Șoimii Lipova

Amical decis în prima parte de băieții lui „Știli”: FC Bihor – Șoimii Lipova 2-3





După două echipe de play-out din sezonul trecut, întâlnite în primele jocuri test, noul FC Bihor a avut parte de un adversar bun, Șoimii Lipova, care în campionatul trecut s-a clasat pe locul 3 în play-off-ul din Liga 3, seria a 8-a. A fost un meci în care fiecare a controlat câte o repriză, lipovanii reușind să obțină victoria finală grație avantajului de trei goluri luat la pauză.

Cu o posesie superioară și mai eficienți la fazele fize, oaspeții au dominat prima parte a meciului. Bihoreanul Nicu Modan a fost cel care a deschis scorul în minutul 7, când a reluat cu capul în plasă mingea centrată din lovitură liberă de Gavrilă (0-1). Lipovanii și-au dublat avantajul tot după o lovitură liberă din lateral executată de Pamfile și Filimon a marcat cu capul la colțul scurt (0-2). Abia după ce a trecut o jumătate de oră, FC Bihor și-a creat prima situație de gol la pătrunderea impetuoasă a lui Sergiu Jurj, dar șutul acestuia de la 14 metri a fost respins de Buta de la vinclu. Șoimii au arătat că pot înscrie și pe contraatac, unul dus de Bădăuță, care a pasat în lateral dreapta și Șandru a șutat sub transversală din colțul careului de 16 metri (0-3). În careul celălalt, Gheorghiță a pătruns în careu a trimis în fața porții, Buta a respins în față însă niciun orădean nu a fost pe fază. Repriza s-a încheiat cu șutul lui Filimon, parat de Bob.

Situația s-a schimbat după pauză, când în formula trimisă pe teren de Florin Farcaș și-au făcut apariția mai mulți dintre titularii obișnuiți. În minutul 47, orădenii au beneficiat de un penalty acordat pentru un henț și Marius Hosu a redus din diferență cu un șut plasat (1-3). Două minute mai târziu, Chindlea a șutat de la 16 metri însă prea slab pentru a-l învnge pe Iliescu. Periculos a fost și șutul puternic expediat de Lupșe de la 17 metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă. Superioritatea „roș-albaștrilor” din această parte s-a concretizat și cu golul doi marcat tot de Marius Hosu, care a trimis în plasă din 4 metri mingea centrată de Gunie din partea dreaptă (2-3). Egalarea nu s-a mai produs, chiar dacă gazdele au beneficiat în minutul 89 de o lovitură liberă de la 22 de metri, poziție centrală, dar șutul trimis de Cherman peste zid a trecut puțin peste transversală.

Abrudean: „Mulțumit de prima parte, în cea de-a doua mă așteptam să avem o prestație mai palidă”

Printre marcatorii pentru Lipova s-a aflat și Mario Șandru, un mijlocaș de bandă de 19 ani de la Interstar Sibiu, care are șanse să rămână. Totodată, fndașul dreapta, Radu Cristiu (24 de ani) a semnat și el. „O primă repriză bună, am controlat jocul în cea mai mare parte. Am practicat un joc solid, consistent, am marcat trei goluri, ne-am mai creat câteva situații bune, în concluzie mulțumit de prima parte. În repriza a doua, am avut o prestație mai palidă, în primul rând datorită schimbărilor. Mă așteptam la acest lucru pentru că la jucătorii tineri este foarte mult de lucru, avem nevoie de multă răbdare cu ei. Trebuie să se pregătească foarte serios, doar prin procesul de pregătire pot să crească, dar atâta timp cât vor progresa și ei, chiar cu pași mărunți, este bine. Mă bucur că am reușit să facem acest joc, pe un teren excelent și cu o echipă bună, de tradiție, cu jucători buni.  L-am avut sub observație și pe juniorul Șandru, care a și marcat cu o execuție frumoasă. Rămâne alături de noi deocamdată, vom vedea la finalul săptămânii viitoare care va fi poziția clubului în legătură cu transferul lui. Suntem încă în căutarea unui junior mic și urmărim atent ce mai poate apare pe piața transferurilor”, a punctat Adrian Abrudean, principalul Lipovei, care-și va vedea la lucru elevii peste o săptămână tot împotriva unei formații bihorene, Lotus Băile Felix, dar de această dată la Arad.

Formații:

FC Bihor, prima repriză: R. Bob – P. Andraș, Cl. Petruș, Al. Popa, L. Ioviță – R. Ardelean, R. Săutiuț – A. Moga, A. Roșca, A. Gheorghiță – Sg. Jurj.

FC Bihor, repriza a doua: Ed. Nergheș – R. Gunie, D. Stan, S. Oșvat, D. Lupșe – G. Cherman, I. Pop – I. Ban, A. Hosu (80 D. Șandro), A. Chindlea – M. Hosu. Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț, Vlad Ghețe.

Șoimii: R. Buta (46 Iliescu) – Cristiu (46 Bârlovean), Giosu, A. Popa (46 D. Pop I), Pamfile (46 Stoin, 86 D. Pop II) – Șandru (46 Nagy, 75 Leric), Salhi (59 Gavrilă), Gavrilă (46 Susan), Filimon – Bădăuță (65 A. Rusu), N. Modan (46 Românu). Antrenor: Adrian Abrudean

Arbitri: Adrian Pop – Daniel Leuca, Norbert Orban.

 

FOTO: bihon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button