Șoimii Lipova

Lipova și-a încălzit „motoarele” pentru Reșița cu un „poker” administrat Ghirodei! Abrudean: „Joc consistent, multe ocazii, în fața unui adversar cu pretenții”





CSC Ghiroda și Giarmata Vii a venit de două ori la Sânnicolau Mic în acest weekend pentru zero puncte. Vineri, arbitrii nu au dat drumul la meci, fiindcă terenul „Banatul” era îmbibat, dar i-au poftit o zi mai târziu pentru meciul cu Șoimii Lipova. Doar că timișenii nu au fost niciun moment în joc contra formației lui Adrian Abrudean, ce a produs mult fotbal, dar și patru goluri pentru un succes de moral înainte de derby-ul de sâmbăta viitoare, de la Reșița.

Mare (25), Modan (61), Filimon (73 și 90) au marcat pentru un succes rotund al lipovanilor, Coroiu înscriind golul de onoare pentru elevii lui Leuca cu 8 minute înainte de final. „Am început foarte bine, ne-am creat câteva situații foarte bune de a marca, dar nu am finalizat. Am reușit să dăm gol de abia după alte momente foarte bune. Mă mulțumește rezultatul pentru că am întâlnit un adversar bun, cu pretenții, am controlat cea mai mare parte a jocului din toate punctele de vedere, în urma unui joc consistent. Concluzionând, cred că victoria este meritată, mai ales că am ratat încă 4-5 ocazii rarisime. Dar, este important că le creăm, având în același timp și un echilibru cu partea defensivă. Îi felicit pe băieți pentru efortul depus, vreau constanță și – bineînțeles – ne asteaptă o săptămână în care trebuie să ne pregătim la fel de serios ca și până acum pentru o nouă serie de trei meciuri în 8 zile. Începem cu partida de la Reșița, urmează un meci de Cupă, foarte probabil la Lipova, cu o echipă de Liga 2-a și apoi etapă de campionat acasă, cu Periam”, a spus Adrian Abrudean la finele disputei cu vicecampioana en-titre a seriei a 8-a.

Juniorul Alexandru Mare este la al treilea meci când înscrie pentru Lipova și încă golul ce a deblocat și astăzi partida. Omul meciului a fost, însă, Vlad Filmon, autor al unei „duble” . „E un jucător cu un apetit ofensiv extraordinar, ajunge în careul advers de foarte multe ori, începe să crească și tactic și mă bucur că marchează. Avea nevoie de realizări venind la o echipă nouă, cele patru goluri și două pase de gol îi dau încrederea necesara pentru a progresa, fiind susținut – bineînțeles – de ceilalți coechipieri. Filimon putea să mai marcheze de două ori pe lângă cele două marcate, mă bucur că are realizări și atitudinea corectă , de adevărat căpitan de echipă”, a mai punctat „Știli”.

Cele mai multe ocazii le-au creat Nicu Modan și Alex Bădăuță, două „vârfuri” puternice pe care se bazează „șoimii”. „Se leagă jocul lor, astăzi a marcat Modan din pasa lui Bădăuță, care și el a avut o ocazie mare după o acțiune personală. Sunt mulțumit de aportul lor, ne ajută și pe fază defensivă, dar avem așteptări în continuare de la ei, sunt jucători de calitate”, a mai afirmat Abrudean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button