UTA Arad

Poenaru debutează pe „Francisc Neuman” în zi de miting anti-conducere: „Vrem să stăm puțin departe, noi suntem singurii datori!”





În prima zi a sa ca antrenor al UTA-ei, Ilie Poenaru pomenea de episodul de la finalul meciului din iarnă, când se afla pe banca celor de la Gaz Metan Mediaș și câștiga cu 1-0 la Arad, în fața unui stadion cald, plin de suporteri „roș-albi”. ”În momentul în care m-am urcat în autocar chiar îi spuneam așa râzând lui Dună: <<Marine să tot antrenezi aici, cu asemenea oameni>>. Dar, pe acești oameni trebuie să-i faci fericiți, nu prea mai au răbdare, acești oameni își doresc ca echipa să fie acolo sus” – declara exact acum o lună de zile noul „principal” al arădenilor.

Startul a fost ratat la Pitești, acolo unde UTA nu a contat deloc în meciul cu FC Argeș și a pierdut cu 2-0. Luni, însă, Poenaru debutează pe „Francisc Neuman” într-o zi incendiară din toate punctele de vedere. Peste temperaturile caniculare anunțate, suporterii „roș-albilor” vor participa și la un miting împotriva conducerii clubului, care se va termina pe stadion, cu ocazia confruntării cu Petrolul, ce începe la ora 21,30. E greu de crezut că fanii își vor epuiza toate scandările împotriva șefilor „roș-albi” în Piața Avram Iancu sau pe traseul spre stadion, așa că echipa va fi și ea părtașă la nemulțumirile celor din tribune. „Nu vreau să comentez mitingul, sunt probleme care, sper eu, se vor rezolva. Ar fi bine pentru toți, pentru fotbalul arădean să fie liniște, să nu fie probleme care vrei nu vrei afectează și nu e ok. Acum avem tot ce ne trebuie ca și echipă, lot, ni s-a pus totul la dispoziție. Nu avem probleme financiare și sper să continuăm așa. Ca să facem performanță, e nevoie de liniște și de aportul tuturor. Dar, cred că toate se vor rezolva cumva. Eu sunt convins că atmosfera va fi minunată, stadionul va fi plin, oamenii vor fi cu noi până la final, indiferent de rezultat, iar asta e foarte important”, a punctat Ilie Poenaru cu două zile înainte de manifestările anunțate de suporteri, chiar în seara jocului cu Petrolul.

Întrebat dacă se gândea vreodată că va avea un start atât de complicat, cu eșec, joc slab și un conflict suporteri – conducere la Arad, antrenorul UTA-ei a adăugat: „Eu sunt obișnuit cu astfel de lucruri. Ce mă doare cel mai tare e că am început greu și am pierdut un meci de la care speram multe. Eram ferm convinși că cel puțin nu vom pierde la Pitești, cu toate că am avut încrederea că vom lua cele trei puncte. De asta spun că noi suntem singurii datori și chiar vreau să le mulțumesc suporterilor pentru tot ce fac pentru noi. Au făcut o deplasare lungă la Pitești, iar noi i-am dezamăgit, iar acum tot ceea ce vrem la acest meci este să îi facem fericiți. Ce se întâmplă în rest ține mai puțin de vestiar. Noi trebuie să ne facem treaba în teren, suntem datori acum față de noi, de suporteri, de tot ceea ce înseamnă UTA și trebuie să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut și să luăm cele trei puncte. De celelalte lucruri vrem să stăm puțin departe, avem treaba noastră de făcut”, a mai afirmat Poenaru.

Mitingul suporterilor începe luni, la ora 18,30, în Piața Avram Iancu și va continua sub forma unui marș până la stadion.

