Frontiera Curtici - arhivă liga 3Gloria LT Cermei

Puncte importante în Cermei – Curtici! I. Pop: „Încă vrem primul loc în play-out” v.s. Moldovan: „Depindem doar de noi în lupta pentru salvare!”





Ediția 2021-2022 a Ligii a 3- se încheie cu un derby arădean cu implicații importante asupra configurației finale a seriei a 8-a. Gloria Lunca Teuz Cermei încă poate câștiga play-outul în fața celor de la Progresul Pecica, dar pentru asta trebuie să o bată pe Frontiera Curtici și, probabil, să o retrimită în fotbalul județean după un singur sezon. La prima vedere, va fi un meci de care pe care, în care se poate întâmpla orice, de deznodământul căreia depinde și soarta celor de la Avântul Periam, aflată la un punct sub „grăniceri”, pe loc direct de retrogradare.

I. Pop: „Curticiul nu mai are nimic de pierdut, va ieși joc, avem puterea să câștigăm”

Cermeianii au uitat să câștige de la meciul de debut al lui Cristi Todea, dar, pe de altă parte, după 0-0 la Dudeștii Vechi, au obținut salvarea matematică de la retrogradare înainte de ultimul meci al sezonului. „Din păcate, am scos doar un egal la Pobeda. Am încercat, am avut ocazii, ne-am ținut foarte bine în apărare, am fi putut fi pe primul loc în play-out. Ne-am pregătit bine în această săptămână, încă tragem la obiectivul propus, avem șanse. Domnul antrenor Todea ne-a explicat ce am greșit la meciuri, ne motivează și ne face să fim mai concentrați la următoarea partidă. Curticiul se ține bine în ultimele etape, pe terenul lor am scos un egal (n.a. 1-1), au fost multe ocazii de ambele părți. Acum sigur vin montați să încerce să câștige în aceast ultim meci, nu mai au nimic de apărat. E clar că vor ieși la joc, dar noi avem puterea să câștigăm, mai ales că este ultimul meci în fața suporterilor noștri în acest sezon și ultima impresie contează”, susține Ionuț Pop.

Fundașul de 18 ani împrumutat de la Viitorul este unul dintre cele mai apetisante „produse” ale fotbalului arădean, cu atât mai mult cu cât face parte din circuitul naționalei U18 a României. „Personal, cred că m-am descurcat destul de bine în acest campionat. Parcă, în tur, am jucat mai bine, în retur și în play-out am mai făcut unele greșeli. Cumva, am fost în nota echipei, dar suntem o echipă destul de tânără și poate de aceea avem evoluții oscilante. Din păcate, în acest sezon, când am fost convocat la lotul național U18, am stat două zile și am revenit acasă din cauză că au fost șase băieți cu COVID și s-a anulat tot. Din vară mi-aș dori să joc la o echipă de Liga 2-a sau, dacă nu reușesc, la una de Liga a 3-a cu obiectiv promovarea”, afirmă polivalentul fundaș cizelat de Dinu Maghici la Viitorul, duă transferul de la Atletic Kids Gurghiu (județul Mureș).

Moldovan: „Sper ca la final să ne bucurăm noi și să terminăm campionatul cu fruntea sus

Curticiul ajunge la Cermei după prima victorie obținută în play-out, 4-0 cu Pecica și e la mâna ei pentru îndeplinirea obiectivuluil, clasarea peste linia de retrogradare. Omul meciului cu formația lui Bozian a fost Cristian Moldovan (19 ani), fotbalist crescut de UTA, dar sosit de la Socodor în vara anului trecut. „Se știu lucrurile de la club, ne-am motivat noi vestiarul ca să nu retrogradăm și am reușit rezultate bune, cred eu. Mă simt foarte bine, sunt în creștere de formă, păcat că se termină campionatul. Mă bucur mult că am câștigat la scor cu Pecica, am dominat clar, am avut un joc bun colectiv și eu am dat două goluri, pentru care mă bucur mai ales că echipa a câștigat și a demonstrat ceea ce poate”, spune „aripa” lui Radu Anca.

Tânărul fotbalist prevede un „duel” aprins în Țara Sămădăilor. „Va fi foarte greu la Cermei, vor și ei să câștige ca să fie pe locul 1 în play-out, dar și noi sperăm să luăm punctele și la final ce va fi, va fi. Cunoaștem bine adversarul de sâmbătă și depindem doar de noi, nu ne interesează nici ce face Periam la Pecica, noi vrem să câștigăm pentru noi. Va fi un meci deschis, frumos, sper ca la final să ne bucurăm noi și să terminăm campionatul cu fruntea sus”, mai susține Moldovan, autor a 5 goluri stagionale, care are și preferințe pentru sezonul ce urmează: „Mi-ar plăcea să rămân cu Curtici în Liga a 3-a, mi-ar părea rău să nu se continue. Dar, vom vedea ce va fi, acum mă concentrez pe ultimul meci, în care aș vrea să-mi ajut din nou echipa”.

Formații probabile:

Cermei: Creța – I. Pop, D. Lazăr, R. Iuga – Stoianovici, Salka, S. Popa, Bickling – Mateucă, D. Popa, Vlad.

Curtici: Mucha – Huțanu, Calvin, Gligor,  Puta – N. Varga, Avrămuțiu – Moldovan, Prică, Lolea – Burlă.

Arbitri: Tudor Jurcă (Arad) – Marius Matica, Cosmin Andrei (ambii din Oradea)

Observatori: Dan Miholcea (Bocşa), Ionel Poclid (Timişoara)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button