UTA Arad

Nervi întinși la finalul disputei de la Turnu Măgurele: „Când îți dorești prea mult victoria…”





Derby-ul de podium Turris – UTA nu a produs un spectacol deosebit, dar asta și pentru că miza punctelor a fost extrem de importantă. În schimb, „centralul” Marian Barbu, din Făgăraș, a fost nevoit să arate nu mai puțin de 8 cartonașe galbene, majoritatea dintre ele pentru intrări dure și pe cel roșu, utistului Andrei Rus, după 65 de minute de joc.

Până la urmă, a ieșit o remiză ce le mulțumește și nu prea pe cele două combatante, care au împărțit ceva amabilități înainte de a intra la vestiare. Se pare că totul a pornit de la o înjurătură la adresa antrenorilor utiști rostită de cineva din tabăra gazdelor și de aici jucători și „oficiali” teleormăneni și arădeni s-au împins preț de un minut, dar nimic mai mult.

La final, ambii antrenori au comentat așa-zisul incident. „A fost tensiune, până la urmă nu s-a întâmplat nimic. Jucătorii și-au dorit și de-o parte și de cealaltă să câștige acest meci. Chestii din astea se întâmplă tot timpul la fotbal când îți dorești prea mult victoria și nu o reușești”, a punctat Laszlo Balint.

La rândul său Bratu a spus că și-a văzut elevii supărați, nervoși pentru ratarea celor trei puncte. „Chiar vreau să-i felicit pe băieți pentru atitudinea din timpul meciului, dar și de la final. Am văzut jucători supărați, chiar plângeau de nervi că nu câștigat acest meci. Când te oftici și-ți pare atât de rău că nu ai câștigat, data viitoare vei da și mai mult din tine. Așadar, e normal să mai intervină și nervi între două echipe ce și-au dorit victoria, dar m-au văzut pe mine și s-au potolit”, a încheiat cu o glumă antrenorul lui Turris.

Într-adevăr, fostul atacant al lui Dinamo și al naționalei a fost cel care a pus defintiv capăt puiului de conflict, comandându-le jucătorilor săi să intre rapid în vestiar. La rândul lor, utiștii s-au potolit pe loc, în câteva secunde pe hol rămânând doar stewarzii, doi-trei oficiali al echipei gazdă și arbitrii care „vânau” carnete de joc în cazul în care lucrurile ar fi escaladat.

15 comentarii

  1. Intr-o tara corupta pana in maduva oaselor, am ajuns ca si Campioana Provinciei sa joace pe o arena moderna a unei echipe finantate din furtul banilor de la Directia De Asistenta Sociala Teleorman, de catre un politician corupt actual puscarias la Penitenciarul Rahova. Arena construita intr-unul din cele mai sarace judete ale Romaniei, unde lipseste infrastructura de bun-simt. Rusine Romania, rusine romani! Sa de-a Domnul sa fiu sanatos pana cand vine Turris la Arad sa va dau cateva din suflet.

    0
    0
    1. acum dragnea este de vina ptr tot ce se intampla in tara asta! hai sa fim seriosi UTA a jucat cel mai slab fotbal din acest sezon ,mereu fara vlaga si golul nostru norocos de-a binelea! Daca jucam asa cu TIMISOARA vom avea sigur probleme! haide UTA ,CAMPIOANA PROVINCIEI!

      0
      0
      1. Ma impresare cum le sti tu pe toate! Tot cu noroc castigam si mereu nu suntem bun de nimi, de aia suntem pe 3. Tu cand o sa sustii cu adevarat echipa? doar cand are 10 sau 12 victorii cu 3-0 la rand? sau?
        Daca suntem pe locul 3 si cu 3 jocuri in minus la 30% din campionat pentru tine nu e ok nu? daca se poate sa intram in Ch lg de la anul, nu? Poate ar fi bine sa respecti putin si munca actualului staf si a jucatorilor.

        0
        0
      2. Din cauza lui te bati la promovare cu un rahat de echipa, fara nici o identitate, palmares, una infiintata peste noapte pentru a rula niste bani. Cu putin ghinion, poate si promoveaza in locul nostru

        0
        0
        1. Pai asta e problema nenea Andorre, ca habar nu ai pt ce e acolo .Intelegi matale ce zic eu sau e prea greu?
          PS. Fara legatura cu UTA noastra. Era doar de logica,drept,cunoastere .In fine.
          HAI UTA.

          0
          0
          1. Ultima replica, fiindca nu mai vreau sa conversez cu tine(condamnat pentru fraudare de alegeri, pentru instigare la abuz in serviciu – daca vrei detalii citeste rechizitoriul DNA plus motivarea Inaltei Curti in ambele condamnari – ca deh, nu locuiesti in C. de Nord- ai access la informatie) sper totusi ca nu ai o afinitate pentru echipele astea infiintate peste noapte de catre baroni, gen Clinceni, Voluntari, Victoria Branesti, Concordia Chiajna, Juventus Bucuresti, Sageata Navodari. Te salut, sa fii sanatos si cum ai zis HAI UTA! Sa vina promovarea in dauna Turrisului

            0
            0
        2. Tocmai. Doar ca tu vorbeai de furt. Deci pe langa subiect. Lasam la o parte argumentele din motivare care lipsesc cu desavarsire.
          Ideea era ca tu vb de furt .adica gresit. Exact ce ziceam eu. LOGICA. Te salut.