11 comentarii

  1. ALO POENARULE !!! Cum adica oamenii vor fi cu noi pana la final INDIFERENT de REZULTAT ? Nu POENARULE , UTA trebuie sa castige acest meci ,nu te joci de ala bala portocala , ai avut la dispozitie destul timp sa pregatesti acest meci. Deci ,nu merge astfel de declaratii !!! UTA. trebuie sa castige in fata Lupilor galbeni . FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
    1. Nea Nelu , nu vezi nuanta declaratiei , ” oamenii vor fi cu noi pana la final indiferent de rezultat „, adica echipa va fi sustinuta pana la ultimul fluier al meciului indiferent de rezultat .
      Asa e si normal , acesta e spiritul UTE-ei

      0
      0
    2. Nelule….Nu trebuie sa fim chiar atat de scrupulosi..Poenaru,probabil ca s-a exprimat putin gresit si indeferent ce spune el,nu au cum sa nu fie ingrijorati despre situatia actuala,poate prea se exagereaza pe acest subiect si creeaza alte chestii..
      Poenaru este tanar si nu stiu in ce masura bine informat,documentat despre istoria UTA-ei dar tu,ca vechi si infocat sustinator si suporter,poate ca iti aduci aminte de niste retrogradari,chiar matematice,cu tribunele pline,incurajand UTA pana la fluierul final stiind ca suntem picati oricum…
      Eu zic sa-i dam echipei,staff-ului, un ragaz de cateva etape, ca sa vedem daca pregatirea meciului si prestanta de la Pitesti sa fi fost doar un accident nefericit…Mai greu sa ne abtinem,adevarat si asta..
      Daca invingem Petrolul si sper sa fie asa,echipa se va pregati cu alt moral,la fel si noi..

      0
      0
  2. Sigur noii veniți vor rămâne șocați la ce atmosferă va fi, un 3-0 la pauză și vor putea juca și cei tineri, forza uta oriunde, oricând

    0
    0
  3. Sper sa ai dreptate, eu tare ma tem ca nu cumva Petrolul sa marcheze prima ca va dezlantui iadul atunci in tribune

    0
    0
  4. Apropo de miting! Eu sunt curios ce părere are de venirea investitorilor nepotul baronului Charles de Vegvar îl bănuiesc de mai multă echidistanta decât Botiș antrenor în Academie, și mai bine informat decât foștii jucători trecuți de 80 de ani cărora li sa luat interviu.
    Apropo ieri a fost ziua fostului mare căpitan Iosif Lereter a împlinit 89 de ani cel mai bun fundaș central din istoria clubului campion în 69 și 70 căpitanul de la Feyenord.În prezent locuiește în Germania.
    Decorat Maestru emerit al sportului.
    De ce clubul? nu i-a urat La Mulți Ani! Măcar pe Facebook Ca nu la lăudat pe Meszar?

    0
    0
      1. Bine informat înseamnă să citești articolele din presa locală de specialitate, articole disponibile doar online pe tema asta au scris Arad Obiectiv, Special Arad, Glasul Aradului, Live Arad, Newsar, Critic Arad, Ziar de Arad dacă tu îți renegi colegii e problema ta.

        0
        0
      2. Am spus online Aradon are jurnal arădean varianta tipărită iar SportArad nu a făcut nici o muncă de investigație doar a retransmis comunicate sau puncte de vedere nici nu a exprimat vreo părere personală în articol pe această temă, tocmai esența jurnalismului asta e o părere subiectivă dar cu argumente clare neimplicandu-te e dovadă de lașitate ca jurnalist.
        Îți renegi colegii de mai sus sau nu? Te dezici de ei și articolele lor? Îți asumi ca ești în tabăra Meszar-Falca-Bilcea?

        0
        0
      3. noi suntem site de stiri sportive, nu suntem procurori, politisti sau judecatori … am redat tot ce s-a comunicat oficial de catre fiecare parte … nu exprimam in articole pareri personale … fiecare scrie ce doreste, nu suntem nimeni in masura sa ne dam cu parerea despre ce scrie si ce isi asuma fiecare … eu nu sunt jurnalist, am pareri personale ca fiecare om, nu imi place sa merg ca oile dupa nimic, am si eu gandire si pareri proprii, mi le exprim doar aici la comentariile de pe situl pe care il administrez … deocamdata ma bucur de echipa creata de cei care au creat-o si manageriata de cei care o manageriaza … cand vor fi altii la echipa, la fel ma voi bucura de realizarile lor, e bine ca avem din nou fotbal de prim nivel la Arad … in tabara am fost cand eram elev, acum merg in concedii …

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button