Șoimii LipovaȘtirile zilei

Lipova a riscat și a câștigat și în zece derby-ul de la Dumbrăvița! Sabău: „Fotbalul te răsplătește dacă ești optimist și ataci poarta adversă până la ultima fază” + FOTO





Vlad și Bercu au anulat reușita din penalty a lui Drăghici și Lipova pleacă cu toate punctele de la Dumbrăvița, echipă cu care s-a bătut pentru locurile fruntașe în ultimele sezoane. Din câte se pare, la fel va fi și acum, așa că „alb-albaștrii” și-au adjudecat trei puncte mari în economia clasamentului seriei a 8-a a Ligii a III-a.

„Șoimii” au fost premiați pentru tactica ofensivă folosită inclusiv pe finalul deplasării de la Dumbrăvița, când au jucat în zece ca urmare a eliminării de pe teren a lui Polgar. Într-adevăr, așa cum a subliniat Sorin Bălu, lipovanii parcă au fost mai proaspeți din punct de vedere fizic, dar și preocupați să atace poarta adversă. „Mă bucură foarte mult rezultatul, în schimb, sunt nemulțumit puțin de joc. Mi-aș fi dorit să evoluăm pe tot parcursul meciului cum am făcut-o în ultimele 15 minute din prima repriză. Pe urmă, pe final, am făcut un joc de sacrificiu. Am făcut o greșeală copilărească la mijlocul terenului, doldată cu eliminare, am riscat enorm după ce am rămas în zece oameni, dar mă bucur că s-a demonstrat încă o dată că dacă ești optimist și încerci să ataci poarta adversă până la ultima fază, fotbalul te răsplătește. Puteam să neglijăm aspectul ăsta, să fim atenți să nu primim gol, să conservăm un egal. Fundașii centrali chiar m-au întrebat la acel corner dacă să urce sau nu și mă bucur că am procedat așa curajos. Până la urmă ăsta este mesajul, să fim pozitivi, nu să fim conservatori în fotbal. În ceea ce o privește pe Dumbrăvița, spre deosebire de anii trecuți, încearcă mai mult să construiască. E în favoarea lor și sunt convins că de la meci la meci va arăta tot mai bine”, a punctat Flavius Sabău.

Antrenorul Lipovei a continuat să joace cu doi atacanți și după ce Polgar a fost eliminat de pe teren, trecând la un sistem 432, cu Prună și Gherasim care au evoluat interi în fața lui M. Popa. „Ca și așezare, așa ne-am pregătit la antrenament pe superioritatea adversarului. Am observat că întotdeauna când joci cu doi atacanți, mingile nu vin în careu, vin la 30 de metri, insă dacă joci 441 mingile lungi vin în careu și poți să ai probleme. Eram convins că în timpul campionatului vine un moment în care vom juca în inferioritate și e important să știi ce să faci. Astăzi ne-a ieșit, mă bucur că antrenamentele ne-au folosit la ceva”, a mai explicat Sabău, care după eliminarea lui Polgar și accidentarea de lungă durată a lui Simion ar putea avea probleme în centrul liniei mediane la meciu de acasă, cu Ghiroda. Dar: „Din fericire, la mijloc l-am transferat pe ultima sută de metri pe David Pop, care ne poate ajuta, mai este și Andrei Gavrilă de la UTA. Avem un lot numeros, important este să fim cât mai valoroși”, a adăugat „principalul” lipovanilor.

Lipova e prima după cinci runde cu 13 puncte din 15 posibile, dar o așteaptă meciuri cu grele, cu Ghiroda (acasă) și Crișul (în deplasare). „Suntem pe primul loc, dar eu îmi doresc foarte serios să jucăm tot timpul cum am reușit în ultimele 15 minute din prima repriză. Rezultatele vin sau nu vin, așa e în fotbal, nu poți avea certitudini niciodată, dar dacă știi ce joci, ce vrei de la fotbal și știi cum să câștigi, sunt șanse foarte mari să ieși victorios din multe meciuri”, a încheiat Flavius Sabău.

Galeria FOTO a partidei

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button