          0
          0
  2. IMPRESARE, deaia este UTA. pe locul trei in clasament si cu trei jocuri mai putine pt. ca nu joaca UTA. bine ? Trebuie sa ai si tu bun simt si sa nu mai ai atata rautate ori esti un antiutist de sustii astfel de aberatii anormale !? Intra tu pe teren si joaca in locul lor,ai pus vreodata piciorul pe minge de tot critici pe baieti ?

    0
    0
  3. Pe mine nu ma intereseaza ce face turris cu dragnea asa nu vim ajunge nicaieri politic vorbind ma enerveaza ca pnl arad si a batut joc si de capacitatea stadionului si de felul in care e facut e o rusine pt arad?

    0
    0
    1. Intreaba-l pe nenea Argumente ca sigur ii bagat in aparatul de stat sau mai bine zis infiltrat in institutiile statului la nivel local :))), altfel nu ar fi atat de inversunat in apararea unui infractor. Poate ne si explica nenea cu Argumente bineinteles, nu doar dupa logica cum a aparut peste noapte un complex sportiv la Magurele, intr-unul din cele mai sarace judete din tara, si la Arad ne chinuim de 5 ani sa avem un stadion.

      0
      0
      1. 1. Sunt un simplu profesor. Stai linistit. Si nu apar pe nimeni.
        2. SC Ferma Slavia SA , SC Nutrelo Group SA , SC Grandios SRL…cateva dintre firmele fiului. De pe google. Unele cu profit. Investit si in fotbal. Un fel de Tehnodomus ???relativ local, care însă nu investește unde am vrea si nu termina cum am vrea…..Asa se poate naște un complex.
        3. Intreaba ti conducerea locală de ce in Arad nu se poate, in schimb, se poate la Oradea, drumuri, pasaje,….Sau in Cluj, investiții etc. Si Cluj si Oradea cu sefi anti Infractor….
        4. Tu vorbesti de furt. Ceea ce asa cum scrie si motivarea…e fals si manipulatoriu. Pt ca era vb de niste salarii prinse în organigrama date unora care nu si făceau treaba. Ele nefiind angajate de Infractor…ca fapt divers. Salarii care au fost recuperate. Deci, nici o.treaba cu furtul pe orice Cod penal, sau cu acel Complex.
        5. De ce insist? Datorita pct 1. Asa ca stai linistit. Si Hai UTA.
        Ps. Era vb doar de raportul adevăr, manipulare. Fara politica, asa cum ai încercat tu din primul comentariu, pe un sit despre sport. Saluti.

        0
        0
        1. Dragul meu, eu nu doresc sa manipulez pe nimeni; ma doare-n basca de culoarea politica, la fel si de firmele lu Dragnea. Daca mai citesti inca o data postarile mele, vei observa ca eu fac referire la investitiile CNI in stadioane din jud Teleorman, care, inca o data subliniez, este, conform statisticilor , unul din cele mai sarace, si nu la stadioane sau complexuri sportive construite de privati. Unde ai citit tu, dragule, ca acele complexuri din Teleorman au fost construite in regim privat? Aradul, Oradea, sau Clujul nu sunt de comparat cu Alexandria sau Turnu Magurele. Fiind profesor, ma asteptam la mai mult de la tine, dar m-ai dezamagit cu argumentele acestea. In incheiere, vreau sa precizez ca, doar un naiv poate sa creada ca un nenic de calibrul lui Livache ajunge la puscarie pe nimic. Sincer vorbind. Mai mult de atat, vii cu argumentul ca, banii s-au recuperat, si insinuezi in felul acesta ca nu mai conteaza fapta daca prejudiciul a fost recuperat – complet dezamagitoare convingerea ta. Asa putem face o paralela cu cazul lui Gica Popescu(condamnat, dar totusi a achitat prejudiciul cauzat de el in dosarul Transferurilor, astfel ca trebuia iertat). Da, fostul capitan al Barcelonei si fostul international care ne-a facut mandrii, ca fotbalist, dar a cui e vina inhaitarii lui cu fratii Becali. Cum spuneam, probabil ca tie iti plac astfel de cluburi fara identitate sportiva sub statutul de cluburi private, dar finantate pe “sub” si din bani publici, infiintate peste noapte de baroni; intr-un fel, te-as intelege, deoarece la fel ca si in cazul Pandurilor din Tg Jiu, unde angajatii companiilor energetice si miniere beneficiau(nu mai stiu daca inca se intampla asta) de abonamente/bilete gratuite in schimbul impozitului de 2% livrat clubului de fotbal, ai beneficia si tu ca si bugetar de astfel de lucruri si ai fi multumit, probabil

          0
          0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button