28/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Lipova, ținută în șah doar o repriză de „verișorii” din Cermei! Sabău: „Ne-au surprins cu un pressing ultra ofensiv, după pauză am controlat autoritar meciul”

Șoimii Lipova a învins-o cu 3-1 pe Gloria Lunca Teuz Cermei în primul derby arădean al sezonului de Liga a III-a. Gazdele au făcut un joc mai bun per total și au profitat de erorile din defensiva „sămădăilor” pentru a porni cu dreptul în noul an competițional. Dubla lui Codoban și reușita lui Prună, de la punctul cu var au făcut din reușita lui Rafael Iuga una de palmares

Flavius Sabău, a recunoscut meritele oaspeților, dar per total superioritatea echipei sale s-a văzut atât în joc, cât și pe tabelă. „Am început puțin mai rău meciul, nu am avut un ritm, se vede că e primul joc oficial. În prima repriză cei de la Cermei ne-au surpins cu un pressing ultra ofensiv, iar cum eu le cer jucătorilor să iasă cu mingea jos din apărare am avut câteva probleme, am și pierdut câteva mingi în 20-25 de metri, ceea ce noi nu prea facem. Am ieșit destul de greu din apărare, mă așteptam să ieșim mai bine, dar în a doua repriză am început să controlăm autoritar meciul. Pe undeva e normal, e prima etapă, primul meci oficial, i-am simțit cumva agitați pe jucători în această săptămână. Nu au mai jucat fotbal de 6 luni și e cumva de înțeles. Am încercat să le transmit liniște, să nu transformăm dorința asta de a juca fotbal într-o atitudinne agresivă, să riscăm, să luăm cartonașe. În a doua repriză au reacționat mai bine la mesajele mele și rezultatul a venit în urma unui joc destul de consistent”, a punctat tehnicianul gazdelor.

Lipova a debutat, astfel, pozitiv și pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, unde au fost urmăriți din spatele gardului, unde restricțiile pentru spectatori nu se aplică în contextul pandemiei de coronavirus, de aproximativ 100 de spectatori. „Ne avantajează această bază, sunt puține meciuri acasă și sunt foarte importante toate detaliile. E bine să joci pe terenul pe care te antrenezi în fiecare zi, acesta e un aspect important și pentru psihicul jucătorilor, contează foarte mult confortul lor mental. Per total, pentru un prim joc sunt mulțumit, dar mai trebuie să reglăm unele lucruri”, a adăugat Sabău.

Peste o săptămână, „șoimii” încep seria partidelor cu timeșenele cu o deplasare pe terenul nou promovatei, Avântul Periam.

FOTO: Costel Șerban

4
0