Balint: „Eliminarea ne-a dereglat puțin, până la urmă este un punct câștigat pe terenul liderului”

Balint: „Eliminarea ne-a dereglat puțin, până la urmă este un punct câștigat pe terenul liderului”

UTA s-a întors în arenă cu o remiză pe terenul liderului ligii secunde, jucând aproape o jumătate de oră în inferioritate. Impresia a fost că Turris nu le-ar fi putut pune arădenilor probleme dacă Andrei Rus nu era eliminat după o intrare tare asupra lui Radu și golul căpitanului C. Rus putea fi aur, însă egalarea a venit în cele din urmă. Oricum, formația de pe Mureș e singura ce nu pleacă cu mâna goală de pe arena din Turnu Măgurele în acest sezon.

La final, Laszlo Balint a vorbit cu o undă de regret despre remiza din această seară, plecând de la eliminarea lui Andrei Rus după 65 de minute de joc „A fost un moment psihologic destul de important și greu de gestionat pentru că ne-a dereglat puțin. În acel moment conduceam, stăteam bine în teren, eram organizați. Din păcate, nu am ales cele mai bune soluții și am suferit puțin la luciditate. După eliminare am făcut niște improvizații, sunt nemulțumit că am luat gol pe niște chestii pe care știam că Turris le face. Adică cu atacantul care apare la prima bară și acest lucru nu are cum să ne mulțumească. Dar, până la urmă, este un punct câștigat pe terenul liderului. Trebuie să luăm partea pozitivă a lucrurilor și chiar le-am spus băieților în vestiar că trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în continuare, mai ales că duminică ne așteaptă un meci foarte important cu Poli”, a punctat antrenorul „roș-albilor”.

Întrebat de perioada de 18 zile în care UTA nu a jucat pe puncte și programul infernal prin recuperarea partidelor cu U. Cluj, Rapid și Chiajna, Balint a adăugat: „Sunt două săptămâni și jumătate de când nu am jucat un meci oficial, dar am reușit să ne pregătim destul de bine în această perioadă. Am avut poftă de joc, am avut prospețime, am arătat în unele momente destul de bine. Dar, pe de altă parte, știm că ne așteaptă și un program foarte greu și faptul că avem niște meciuri nejucate nu înseamnă că sunt niște puncte deja cucerite. Trebuie să ne batem pentru ele, să le câștigăm. Sunt meciuri dificile, în mare pare cu echipe din prima parte a clasamentului, foarte importante. Din păcate, nici din punct de vedere numeric nu stăm foarte bine, s-a văzut și astăzi, dar încercăm să ne revenim să facem față acestei provocări  și să rămânem acolo în plutonul fruntaș. Este un campionat frumos, echilibrat, care aduce lumea la stadion. Și azi a fost multă lume și ne bucură asta, dar deja ne gândim la ziua de duminică, când vrem să facem un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură în fața unui stadion, sperăm noi, plin. Vrem să ne mulțumim spectatorii, pentru că toată lumea știe ce înseamnă meciul cu Poli pentru suporterii din Arad”.

UTA se întorc la Hotelul Mirage de la Snagov în această seară, iar mâine au de prins avionul de 6,50 cu direcția Timișoara. De mâine după-amiază stafful tehnic începe să pregătească derby-ul Vestului fără Andrei Rus, care de la venirea la Arad a fost de fiecare dată titular în „alb-roșu” pe banda dreaptă a defensivei.

Facebook Comments
1
0

9 comentarii

  1. Avatar

    Daca jucam 11 vs 11 , nu ne dadeau gol nici in 11 zile !
    Pacat , am pierdut 2 puncte azi , insa …capul sus ! S a vazut determinare !
    Ca si jucatori , Oroian azi mana moarta , Buhacianu inafara de acele 2 ratari , nici nu a avut chef sa alerge ..asa a dat impresia , Tomozei a fost intors pe toate partile de un junior ( Haita…superb jucator va ajunge ).
    Mijlocul a fost in nota echipei ,nu au excelat, iar atacul cam mort , din pacate.

