Șoimii Lipova

Lipova a câștigat derby-ul de podium de la Ghiroda și a urcat pe 2! Abrudean: „Scorul reflectă realitatea din teren, puteam închide meciul mai repede”





Șoimii Lipova rămâne o „bestia nera” pentru Ghiroda și Giarmata Vii, pe care a bătut-o în ultimele sezoane, inclusiv în acesta în dublă manșă. După rotundul 4-1 din vară, astăzi, a urmat un sec 2-0 pe arena „Emilian Pavel”, în cadrul etapei secunde a returului Ligii a 3-a (seria a 8-a).

Diferența au făcut-o golurile lui Susan (min. 38, din penalty) și Românu, în ultimul minut de prelungire. „În primul rând, felicit toți jucătorii pentru modul în care au abordat jocul. E o victorie mai mult decât meritată, mi-a plăcut mult implicarea tuturor. Am prestat un joc consistent, având și o organizare foarte bună pe ambele faze, iar scorul reflectă realitatea din teren. Pe lângă cele două goluri puteam închide jocul prin minutul 50, la o ratare rarisimă a lui Bădăuță, din poziție de singur cu portarul. Am mai avut și alte situații pe contratac în repriza a doua, când gazdele s-au expus încercând să ne egaleze. Din păcate, nu am profitat din plin de spațiile create. Îmbucurător este faptul că am gestionat foarte bine momentele importante ale jocului”, a menționat Adrian Abrudean, antrenorul „șoimilor”, care a ținut să-i tranmită un mesaj de suflet și edilului din Lipova: „Conducerea clubului, banca tehnică și jucătorii sunt alături de domnul primar Florin Pera în aceste momente grele pricinuite de  pierderea tatălui”.

Cu 12 puncte din tot atâte posibile luate în ultimele etape, dar mai ales cu cele de azi contra Ghirodei, lipovanii au urcat pe locul 2 al clasamentului în locul formației lui Sorin Bălu. Iar peste o săptămână pe noua arenă lipovană vine liderul. „Alt aspect pozitiv este că avem patru victorii consecutive și al doilea meci fără gol primit. Este meritul întregii echipe, care a înțeles acest aspect foarte important, dând dovadă de multă risipă de energie. Doar așa putem emite pretenții și suntem o echipă cu adevărat puternică. Urmează partida cu Reșița, la Lipova, ne aflăm într-un moment bun și ne vom pregăti foarte bine. Nu este un meci special, cu toate că știm că cei din Reșița au o echipă solidă, dar sunt sigur că vom face o partidă consistentă și jucătorii se vor autodepăși”, a adăugat „Știli”.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Șoimii Lipova 0-2

Cum s-au amrcat golurile:

0-1 Min.38: Bulza a fost faultat în careu de portarul Mosoarcă și Sebastian Susan a transformat lovitura de pedeapsă.

0-2 Min.90+5: Bulza centrează din stânga, Sergiu Românu înscrie din 7 metri, bară-gol.

Ghiroda: Mosoarcă – Vasluian (77 Mura), Hecsko (77 Ilie), Stupu, Coroiu (64 Rosuș) – Schinteie, Precup (86 Buțu)– Mancaș, Jichici, Zavaleche (55 Cristodulo) – Făgărășanu. Rezerve neutilizate: Ciocan – Iștoc, Datcu, Sporin. Antrenor: Sorin Bălu

Lipova: Jianu – Clej, Sabău, A. Popa, Pamfile – Mare, Salhi, Susan (86 Gavrilă), O. Bulza – Modan (80 Românu), Bădăuță (68 D. Pop). Rezerve neutilizate: Bujor – Giosu, D. Cristiu, Hațegan, A. Rusu, Leric. Antrenor: Adrian Abrudean

Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – Flavius  Seiche (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj), Adrian Iancău (Derșida – Sălaj)

Observatori: Florin Marcu (Oradea), Florin Ştiube (Reşiţa)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button