Ultima strigare pentru titlul de vicecampioană de toamnă în tabăra Lipovei! „Filiașul se va agăța de acest meci, dar mergem după trei puncte”

Ultima strigare pentru titlul de vicecampioană de toamnă în tabăra Lipovei! „Filiașul se va agăța de acest meci, dar mergem după trei puncte”

Se știa demult că „tabloul” de iarna trecută cu trei echipe arădene pe podiumul seriei a IV-a a Ligii a 3-a nu se va putea repeta și asta pentru că FC U Craiova 1948 e la un alt nivel. Dar, cu siguranță, pentru argint și bronz se vor bate trei formații din județul nostru: Lipova, Pecica și Crișul.

Cele mai mari șanse să fie vicecampioni de toamnă le au „șoimii” lui Flavius Sabău, care depind doar de ei în disputa de sâmbătă, de la ora 14. Dacă înving la orice scor în deplasarea de la Filiași, lipovanii au avantajul golaverajului în fața conjudețenelor, însă misiunea nu e una tocmai ușoară. CSO Filiași va face tot posibilul să nu ierneze pe loc retrogradabil și doar victoria o ajută. „Mergem la Filiași după trei puncte,  căci vrem să rămânem pe locul 2. Din câte am înțeles, gazonul de pe noul stadion este foarte bun, dacă și vremea va fi în regulă, cred că vom putea face un meci bun și să câștigăm. Adversarul are o situație mai delicată în clasament, vor să iasă din zona retrogradabilă și sigur vor trage tare. Suntem siguri că se vor agăța de acest meci pentru a încheia turul cu 15 puncte. Fiindcă am jucat la aceeași oră etapa trecută, nu am avut cum să îi urmărim pe cei de la Filiași în meciul de la Sebiș, dar vom face o analiză video și îi vom studia în detaliu”, spune Claudiu Trif, antrenorul secund al „șoimilor”, care a mai ținut să îi transmită în numele echipei un călduros ”La Mulți Ani” lui Kevin Trabalka, fostul golgheter al echipei, care acum îmbracă tricoul liderului FC U Craiova.

Delegația Lipovei se deplasează mâine la Craiova fără Florin Istrate (suspendat) și, bineînțeles, și fără Dobrean și Gherasim, accidentați de mai mult timp. Polgar și Sulea sunt incerți. Învinși cu 4-2 la Sebiș, oltenii l-au pierdut și pe Armășelu, eliminat pe Crișul Alb.

Formații probabile:

Filiași: Bosnea – Kovari, Moț, Vulpe, Crușoveanu – Pătrașcu , Lupu – Almic, Crețu, Ștefan – Ghighilicea.

Lipova: Iliescu – Nagy, Dolga, Bercu, Filimon – Vlad, Lazea, Prună, D. Rusu – Sulea, Banyoi.

Arbitri: Constantin Olaru (Râmnicu-Vâlcea) – Bogdan Vasile (Sibiu), Ion Glăvan( Hunedoara).

Observatori: Dan Nițu (Turnu Mîgurele), Mihai Lăzărescu ( Tg. Jiu).

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.