Șoimii Lipova

Lipova își pune în joc fotoliul de lider contra Galdei: „Rămânem optimiști, încă suntem la mâna noastră pentru promovare”





Lupta pentru promovare în seria a IV-a a Ligii a 3-a e mai deschisă ca oricând, iar principala vină o poartă liderul Lipova, care a început cu frâna de mână trasă returul. Chiar dacă prestațiile nu au fost tocmai rele, în special în deplasarea de la Dumbrăvița, cele 5 puncte din 12 posibile le-au băgat serios în joc pe urmăritoare, iar în acest weekend, pentru prima oară după mult timp, se poate schimba șefia.

Trei sunt formațiile care pot profita de un nou pas greșit al „șoimilor”, și anume Cugir, Dumbrăvița și Cermei, însă „alb-albaștrii” strâng rândurile. „Am început săptămâna supărați pe rezultatul de la Dumbrăvița, dar nu și pe joc. Cu toate că am dominat meciul destul de clar, am avut posesie mai bună, nu am reușit să obținem și un rezultat pozitiv. Gazdele s-au apărat pe două linii și au profitat de neatenția noastră la singurele două greșeli în apărare. Am intrat și eu pe teren după pauză, cu un minut înainte de primul gol primit, am continuat să jucăm ca la 0-0, nu am acuzat șocul. Din păcate am luat și golul doi, iar penalty-ul transformat de mine nu a fost de ajuns să revenim pe tabelă. Rămânem optimiști, suntem încă la mâna noastră, cum se zice. Dacă ne facem jocul și reușim și niște victorii în meciurile directe cu alte echipe din frunte, putem spera la promovare”, susține Florin Istrate, una dintre cele două achiziții ale iernii pentru Lipova la nivel de seniori.

Fiindcă a fost eliminat de pe teren pentru o reacție la faultul lui Răzvan Rus, juniorul Lipovei, Dennis Rusu, va fi suspendat pentru jocul de vineri, cu Industria Galda. Dar, variantele de înlocuire a internaționalului Under 18 sunt multiple, cu Gherasim, Marton sau Banyoi favoriți în fața celorlalți juniori din lot. „Suntem conștienți că ne așteaptă un nou meci foarte greu. Întâlnim Industria Galda, una din performerele acestui debut de retur, care a pierdut greu la Avrig în primul meci, dar a avut apoi o serie de trei victorii la rând, cu Ghiroda, la Sebiș și din nou acasă cu Ocna Mureș. Ne vom mobiliza la aecst meci, este important ca pe fondul unui joc bun să marcăm și să câștigăm cele trei puncte puse în joc”, a adăugat Istrate. Autor al unei pase de gol ieri, în victoria cu 4-0 a României Under 19 contra Azerbaidjanului, în cadrul turului de Elită, Andrei Banyoi e la dispoziția lui Flavius Sabău de mâine și are șanse să intre pe teren vineri.

Așadar, Galda a părăsit zona locurilor retrogradabile după cele 9 puncte puse la păstrare în această primăvară. dar nu-și ascunde intențiile de a scoate ceva și din deplasarea de la Pîncota. În plus, un rezultat pozitiv în „fieful” liderului ar însemna și o mână de ajutor oferită conjudețenilor de la Metalurgistul Cugir, în cursa pentru promovare. Efectivul vizitatorilor va fi complet, inclusiv Haiduc – revenit după o accidentare. „Știm că ne așteaptă un meci foarte greu. Asta nu înseamnă că nu credem în șansele noastre, încercăm să nu ne întoarcem cu mâna goală și chiar să schimbăm liderul”, a spus Daniel Lupșan, noul căpitan al Galdei, pentru ziarulunirea.ro. „În primul rând sperăm să ne ajutăm pe noi și încercăm să scoatem cât mai mult posibil din acest joc. Ne vom vinde scump pielea, un punct ar fi foarte bun, iar trei ar fi de aur”, a menționat președintele galdenilor, Marcel Georgiu.

Din postura singurei echipe din Alba ce a învind deocamdată o echipă din Arad, în această ediție, acum două săptămâni, 2-1 la Sebiș, Industria efectua deplasarea în ziua meciului, inclusiv antrenorul Paul Ciucă – absent runda trecută de pe banca tehnică, la confruntarea din derby „de Alba” cu CS Ocna Mureș, din pricina unor probleme de sănătate.

Formații probabile:

Lipova: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – Istrate, Poiană, Lazea, Gherasim – Trabalka, Sulea.

