UTA Arad

Iacob, la sosirea în cantonamentul „tricolorilor”: „Când te apuci de fotbal și ajungi jucător profesionist, îți dorești să ajungi la echipa națională”





Florin Iacob și-a împlinit un vis odată cu convocarea la echipa națională. Portarul UTA-ei a răspuns imediat apelullui Mirel Rădoi, care joi aflase că Ionuț Radu, ca de altfel restul internaționalilor lui Inter Milano, nu pot onora convocările. Handanovic, D’Ambrosio, Vecino și De Vrij au fost depistați pozitivi la COVID, iar ASL (echivalentul DSP în Italia) Lombardia a impus carantina pentru toți jucătorii liderului din Serie A. Între timp, potrivit Gazzettei dello Sport, aceeași autoritate medicală ar putea face o excepție pentru „internaționalii” lui Antonio Conte, cu condiția ca rezultatele ultimelor teste (făcute astăzi), însă pe listă nu se mai află Ionuț Radu.

Așadar, Iacob rămâne „sub tricolor” pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia, din cadrul preliminariilor pentru Mondialele din 2022. Ajuns vineri seară în cantonamentul României, goal-keeperul „Bătrânei Doamne” a vorbit pentru FRF TV. „Mă bucur foarte, foarte mult că am ajuns în cantonamentul echipei naționale, este un vis împlinit. În timpul zborului de la Timișoara la București nu am avut alte gânduri decât faptul că merg la echipa națională și asta contează cel mai mult. Când te apuci de fotbal și ajungi jucător profesionist, îți dorești să ajungi la echipa națională și sunt foarte fericit că am ajuns aici”, au fost primele senzații ale numărului unu utist.

Principala opțiune a lui Rădoi între buturile „tricolore” pare a fi Florin Niță, portarul celor de la Sparta Praga, iar „astralul” Lazar și Iacob își vor aștepta rândul. „Cu Florin Niță mă cunosc, mai schimb mesaje cu el. Cu Lazar am fost doar adversar în Liga 1, ambii sunt portari e valoare. Dar, repet, cu Florin mă înțeleg cel mai bine”, a adăugat utistul, care a „luat-o” cu el la națională și pe soția sa, Adelina: „Întoteauna în minte o am pe soția mea, pe deget am verigheta, ea e totul pentru mine”.

Pentru FRF TV a vorbit un alt „boboc” al naționalei, fostul utist Ovidiu Popescu, actualmente fotbalistul celor de la FCSB. Clipul îl puteți viziona AICI

Un comentariu

  1. Piesa de aur a lui Balint. !! Am glumit odată ,zicând,că antrenorul nu pleacă de acasă fără cheile de la mașină și Iacob. După o cariera lunga vine și recunoașterea. Cu câțiva cm in plus ,putea bucura ,la ora asta lumea prin Europa La. echipa poți să-i spui ușor ,,mister” și bine ar fi sa poată ridica calitativ apărarea.Ca orice portar ,mai se pierde cu firea ,mai greșește ,dar e aducător de puncte.!!! Are noroc că e bun !! Fostul UTA-ist. ,Popescu ,cu alura de rugbist ,excelează la jocul bărbătesc ,cu o bună rezistenta la 90 min. La bagajul tehnic nu-i l invidiaza nimeni. Totuși la noi e nevoie mare de luptători bine făcuți.,dovada că atunci când apare unul ,merge direct la lot . Multă baftă amândurora !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button