Lipovanii se „luptă” cu TRX-ul în izolare: „Conducerea ne-a dovedit încă odată că ne respectă munca, datoria noastră este să fim la un nivel bun când se va juca din nou”
Pe 6 martie, Șoimii Lipova debuta în returul Ligii a 3-a cu o remiză prețioasă, 2-2, pe arena „Muncipală” din Târgu Jiu, împotriva liderului U Craiova. A fost, de altfel, singurul meci oficial disputat echipa lui Sabău în 2020, care – la rândul ei – e în pauză forțată de mai bine de o lună de zile.
În plină pandemie de SARS-CoV2, discuțiile s-au concentrat pe posibilele calendare competiționale la finalul stării de urgență, dar și pe metodele de plată ale fotbaliștilor și antrenorilor. „Am vrea să mai jucăm câteva meciuri, bine ar fi toate care au mai rămas, dar nu prea mai este timp fizic din iunie încolo. Dacă se va intra în acel play-off și nu se înjumătățesc punctele, s-ar cam juca degeaba. Sigur, e meritul celor de la Craiova că au un avans atât de mare, dar, decât să se mai joace așa, mai bine se îngheață sezonul și să ne concentrăm pe sezonul următor. Problemele mari sunt la retrogradare, acolo clar s-ar dezavantaja unele echipe dacă se trage acum linia. Așteptăm să vedem ce se va anunța, până la urmă ne vom supune deciziilor luate de Federație. Legat de salarii, clubul a luat o decizie bună, ne-am întâlnit la mijloc. Noi am fost de acord ca trebuie sa ne reducem salariile, iar conducerea ne-a dovedit încă odată că ne respectă munca, mai ales nu este nimeni de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Am discutat între noi pe grup, toți am înțeles situația și suntem mulțumiți de ceea ce s-a decis”, susține căpitanul „șoimilor”, Mădălin Popa.
Lipovanii sunt monitorizați atent de stafful tehnic, cu atât mai mult cu cât fiecare jucător a fost dotat corespunzător de club. „Am primit echipamente TRX de la club în momentul în care am luat pauza forțată, iar antrenorul Flavius Sabău se ocupă de noi și ne urmărește atent pregătirea. Primim săptămânal un program săptămânal, de care se ține fiecare. Eu locuiesc la bloc, la fel ca mulți alții, îmi lipsesc alergările, dar încerc să compensez cu câte 2-3 ore de TRX. Moralul nostru nu este la un nivel prea bun după ce s-a anunțat prelungirea pentru încă o lună a stării de urgență, dar, până la urmă, sănătatea este mai importantă. Nu cred că este altă soluție decât să stăm acasă, chiar dacă nu ne place. Putea fi și mai rău, să fim bolnavi și să suferim prin spitale. Așa măcar suntem alături de familii și ne putem menține tonusul prin exerciții specifice. Datoria noastră de sportivi aflați sub contract este să fim la un nivel cât mai bun în momentul în care se reiau meciurile”, a adăugat mijlocașul central al lipovanilor.
Șoimii Lipova e pe locul secund în seria a IV-a a Ligii 3-a, la 13 puncte în spatele liderului FC U Craiova. Dacă se optează pentru varianta play-offului, în seria a IV-a, teamul lui Sabău, Ciubăncan și Bujor le vor mai înfrunta pe CSU Craiova, Crișul Chișineu Criș, Flacăra Horezu, Progresul Pecica, CSC Dumbrăvița, FC Hunedoara și CSC Ghiroda și Giarmata Vii.