost cel mai important”, a considerat anrenorul liderului din C4.

Bogdan Burlă s-a întors pe „Motorul” ca și adversar al UTA-ei, având șanse mari să prindă un tricou de titular la Lipova în returul campionatului. „Burlă e același jucător din tur, dar cu 11 kilograme în minus, lucru care s-a văzut. A ajuns destul de des astăzi să centreze, a furnizat 3-4 pase de foarte bună calitate. Încă am pretenția de la el să mai slăbească, iar dacă o va face va fi mult mai util echipei”, a adăugat tânărul tehnician.

De multe ori, Cristian Poiană a fost omul ultimei pase în prima parte a sezonului, iar absența sa (pentru încă o săptămână) se simte. „Poiană ne lipsește în joc pentru că face parte deja din angrenajul echipei și automatismele funcționează mult mai bine cu el pe teren. Cu toate astea, sunt mulțumit și de cum s-a integrat Florin Istrate într-o lună și jumătate. Nu e postul lui acolo, pe dreapta, l-am luat pentru cel de mijlocaș central, dar într-un caz de forță majoră îl pot folosi și acolo în bandă. Astăzi s-a descurcat mult mai bine decât în meciul cu Luceafărul, așadar e un progres”, mai crede Sabău.

Șoimii Lipova intenționează să-și dispute partidele oficiale din partea a doua a sezonului pe un teren sintetic, iar – deocamdată – varianta cea mai la îndemână ar fi „Motorul”, dacă „Șega” nu poate fi reomologat pentru Liga 3-a. Ultima echipă ce a jucat în eșalonul trei acolo a fost Gloria în urmă cu 7 ani. „Eu aș vrea foarte mult să ne mutăm pe sintetic, pentru că știu ce înseamnă un adversar care se apără aglomerat. Cursivitatea în joc pe un teren sintetic e mult mai mare, cu siguranță vom avea nevoie de acest lucru în returul ce va urma. În tur, am pierdut unele puncte și din cauza terenului, cu Avrigul acasă de exemplu. Rămâne de văzut, eu i-am spus președintelui ce îmi doresc, sunt convins că va face tot posibilul pentru a-mi satisface dorințele. Dacă nu se va putea, sperăm să fie vreme bună, pentru că și terenul de la Pâncota este unul destul de bun atâta timp cât nu plouă”, a mai punctat Flavius Sabău.

Utiștii, prin vocea lui Cristi Păcurar, au avut și ei cuvinte de laudă pentru echipa ce i-ar putea însoți la anul în Liga 2-a, dacă ar menține media de puncte din tur. „Lipova a fost un adversar neașteptat de bun. Am auzit lucruri bune și până astăzi, felicit echipa și staff-ul Lipovei, am avut un adversar pe măsură. Dar, mi-au plăcut toate cele trei echipe din Liga a III-a pe care le-am întâlnit. Cermeiul și Lipova au un joc mai deschis, în timp ce Crișul joacă mai închis. Dacă ne uităm pe statistici, echipele ce primesc mai puține goluri au câștig de cauză și poate chiar promovează. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în retur, depinde și ce obiective au fiecare, sunt multe amănunte care pot face diferența. Lipova are o posesie încăntător de bună, iar Crișul o apărare la fel de bună. Oricum, în acest an vreau să merg la mai multe meciuri de Liga a III-a pentru a vedea ce putem să aducem de acolo la anul. Sezonul trecut a fost mai dificil pentru că eram mai puțini oameni în staff și fiecare avea atribuții mai multe, dar acum e și Valerio (n.a. Zuddas, noul preparator fizic al echipei) cu noi și ne împărțim mai bine munca”,a fost remarca „secundului” lui Ionuț Popa.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button