Bogoi: „Am stat foarte prost în teren din minutul 1, iar UTA e o echipă mult mai bună decât a noastră”

Bogoi: „Am stat foarte prost în teren din minutul 1, iar UTA e o echipă mult mai bună decât a noastră”

După 180 de minute oficiale fără gol încasat, Pandurii Târgu Jiu au luat cinci de la UTA și rămân pe loc retrogradabil. Oltenii nu au găsit soluții pentru „tăvălugul” arădenilor, cu Ioniță, C. Rus și Moise în mare formă, deși aproape și-a dublat numărul de goluri din acest campionat după ce Popescu și Oiță l-au bătut pe Iacob.

La final, Adrian Bogoi nu a putut contesta succesul adversarilor. „Trebuie să recunoaștem, UTA e o echipă mai bună decât a noastră, atât individual, cât și colectiv, finanțată foarte bine. În plus, astăzi am făcut mari greșeli în zona defensivă, toată echipa a jucat destul de slab. Am stat foarte prost în teren din minutul 1. Vișan a ieșit din primul <<11>>, pentru că nu s-a antrenat două zile și a trebuit să introduc un alt junior și s-a dereglat tot sistemul defensiv. După părerea mea, UTA e în primele cinci echipe ale seriei și are șanse mari ca la finalul campionatului să fie pe loc promovabil sau de baraj”, a explicat fostul fundaș.

După golul de 4-1, suporterii Pandurilor au cerut demisii, însă e clar că formația olteană plătește scump interdicția la transferuri avută în această vară și nici acum lucrurile nu sunt clare. „Tudoran este liber de contract, se pregătește cu noi, dar, deocamdată, nu știm dacă putem face transferuri sau cum putem să le facem. Așteptăm de doi ani de zile, așteptăm să se concretizeze tot ce s-a scris prin ziare și să o luăm de la zero. Dacă se ridică și interdicția la transferuri e bine, dacă nu mergem înainte cu jucătorii pe care îi avem”, a mai spus Bogoi.

Vestea bună ar fi că luni ar trebui să se facă în sfârșit recepția noii arene din Târgu Jiu, astfel că sunt ceva șanse ca partida cu Petrolul, de pe 5 octombrie, să se joace în condiții de excepție.

FOTO: Viorel Musca

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.