Șoimii Lipova

David Ciubăncan i-a impresionat pe ieșeni, care l-ar putea transfera în vară! Polgar ar putea primi și atribuții de „secund” la Lipova





O singură săptămână s-a antrenat David Ciubăncan cu divizionara secundă, Poli Iași. Atacantul de 17 ani a lăsat o impresie bună în Dealul Copoului, doar că moldovenii nu i-au făcut încă o ofertă Lipovei. „Au fost încântați de el, rămâne de văzut dacă îl vor transfera la vară”, a spus Flavius Sabău, antrenorul „șoimilor” despre fiul lui Marius Ciubăncan, fost fotbalist la Iași în perioada 2005-2007. Și, apropos de Ciubăncan senior, care va avea treabă și la Academia UTA, atribuțiile de „secund” le-ar putea împărți cu Norbert Polgar, polivalentul fotbalist de 32 de ani al lipovanilor.

Sabău îl așteaptă și pe Cristian Dobrean joi, iar cu o zi înainte un fundaș central de 19 ani, în probe. Fiindcă terenul din Sânnicolau Mic e înghețat, lipovanii se înghesuie alături de echipele UTA-ei pe „Motorul”. „Am intrat în săptămâna a doua de acumulări fizice, mărim capacitatea de efort a băieților, dar lucrăm și la masa musculară. Din păcate, Prună se confruntă cu o contractură musculară”, a mai transmis Sabău.

Șoimii Lipova începe seria amicalelor pe 5 februarie, cu ACS Socodor. Tomnatic ( 9 februarie), Pobeda Star Bîșnov (12 februarie), Zalău ( 16 februarie), CA Oradea ( 19 februarie), Lotus Băile Felix (26 februarie) sunt adversarii din celelalte amicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button