    P.s…cu Poli ar trebui sa defilam , sa batem de la 3 in sus fara emotii.

    14

    2
    Răspunde
  2. Avatar

    Cand intri cu 3 atacanti,este clar ca mergi pe victorie,cum ne dorim…..Banca foarte subtire…..
    Experienta lui Cipri Rus?….. nu avea voie sa incaseze acel galben a proasta,pe un aut banal,A.Rus inconstient,ca sta 2 etape acum…Nu contest arbitrajul,dar pandit…..la colt,dupa regulament….Noroc si ca Oroian nu a luat rosu…L-ar fi meritat….
    Nu criticam,dar mare atentie la Lorenzi….om in minus in ultimul timp….Dueluri pierdute mereu si pase la adversar repetate…Ar trebui sa stapaneasca mijlocul,dar colegii sai sunt nevoiti sa vina langa el…..Cel mai slab de pe teren….Nu ii sta capul la UTA,performanta…..
    Nu are ce mai cauta in prim 11……out!

    8

    5
    Răspunde
    1. Avatar

      antrenorul stie cine va face parte din primul 11 ?! Cam te pricepi le toate in ultima vreme ! Sunt si altii care pot aprecia jocul si nu o fac dar s-a vazut cu ochiul liber ca UTA a facut cel mai slab joc din acest sezon si totusi a obtinut un punct! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

      5

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Am.facut joc slab si la Ploieati si cu Ripensia si in multe alte jocuri . Cred ca ne cam mintim tot scriind ca jucam bine . Nu fratilor nu jucam bine. Si daca nu ne trezim …..

        3

        5
        Răspunde
  3. Avatar

    Nu avem nevoie de critici. Au jucat bine si probabil am fi câștigat 11 vs 11. Părți bune nu ați văzut în meci pe care să le scoateți în evidență? Dacă vezi doar răul, înseamnă că asta urmărești la meci. Suntem în grafic la promovare, e important să apreciem si sa încurajăm echipa. Jucatorii probabil citesc și comentariile și oarecum îi influențează. Mai bine scoate in față pe cei ce au jucat bine, și atunci si ceilalți o sa se ambitioneze.

    15

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Tocmai ca avem nevoie de critica! Dar sa fie constructiva, nu cu rautate. Pentru ca altfel, veche meteahna romaneasca, ni se urca la cap! Si daca ne facem ca nu vedem ca Lorenzi e mana moarta, ne faultam singuri! Nu stim care e valoarea lui, dar de cand a venit la Arad nu a aratat nimic! Cert este ca nu e primul meci in care pierde mingea aiurea si ii pune pe contra pe adversar! mai este mult de munca, mai este mult pana departe, dar e cert ca mijlocul echipei nu este ceea ce trebuie pentru o echipa care vrea promovarea!

      7

      0
      Răspunde
  4. Avatar

    Imi pare foarte rau de cei care scriu negativ de UTA. pt. ca nu au dreptate !!! Baietii nu merita acest tratament de critici . UTA. este pe locul trei, ce mai vreti si cu trei jocuri mai putin jucate !!! De ce atata critica, nu stiu , de ce , pt. ca a scos totusi un punct de la o echipa in care nicio alta echipa nu a reusit acest lucru la Tr. Magurele ? Nu este normal sa dati in jucatori , atata timp cat ei sunt pe locul trei in batalia pt. promovare ? Ei trebuiesc incurajati nu criticati in mod aberant !!!

    8

    0
    Răspunde
  5. Avatar

    E bună și critica dacă e constructivă,mă mir că nu v-ați luat de Moise,in ceea ce-l privește pe Lorenzi nu cred că-l vom m-ai vedea titular cu poli in special datorită eliminării lui Rus.Poate sunt subiectiv când spun că suntem peste restul echipelor, stăm bine in teren, avem cel mai bun atac și cea mai bună apărare(alaturi de Mioveni), totuși e liga 2!!!

    1

    0
    Răspunde
  6. Avatar

    nea scapat victoria printre degete , meciul cu elore bekesscaba a fost un semn ca trebuia jucat cu un om in minus sa vazut la meciul cu turis…….

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.