Șoimii Lipova

ASU Poli și-a ținut în priză rezervele în amicalul câștigat împotriva Lipovei, Sabău nemulțumit de joc!





După 1-2 cu Ripensia, Șoimii Lipova a pierdut în amical și în fața celeilalte divizionare secunde a Timișoarei. ASU Poli și Dan Alexa a organizat testul pentru jucătorii care prind mai puține minute în campionat, altfel era greu de crezut că „alb-violeții” și-ar fi angrenat titularii într-un joc înainte cu trei zile de disputa pe puncte cu Metaloglobus.

Prima parte a testului de pe „Știința” a aparţinut timişorenilor, care au avut, însă, probleme la finalizare. Axente (13) a trimis în bară din poziţie grea, iar Manea  a reluat peste poartă din doar câţiva metri la o minge servită bine chiar de primul. Alin Manea s-a revanşat, totuşi, cu centrarea din lovitură liberă, de la ultima fază a primei reprize, care a fost concretizată cu capul de Codrea pentru 1-0 la pauză. Lipovanii au avut o replică mai serioasă prin ex-timişoreanul Paulevici (33), blocat însă de Păduraru.

Repriza a doua a început mai bine pentru elevii lui Flavius Sabău, dar tot alb-violeţii au fost cei care au punctat. Au făcut-o de această dată printr-un junior, Doru Andrei, care l-a păcălit pe portarul advers direct dintr-un „corner mai scurt”. Pe final acelaşi Codrea (75) şi Gaşpar (84) au trecut pe lângă majorarea diferenţei.

Pentru Lipova a fost penultimul amical înainte de debutul meciurilor pe puncte în returul Ligii a 3-a. Sâmbătă, „șoimii” mai joacă terenul divizionarei județene, Victoria Felnac. „Am făcut primul amical pe iarbă, din păcate am jucat destul de prost. În afară de organizare defensivă nu sunt mulţumit deloc. Dar avem şi scuze, pentru că venim de pe sintetic, unde mingea vine în condiţii optime,… e puţin diferit. Dar mă bucur că am reglat unele aspecte pe faza defensivă. Totuşi, am luat goluri din faze fixe, sunt dezamăgit cu nu am reuşit să ne organizăm suficient de bine. Lucrurile acestea în campionat ne vor costa dacă nu le vom elimina rapid. Aştept ca echipa să crească de la joc la joc”, a spus Flavius Sabău, tehnicianul Lipovei, preluat de pressalert.ro.

Formații:

ASU Poli Timişoara: Păduraru – Jurj, Bocșan, Codrea, Pamfile – Ignea, Coadă – D. Radu, R. Rus, Manea – Axente. Au mai intrat: Stemate, Periat (ambii împrumutaţi la Fortuna), Bîrlovean, Moţiu, Radunovic, Gaşpar şi D. Andrei. Antrenor: Dan Alexa

Şoimii Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, A. Popa, V. Filimon – Gherasim, Salhi, Prună, Trip – Trabalka, D. Ciubăncan. Au mai intrat: Buta – Hațegan, Bercu, Stoin, Simedru, D. Pop, A. Gavrilă, Vlad, Paulevici şi Ardelean. Antrenor: Flavius Sabău.

Foto: Leczki Jozsi (Mediafax)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button