UTA Arad

Balint, despre „lecția” învățată de utiști cu brazilienii de la Novorizontino: „Asta înseamnă fotbalul jucat cu foame”

UTA a primit o replică bună, peste așteptări, de la selecționata olimpică a clubului Gremio Novorizontino. Brazilienii au fost în avantaj la pauză, iar „roș-albii” au reușit să egaleze când mai erau 14 minute de joc, prin Ciprian Rus.

Obișnuit ca elevii săi să dea mereu totul pe teren, indiferent de caracterul partidei, Laszlo Balint a recunoscut la final că elevii săi au primit o lecție din partea puștilor brazilieni. „Mă bucur că a intervenit această modificare în programul nostru, nu a fost nicio fisură sau vreo lovitură de teatru, dar am considerat că putem juca împotriva unei echipe de alt profil, cu jucători tehnici, rapizi și foarte motivați. Din păcate, sau poate din fericire, am primit azi o lecție despre ce înseamnă fotbalul jucat <<cu foame>>, cu ambiție și determinare duse la maxim chiar și intr-un meci amical. Rezultatul contează mai puțin, important este să înțelegem cu toții că această perioadă este extrem de importantă din toate punctele de vedere, dar mai ales în ceea ce privește modul de abordare al momentului, în așa fel încât să ne putem construi un viitor frumos. Sunt concluzii de tras după acest meci, ca după fiecare meci de pregătire. De altfel, sunt și anumite semne de întrebare care se ridică, însă le vom regla pe toate. Mai avem șase zile de cantonament, încă două jocuri-test în compania unor adversari puternici și sper să putem bifa toate obiectivele noastre din această perioadă”a declarat Laszlo Balint la finalul partidei cu Gremio Novorizontino.

„Bătrâna Doamnă” se întoarce din nou pe teren miercuri, 12 februarie, când va susține cel mai important test al iernii, cu prim divizionara rusă, Arsenal Tula.

Comentarii Facebook

7
1

4 comentarii

  1. Gresit spus..”peste asteptari”,asa cum spuneam si credeam,tineretul brazilian nu au venit in plimbare…
    Se pare ca stam,bineanteles,in Cipri Rus…Parca iti asigura acea incredere,acea liniste,ca ori reuseste o pasa de gol,ori marcheaza….Cipri este exponential…Uffff…cam greu fara el….Ciprian te face cumva,in anumite momente mai grele, sa ai mare incredere in el…Nu numai ca isi da sufletul pe teren,atunci cand joaca, ci,parca,astepti cumva pasa sau golul sau inopinat… Jucatorul care face mai mereu diferenta…Ai senzatia ca este disparut din joc,il vezi la un moment dat fundas lateral(cati fac asa ceva?),unii rautaciosi spun „obosit” si exact atunci loveste…
    Tridentul pe care mi-l inchipui eu pe acolo sus, ar fi Oroian,Cipri Rus si Buhacianu,in formula agresiva….,in conditia ca Oro ar duce mai mult fizic,plaman…sa depaseasca faza de jucator de ultimele 20-30 minute,in care exceleaza,zburda….
    Sincer?Nici o emotie nu am de aceasta data la promovare…Emotii am doar la ce va urma….

    7

    3
    1. Sincer, mi-e frică doar de meciul de la Ciuc. Nu ne va deloc ușor, mai ales că sunt neînvinși pe teren propriu. După asta mă gândesc că, fiind primul meci, există pericolul ca băieții să nu fie conectați, incă, la miza campionatului iar prezența publicului ciucan să incline balanța.
      Un meci de 6 puncte din punctul meu de vedere, dacă batem acolo nu ne mai opresc nici rușii.

      6

      2
  2. Jucătorul român în general se menajează . Nu e cazul numai la noi. Cu eforturi peste normal ajunge sa. fie luat in fotbalul care contează și e prevăzător . Pina și la amicale . E pe lista ,pe. cerințele unui. antrenor exigent și se. conserva ,știind că nu amicalele contează .Are și nu are dreptate La cei mai. tineri poate deveni obicei !! De ce ne plăcea Coulibaly ?? Pentru angajare maxima. !! Știa de unde a. plecat și ,,odihna” la amicale. ,îl trimitea înapoi !! D’ale fotbalului !!!

    7

    2
  3. E adevarat ca am jucat cu echipa olimpica ( !? ) a unui club de liga a 3 a, dar din Brazilia, care isi permite sa vina in Europa la pregatire. Se pare ca ne-au cam „caznit”. Desi rezultatele nu conteaza, sa notam ca in campionat nu vom intalni echipe de tip brazilian. Si eu spun ca meciul de la Miercurea Ciuc este unul esential, nu avem voie sa il pierdem. o victorie s-ar masura ” in aur” Am cam luat gol cu echipe astea slabute, meci de meci si asta spune citeceva. Astept ultimile partide din Turcia care ne vor arata mai cla cum stam. Pentru toti „optimistii”, cred ca vom avea un retur infernal, si trebuie sa fim la inaltimea asteptarilor.

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close