Șoimii Lipova

Lipova, în febra barajului cu Cisnădie! Ciubăncan și Pop promit implicare totală în drumul spre Liga 2-a: „Vom fi șoimi până la ultimul gram de energie!”









După două titluri de vicecampioană în Liga 3-a, Șoimii Lipova a reușit să-și câștige seria în primul sezon fobalistic desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. Doar că de această dată locul 1 nu a mai fost premiat cu promovarea directă ci calificarea la baraj, primul din cele două ce ar trebui trecute pentru a evolua din vară în Liga 2-a. Fiindcă a câștigat lupta la vârf cu conjudețeana Crișul Chișineu Criș, trupa de pe Mureș, aflată în „exil” la Arad în această stagiune, și-a câștigat dreptul de a o întâlni pe Măgura Cisnădie în prima „dublă” decisivă.

Ciubăncan: „Vom juca cu mult curaj, este singura strategie eficientă pentru noi”

Teoretic, vorbim despre formația sibiană mai abordabilă din cele două care au domint seria a 7-a, mult mai bine cotata Viitorul Șelimbăr urmând să dea piept cu Crișul. Sorții au vrut ca „șoimii” să debuteze în deplasare în faza barajelor, având șansa să decidă „duelul” pe „Banatul” din Sânnicolau Mic. „Am încununat munca din acest campionat cu prima poziție, am îndeplinit obiectivul de a ajunge la baraj. Acum ne gândim doar la primul joc, este foarte important cum începem, așa că mergem la Cisnădie cu încredere, cu lotul complet și dorința de victorie.Am fost la partida dintre Șelimbăr și Cisnădie, le-am studiat pe ambele, doar că Șelimbăr a folosit mai multe rezerve, mai mulți tineri. În schimb, pe Măgura am văzut-o jucând în formula ei de bază. Este o echipă preocupată de joc, care pornește acțiunile de la portar, la fel ca și noi. Au jucători tehnici, rapizi, care pot pune probleme oricărui adversar. Este o echipă bună, cu jucători experimentați la nivelul Ligii a 3-a, va fi o dublă manșă intensă. Suntem pregătiți mental și fizic, optimiști și determinați, vom juca cu mult curaj, așa cum am jucat tot campionatul. Este singura strategie eficientă pentru noi. Am studiat adversarul în detaliu, cred că le-am citit jocul și punctele slabe și cele bune, așa că sperăm să scoatem un rezultat pozitiv în deplasare, pentru a avea un pic ascendent pentru retur. Și ei și noi putem să ne citim mai bine după primul meci, iar returul va fi pe măsură. Terenul de la Cisnădie este foarte bun, îngrijit cu atenție, așa că sigur va fi un meci frumos, deschis oricărui rezultat. Păcat că nu se joacă cu spectatori, am fi avut destui susținători care ne-ar fi încurajat”, spune Marius Ciubăncan, antrenorul secund al lipovanilor.

„Performanță istorică pentru Lipova și un reper în CV-urile antrenorilor și jucătorilor”

Fără îndoială, obiectivul lipovanilor a devenit promovarea în premieră pe scena a doua a fotbalului românesc. „Ne dorim să trecem de primul baraj și să dăm totul în cel de-al doilea, cu toții, jucători și antrenori, visăm să mergem în Liga 2-a. Pe lângă realizarea istorică pentru orașul Lipova, ar fi un reper în CV-ul tuturor celor implicați. Flavius Sabău muncește de 5 ani la Lipova si de trei ani a fost acolo sus cu șanse la promovare, acum ar fi extraordinar pentru el, dar și pentru noi toți, să reușim să ne bucurăm de o promovare. Bineînțeles, un eșec ar fi o dezamăgire. Sigur vom da 100% dar, dacă adversarul va fi mai bun, asta e, îl felicităm și ne pregătim mai departe. Sunt sigur că vor fi meciuri echilibrate cu Cisnădie, suntem la același nivel, doar față de jucătorii celor de la Șelimbăr sau Chișineu Criș stăm mai prost la capitolul experiență. Dar, pe teren nu joacă numele, se vor impune cei mai pregătiți, cei mai determinați, cei care respectă principiile de joc pe care le-au antrenat. Bineînțeles că pot apărea și momentele surpriză, executiile de excepție care pot decide un joc. Colectivul este foarte important, credem noi, și aici noi stăm bine. Totodată, eu zic că vom prinde un vârf de formă la acest baraj și vom compensa experiența cu dorința celor tineri de a se afirma. Suntem liniștiți și concentrați pe ceea ce avem de făcut la primul meci, le luăm la rând, atâtea câte vor fi”, a adăugat fostul mijlocaș al UTA-ei.

Pop demontează zvonurile: „Cine crede că ne batem joc de investițiile comunității și de munca noastră ne jignește profund”

Înainte de startul barajelor de promovare în Liga 2-a a vorbit și președintele secției de fotbal, Radu Pop, puțin deranjat de unele zvonuri apărute în mediul fotbalistic arădean. „Vreau să lămuresc câteva chestiuni legate de unele bârfe care se rostogolesc în rândul microbiștilor, care le știu ei pe toate. Se spune că echipa mea nu-și dorește să promoveze și s-ar preta la anumite lucruri murdare. Cei care mă cunosc pe mine, dar și pe oamenii din jurul meu știu că tot ce am făcut și tot ce am construit la Lipova am făcut-o din inimă, fără să urmăresc vreodată avantaje materiale. Cine crede că ne batem joc de investițiile comunității și de munca de 9 ani de zile pentru un pumn de bani ne jignește profund pe toți din familia Șoimii Lipova. Am avut și avem sprijinul comunitații din Lipova, am reușit să facem cinste acestui oraș, nu am fi reușit nimic fără bugetul asigurat de oraș și tot ce am făcut a fost prin muncă cinstită. Așa va fi cât timp eu voi fi președinte la secția de fotbal a acestui club și vreau ca lipovanii și toți simpatizanții noștri să aibă încredere că vom da totul pentru a încerca să promovăm în Liga 2-a. Dacă vom reuși ne vom bucura împreună cu suporterii, dacă – însă – vor fi alții mai buni ca noi, nu putem decât să acceptăm înfrângerea, să felicităm adversarul și să continuăm să muncim mai mult decât până acum. Vom fi șoimi până la ultimul gram de energie și până la ultimul strop de sudoare!”, a fost mesajul lui Pop.

Delegația Lipovei pleacă mâine spre județul Sibiu, stafful tehnic recuperându-i din punct de vedere medical pe Trabalka, Ardelean și Trip. Accidentați grav la genunchi, Simion și Prună au încheiat conturile cu actualul sezon. Prima manșă a duelului Măgura – Șoimii începe sâmbătă, la ora 18, pe terenul din Cisnădie.

3 comentarii

  1. 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button