Galda: Căt. Suciu – Frențiu, Haiduc, Cioplântă, R. Trif – Gergely, D. Lupșan, S. Fulea, Adam – S. Mureșan, Cioară.

18 comentarii

  1. Bravo Radule asa se promoveaza ca altfel e greu .asta e meci câștigat dinainte 3 puncte cadou de la Sebis

    0
    0
    1. Doamne ce minte bolnava ai . Pai daca Sebisul voia sa ne ajute ne dadea meciul direct nu combinatii de n luate cate k. Nick astea sunt sfaturile care vrei sa ni le dai ? Combinatii ? Nu ne intereseaza. Daca nu putem promova pe teren sa stii ca nu avem nici o sansa in liga 2 . Si asa este greu oricarei echipe mici cum suntem si noi in liga 2 . Daca promovam cu combinatii sintem victime sigure . Asa ca nu mai fa regii ca nu sunt pt noi .

      0
      0
      1. Voi aveți obiectiv evitarea promovării! Non- combatul nu ar trebui finanțat din bani publici, sunt alte priorități în Lipova

        0
        0
      2. Ai dreptate am mintea bolnavă la fel ca si toti conducători care au câștigat campionate sau au retrogradat sau au promovat cate un eșalon mai sus cel puțin în ultimi 30 de ani asta se intampla an de an in primele 3 ligi din Romania.Sfatul meu pt tine rămâne același schimba antrenorul

        0
        0
          1. In primul rand ai lucra bine cu el pt ca tie iti place antrenori tineri.in al 2 rand a inceput de jos a lucrat si lucreaza bine cu copii si tu ai foarte multi si buni in echipa acum dovedeste ca se descurca si la seniori lucru observat si de tine sunt sigur

            0
            0
        1. Deci Dinu Maghici 29 Noiembrie 1982 . E tanar ai dreptate. Lucreaza cu tinerii ( copii) ai dreptate . La seniori a antrenat …… . Mai departe . Sabau Flavius . 15 iulie 1994 si mai tanar . La fel a luat-o de jos a fost preparator fizic antrenor secund antrenor la echipele de juniori de la Ineu si la Brosovsky antrenor principal . In liga 4 a castigat intr-un an si jumatate 2 cupe si un campionat .A promovat din liga 4 in 3 . Este antrenorul echipei de pe primul loc sef de promotie licenta B . Deci ….te las pe tine sa analizezi mai departe . Respect propunerea ta dar alegerea mea ramane Sabau . Am mai scris si multi au comentat. este unul dintre cei mai buni antrenori din noua generatie. Sunt convins ca dc ai sta de vorba cu el o ora ti-ai schimba parerea . Au mai stat si altii de vb cu el si mi-au dat dreptate .

          0
          0
          1. Nu am spus ca nu ai dreptate dar iti trebuie o schimbare pt ca echipa sa se deblocheze .Mai vorbim peste vreo 4 etape .nu imi diresc asta dar sunt sigur ca cel putin 2 echipe ce sunt acum sub tine vor fii peste voi .va doresc multa bafta .o seara buna

            0
            0
          2. Deblocarea nu inseamna ca trebuie schimbat antrenorul . Asta e parerea mea . In 7 ani am lucrat cu 2 antrenori . Au fost si momente grele de-a lungul timpului . Trebuie gasita o alta varianta de a debloca echipa . Si dc doamne fereste va fi asa peste cateva etape . Noi vom continua sa jucam pe teren doar pe teren . Nu cumparam si nu vindem meciuri . Nu vom face nimic care sa ne faca sa lasam capul in pamant . Daca Dumnezeu va vrea vom castiga campionatul . Daca nu suntem noi alesii …vom fi cu sufletul impacat ca am jucat corect . Pe mine personal nu m-ar incanta daca celelalte echipe din Arad ma ajuta sa promovez iar la anul sunt ciuca batailor iar dupa un an echipa revine in liga 3 iar baietii ar fi frustrati pt nereusita lor . Atunci as pierde tot .

            0
            0
  2. Sa fiu al naibii daca am vazut oameni mai rai ca in orasul asta .Asa oameni ciudati avem in orasul nostru . Si cata rautate . Nu meritam nimic dar nimic . Meritam sa ramanem primitivi .

    0
    0
  3. Nici un motiv nu am sa-l las sa plece . Conducerea Utei si suporterii nu ar avea rabdare cu el . Acolo se vrea rezultate peste noapte . Ceea ce este imposibil de realizat .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button